Inflația

I. INFLAŢIA – elemente definitorii

1.1 Inflaţia – noţiune, forme de manifestare

Moneda, ca orice alta marfa, are un pret. Acest pret, care se stabileste(cum e si normal)pe baza cererii si a ofertei de moneda, se numeste putere de cumparare. Cand cererea de bani (nevoia resimtita de populatie pentru a detine o anumita parte din avutia ei in forma lichida) sporeste in raport cu oferta, atunci puterea de cumparare a unitatii monetare creste. Cand oferta de bani (regizata de catre Banca Centrala) sporeste in raport cu cererea, atunci puterea de cumparare a banilor scade. Acest din urma caz este specific tarii noastre. Oricine consulta statisticile poate vedea cum din 1990 incoace, Banca Nationala a marit continuu, intr-un ritm mai accelerat sau mai lent masa monetara, cauzand astfel scaderea pretului banilor, ori ceea ce este echivalent, cresterea preturilor tuturor mărfurilor.

Nu tuturor firmelor le cresc costurile mai mult decât cifra de afaceri. Nu trebuie uitat ca ceea ce reprezinta un cost pentru cineva, reprezinta pret de vânzare pentru altcineva. Daca, pentru o categorie de firme, cheltuielile cresc mai repede decât veniturile, atunci automat, pentru o alta categorie, veniturile cresc mai repede decât cheltuielile (Se poate întâmpla însa ca aceste din urma societati sa nu fie listate la bursa).

Revenind la problema inflatiei care "determina rate înalte ale dobânzilor şi duc la scaderea preturilor actiunilor" si, totodata, în legatura cu fenomenul valului de achizitii în scopul lichidarii, trebuie precizat ca :

- Achizitia în scopul lichidarii se face atunci când capitalizarea bursiera a unei firme e mai mica decât valoarea la care se pot vinde activele ei. Aceasta situatie nu este rezultatul inflatiei, cresterii dobânzilor, etc, ci urmarea unui prost management, ce a investit capitalul respectivei societati în proiecte ineficiente. Cel care preia compania identifica un mod mai bun de investire, în alte procese de productie, a averii actionarilor.

- Nivelul general al cursurilor (pe o bursa reprezentativa) se modifica numai în functie de lichiditatea pietei. Atunci când lichiditatea sporeste, indicele bursei creste, si viceversa. Nici unul din cazuri nu ne spune nimic despre "sanatatea" economiei ori a pietei de capital. Nici unul din cazuri nu are legatura directa cu evolutia inflatiei (definita ca miscarea nivelului general al preturilor).

Inflatia ridicata si valabila, prin sporul de incertitudine adaugat în calculul economic, descurajeaza investitiile la bursa (scazând astfel lichiditatea acesteia) asa cum descurajeaza de fapt si investitiile în "economia reala". Dar, de cele mai multe ori, inflatia nu duce la rate reale ale dobânzii ridicate si, chiar daca o face, aceasta nu reprezinta o cauza a Declinului pietei de capital, ci exprima doar cresterea primei de risc ori incertitudine, amintita anterior, încorporata rata dobânzii.

(HIPER)INFLATIA - dezordinea dezordinilor Inflatia - proces prin excelentã monetar are o istorie îndelungatã, manifestându-se de-a lungul perioadei cu intensitãti inegale si cu schimbãri de sens. Amplitudinea, sensurile si efectele acestui proces macroeconomic au fost asimetrice si asincrone, fãcând din inflatie una dintre cele mai complexe si ingrate probleme contemporane.

Hiperinflatia constituie o formã excesivã de inflatie. Criteriile de apreciere a unei economii ca fiind hiperinflationistã au evoluat în timp, fãrã sã existe însã criterii general valabile si acceptate. Unul din criteriile folosite pentru aprecierea unei economii ca hiperinflationistã este cresterea preturilor cu peste 50% pe lunã. Consecintele economico-sociale ale unei astfel de cresteri de preturi sunt greu de suportat.

In istoria economicã, exemplul clasic este hiperinflatia germanã cuprinsã între primãvara anului 1922 si finele anului 1923. Indicele pretului vânzãrilor totale din Germania a crescut de la 70 în 1922, la 1,3 trilioane în decembrie 1923; când hiperinflatia germanã avea rata maximã, muncitorii erau plãtiti de douã ori pe zi, deoarece la sfârsitul zilei de lucru câstigurile lor din prima parte a zilei îsi pierdeau foarte mult din valoare.

Dar sã vedem de unde vine hiperinflatia în România: Dupã 1 ianuarie 1990, a fost pusã la bãtaie rezerva valutarã. Piata s-a înviorat usor. O simplã tresãrire, ce a fãcut sã creascã oferta si sã redreseze cât de cât consumul. Când valuta s-a epuizat, în toamna anului 1990, totul a revenit ... de unde s-a plecat. Pe piatã, populatia si economia aveau împreunã o masã monetarã de 900 miliarde de lei. Dar bunurile ce puteau fi cumpãrate nu depãseau ... 80 miliarde lei. Dezechilibrul între bani si muncã era dramatic. Solutia? Una din douã:

- varianta 1 - sã creascã oferta, ceea ce ar fi însemnat ca productia internã si importul (minus exportul) sã ajungã la nivelul cererii solvabile, al cererii acoperite cu bani;

- varianta 2 - sã scadã masa monetarã în asa fel încât cererea solvabilã sã se echilibreze cu masa mãrfurilor si serviciilor la nivelul cel mai de jos.