Impozitele Directe Practicate pe Teritoriul României

CAPITOLUL 1

IMPOZITELE

1.1. CONŢINUTUL ŞI DEFINIŢIA IMPOZITELOR

Rădăcina etimologică a noţiunii de impozit provine din limba latină de le „impositum”, iar cea de taxă din limba greacă de la „taxis” ambele având sensul de obligaţie publică, impozit

Considerarea impozitului ca resursă de acoperire a cheltuielilor publice se regăseşte în „Traite de la science des finances” a lui Paul Leroy-Beaulieu În perioada de ascensiune a capitalismului, când gândirea economică era dominată de filozofia liberală, Adam Smith afirma în „Richesse des nations” că „impozitul este contribuţia tuturor membrilor societăţii sau a unei părţi din membrii săi la cheltuielile guvernului”

Stourm afirmă scurt şi concis: „impozitul este o prelevare operată asupra capacităţilor individuale ale contribuabililor pentru finanţarea nevoilor serviciilor pubilice”. La rândul său Gaston Jeze, a emis o definiţie devenită celebră: „impozitul este o prestaţie pecuniară, impusă particularilor de autorităţi, cu titlu definitiv şi fară contraprestatie, în vederea acoperirii obligaţiilor publice”.

În aceleaşi sens dar cu câteva rectificări necesare se exprimă Cătineanu Florian, Dan Victoria, Donath Liliana: „impozitul este considerat o prelevare pecuniară, în virtutea autorităţii Statului de la particulari, cu titlu definitiv si fară o contraprestaţie imediată şi directă, pentru acoperirea cheltuielilor publice”

Ultimele abordări pun în evidenţă câteva caracteristici fundamentale ale impozitului:

- caracterul pecuniar, impozitul este în general o prelevare bănească, deşi există în practica unor ţări posibilitatea ca impozitul pe succesiune să fie plătit prin opere de artă, sau alte impozite prin titluri obligatare emise de stat, iar iniţial au existat impozite în natură,

- caracterul forţat, este vorba de o prelevare impusă şi încasată de Stat prin intermediul puterii sale de constrângere şi de o prelevare cu caracter voluntar,

- caracterul fară contraprestaţie imediată şi directă, exact sesizată în definiţia dată de Cătineanu Florian şi colaboratori, dar incompletă la Gaston Jeze şi alţi autori.

- caracterul definitiv, contribuabilul nu va primi niciodata înapoi banii aferenţi impozitului, spre deosebire de persoana care subscrie la un împumut public şi care ulterior primeşte înapoi împrumutul acordat statului. Caracterul definitiv rezultat din nerambursabilitatea sa financiară,

- caracterul financiar, impozitul serveşte la acoperirea cheltuielilor publice, în proporţii delimitate de obligaţiile financiare ale Statului şi de existenţa şi nivelul altor resurse de finanţare.

Preocupările pe linia definirii impozitului reflectă, evoluţia teoriei şi practicii fiscale. Reflectarea şi analiza opiniilor exprimate de specialişti constituie cadrul fertil pentru noi abordări conceptuale, de a reflecta ansamblul caracteristicilor impozitului şi rolul său în societate

1.2. ROLUL IMPOZITELOR

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fară contraperstaţie direct din partea statului. Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că, plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el se exercită, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori şi, în anumite condiţii prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunţă în legatură cu introducerea impozitelor de stat, de importanta natională (generala), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităţilor administrative-teritoriale.

În România, conform Constituţiei, consiliile locale sau judetene stabilesc impozitele şi taxele locale, în limitele şi în condiţiile legii. Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil. In schimbul acestora, platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată. Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează un venit dintr-o anumită sursă prevazută de lege. Această sursă este, pentru muncitori şi funcţionari-salariul pentru agenţii economici-profitul pentru proprietarii funciari-renta pentru deţinătorii de hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni) - venitul produs de acestea (dividende, dobânzi).