Inflația

I. LIMITE ALE DEFINIRII INFLATIEI

Inflaţia este un dezechilibru major prezent în economia oricărei ţări, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale. Inflaţia este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează şi conduc la o stabilitate a preţurilor de consum.

Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Procesul inflationist a aparut, este unananim acceptat acest punct de vedere, cu mult inainte ca stiinta economica. Fiind, inainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat banii.

Deasemenea, inflatia poate imbraca si alte forme decat cresterea preturilor si, pe de alta parte, nu intotdeauna o crestere generala a preturilor semnifica un fenoment inflationist.

In economiile de piata cu preturi flexibile, asemanarea dintre inflatie si cresterea durabila a preturilor este doar o aproximatie, iar instrumentul utilizat este indicele general al preturilor. Dificultatile in aprecierea inflatiei sunt cauzate si de unele contestatii la adresa modului de determinare a indicilor preturilor de consum, produsele retinute, ponderea acestora, zona geografica, tipul de gospodarie luat in considerare. Aceste limite evidentieaza incapacitatea indicelui de a cuprinde o diversitate de gusturi si preferinte ale indivizilor, ceea ce arata ca notiunea de nivel general al preturilor este o notiune globala, inadaptata intelegerii nevoilor individuale.

Rolul important al monedei, ca instrument esential al politicii economice, obliga autoritatile monetare sa aleaga, cu grija, variabila care va servi drept indicator al actiunilor lor si drept mijloc de interventie. Friedman considera ca in locul unei manipulari neregulate a ofertei de moneda (politica discretionara), autoritatile monetare trebuie sa practice o politica de stabilizare monetara, facand sa progreseze masa monetara, facand sa progreseze masa monetara, la o rata constanta a dobanzii. Pentru a lupta contra inflatiei, trebuie pusa in aplicare o politica monetara restrictiva, fiind prevazuta o incetinire a cresterii masei monetare, de-a lungul unei perioade de mai multi ani.

II. INFLATIA- FORMA A DEZECHILIBRULUI MONETAR

Inflatia, ca semn al dezechilibrelor din economie, este direct proportionala cu amploarea acestora, avand un nivel cu atat mai ridicat cu cat intre cererea si oferta agregata se manifesta un decalaj mai mare.

Majorarea preturilor, ca expresie a manifestarii inflatiei, poate lua valori care se situeaza intre cateva procente si poate depasi valori din doua, trei cifre anual. Aceasta este situatia inflatiei galopante, care s-a manifestat in ultimele trei decenii in tari precum Italia (anii ‘70), in numeroase tari ale Americii Latine (in anii ’70-‘80), precum si in Israel la inceputul anilor ’80. La inceputul anilor ’90 toate tarile aflate in tranzitie s-au confruntat cu o astfel de inflatie galopanta.

Atunci cand inflatia se concretizeaza intr-o crestere anuala a preturilor care se scrie cu trei, patru cifre, se manifesta hiperinflatia. Exista o limita de la care cresterea preturilor se considera hiperinflatie, respectiv atunci cand depaseste 50 % lunar, ceea ce la nivelul unui an inseamna o rata mai mare de 13 % . Cazurile cunoscute de hiperinflatie sunt rare, fiind cunoscute cazurile Germaniei, Ungariei si Braziliei.

Dupa cativa ani in care in regiunea Europei Centrale si de Est s-a derulat cu succes procesul de dezinflatie, inflatia se inscrie brusc pe un trend ascendent. Aceasta nu este doar o problema regionala - inflatia creste la nivel mondial. In principal, preturile mai ridicate pentru produse alimentare si petrol sunt considerate responsabile pentru inflatia mai ridicata, iar contributia lor la inflatia din Europa Centrala si de Est este mult mai mare decat in vestul Europei. Analistii Erste Group au evaluat factorii pe termen scurt ce au contribuit la cresterea inflatiei in tarile ECE in ultimele luni, precum si factorii pe termen lung care vor determina convergenta preturilor in viitor. Preturile mai ridicate pentru anumite bunuri, in special pentru titei, grau si lapte praf, s-au dovedit a fi factori esentiali pentru cresterea inflatiei din ultimele luni. in timp ce cererea tot mai ridicata la nivel mondial pentru grau si lapte praf poate continua sa exercite presiuni asupra preturilor acestor produse, partea de aprovizionare ar trebui sa duca la o scadere a preturilor, daca perioadele de seceta nu se vor repeta anul viitor.

Cea mai ridicata prima de rentabilitate, de aproximativ 6% p.a. incluzand efectul valutar, ar putea fi atinsa prin intermediul investitiilor in Leul romanesc, urmat de o rata de rentabilitate de 3,6% p.a. pentru zlotul polonez, pentru perioada 2008-2009. O investitie in valuta ceha va genera o rata medie de rentabilitate de aproximativ 2.5 p.a. in perioada 2008-2009. O prima de rentabilitate de aproximativ 2% p.a. se estimeaza pentru Ungaria, unde cresterea economica fortata ofera doar un imbold modest pentru convergenta preturilor si argumentepentru inasprirea excesiva a politicii monetare.

Fenomenul inflationist, care a dobandit de-a lungul timpului dimensiuni considerabile, prezinta pentru ultimii 40-50 de ani, doua caracteristici, astfel: cresterea preturilor a cunoscut rate diferite de la un sector de activitate la altul, ceea ce a permis o crestere disproportionata a consumului; inflatia reprezinta semnul unei deprecieri monetare.