Îndatorarea și problema integrării

Cap I PREMISE CONCEPTUAL TEORETICE

Diversificarea si multiplicarea continua sarcinilor si obligatiilor statului determina recursul la variate si mereu alte surse de finanstre, întrucât veniturile curente sunt insuficiente iar fiscalitatea presupune anumite restrictii.

Initial, împrumutul de stat sau, mai complet, creditul public a reprezentat un mijloc de echilibrare a bugetului public, prin completarea minusului de venituri fata de cheltuieli; în prezent a devenit o complexa practica financiara, foarte raspandita în societatea contemporana, deopotriva în economiile dezvoltate sau în dezvoltare.

În functie de numeroasele motivatii care tin de specificul fiecarui stat, apelul la astfel de venituri temporare (incidentale) sau extraordinare poate fi lansat si în afara ganitelor geopolitice, pe piata externa a creditului si capitalului de împrumut.

Indiferent de originea interna sau externa a surselor de finantare astfel procurate, consecinta lor imediata si pe termen lung se materializeaza în datoria publica, a carei valoare, relevanta sub multiple aspecte, cunoaste o crestere deosebita, sub sensul si ritmul adevaratei legi obiective.

1.1 Teoria creditului public

Pe masura evolutiei lor si sub constrângerea a numeroase necesitati economico-sociale, statele si-au asumat sarcini si atributii din ce in ce mai ample si complexe, care au generat o crestere apreciabila a volumului resurselor banesti necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice impuse de realizarea acestor sarcini si atributii.

În acest context, veniturile ordinare (obtinute de stat din impozite si taxe, precum si cele de la întreprinderile si proprietatile sale) au devenit insuficiente în raport cu necesitatile curente de resurse banesti ale statelor. Astfel, a aparut un deficit bugetar, a carui acoperire a impus apelul statelor la alte resurse. Pe acest fond, în cadrul cuprinzator al creditului, s-a conturat creditul

public, prin intermediul caruia statele au inceput sa-si procure complementul de resurse de care au nevoie.

Ca forma specifica a creditului, creditul public reprezinta expresia ansamblului operatiilor prin care statul isi procura o parte din resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, în conditiile platii de dobânzi si acordarii altor avantaje în favoarea subscriitorilor, precum si ale unei rambursari viitoare.

În definitia de mai sus, statul nu este reprezentat ca un subiect singular, ci trebuie înteles tn pluralitatea determinarilor sale, fiind personificat prin intermediul guvernului, regiilor publice autonome, întreprinderilor sau institutiilor publice, consiliilor locale.

Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului, creditul public se angajeaza prin doua forme distincte, respectiv:

- pe calea contractarii directe de catre stat (si asimilatele acestuia) a împrumuturilor ce urmeaza a fi angajate de la persoanele fizice sau/si juridice, dispuse sa ofere o parte din mijloacele lor banesti disponibile temporar;

- prin intermediul unor institutii specializate – banci, case de economii, case de asigurari sociale, case de pensii, societati de asigurari si reasigurari etc. – care colecteaza o parte din disponibilitatile banesti de pe piata si le pun la dispozitia statului (si asimilatelor sale) pe o perioada de timp determinata si în conditii expres precizate.

Intr-o economie, în afara de autoritatile publice – centrale si locale – apel la resurse de împrumut mai fac întreprinderile private, publice si mixte, organizatiile cooperatiste, anumite categorii ale populatiei, pentru:

asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor (credite pe termen scurt);

efectuarea unor investitii (credite pe termen mediu si lung);

satisfacerea unor nevoi ale populatiei (credite de consum).

Prin urmare, cererea de credit – public si privat – este formata din solicitarile autoritatilor publice, unitatilor economice, populatiei, iar oferta de resurse de împrumut este alcatuita din capitalurile si rezervele libere ale bancilor si altor institutii financiare, veniturile rentierilor, economiile banesti ale populatiei.