Inflația ca fenomen monetar

Fenomenele monetare au fost considerate de catre cei mai multi economisti ca fiind cazuri speciale ale disciplinei lor, fapt ce ar justifica interventia statului in domeniul monetar-bancar. Acest punct de vedere este impartasit chiar de catre o parte din autorii de orientare liberala. Este cazul lui Milton Friedman, cunoscut pentru scrierile sale favorabile economiei de piata si pentru criticile devastatoare aduse interventiei statului in economie. El ajunge la concluzia ca "inflatia este intotdeauna si peste tot un fenomen monetar" si propune ca solutie a acestei probleme respectarea unei reguli stricte: cresterea masei monetare intr-un ritm constant, egal cu ritmul de crestere pe termen lung al economiei. Impunerea acestei reguli constitutionale ar intra in sarcina unei Banci Centrale.

Fenomenul inflationost s-a facut simtit in viata oamenilor inca de la inceputuri sub diverse forme,care au afectat intr-o mare masura bunul mers al vietii economice,sociale si politice.

In literatura de specialitate,inflatia se desfasoara ca fiind o crestere generalizata a preturilor in conditiile in care puterea de cumparare pe piata scade.Acest lucru se exprima in termeni monetari prin faptul ca preturile bunurilor si serviciilor cresc,cantitatea de bani(fizici si de cont)creste,iar puterea de cumparare a unei unitati monetare scade.

Putem spune deci ca inflatia ar putea fi legata in mod direct de aparitia banilor in relatiile de schimb pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii.Totusi,chiar si inainte de aparitia banilor putem vorbi de o forma primara a inflatiei,in sensul ca forma de schimb bazata pe “troc” nu permitea primirea “restului” rezultat din operatia de vanzare-cumparare,deoarece erau raporturi stabilite sub forma cutumiara intre bunuri,pe parcursul a zeci si sute de ani,fara sa se aiba in vedere elementele calitative.

In sens restrans,putem vorbi despre inflatie din momentul aparitiei banilor de hartie pusi in circulatie de bancile centrale de emisiune,ca un instrument in mana statului de a face fata cheltuielilor publice mai mari decat veniturile aferente.Principala consecinta a unei asemenea practici a fost marirea preturilor la bunurile si serviciile din economie,urmata de somaj,conflicte sociale etc.

In sens larg,pana la aparitia banilor,societatea omeneasca s-a confruntat cu o pseudoinflatie prin troc,deoarece a existat fenomenul “deprecierii” unitatilor de schimb de pe piata,in timp ce,dupa aparitia banilor,aceasta a cunoscut o inflatie prin bani(monede),datorata scaderii puterii de cumparare a detinatorilor de moneda din metal pretios prin diferite tehnici.

Pierre Bezbakh,in lucrarea sa “Inflatie,dezinflatie,deflatie” prezinta criza economica si politica din sec. al III-lea,prin care a trecut Imperiul Roman de Apus,cand majorarea preturilor marfurilor si a remunerarii fortei de munca au fost considerabile.Incercarile de refacere a stabilitatii preturilor de imparatul Dioclitian din anul 301 e.n. se soldeaza cu un esec total,chiar in conditiile pedepsei cu moartea a celor care incalcau “Edictul preturilor maximale” prin majorarea abiziva a acestora.Reforma monetara a lui Constantin (306-337 e.n.) prin care s-au pus in circulatie bani noi a dus la restabilirea increderii in acestia.Fenomenul nu este definit ca fiind inflatie,ci numai ca o maladie a economiei,in care “moneda buna” este scoasa din economie de “moneda rea”.Pentru sec. al XVI-lea autorul este de parere ca nivelul preturilor a crescut cu 400%.Motivatia aparitiei acestei cresteri este urmatoarea:”Daca inflatia din secolul al III-lea se explica,in parte,prin penuria de metal,cea din secolul al XVI-lea isi are sursa,dimpotriva,in abundenta de aur si argint provenite din coloniile americane ale Spaniei si Portugaliei.”

Definitii,concepte si clasificari ale inflatiei

In 1975,D.E.W.Laidler si M.J.Parkin definesc inflatia ca fiind “fenomenul de crestere continua a preturilor sau de depreciere continua a preturilor sau de depreciere continua a valorii banilor”.Anterior,in 1963,M.Bronfenbrener si F.D.Holzman prezentasera patru definitii,preluate de H.Frisch in lucrarea sa “Teorii ale inflatiei” :

1.Inflatia este o stare de generalizare a excesului de cerere,in care “prea multi bani alearga dupa prea putine lucruri.”

2.Inflatia reprezinta o crestere a rezervelor banesti sau a veniturilor,fie in suma totala,fie pe cap de locuitor.

Ambele definitii sunt de tip cauzal. In primul caz inflatia se pune in legatura cu cererea manifestata pe piata bunurilor de consum;in cel de-al doilea ea este explicata ca fiind rezultatul modificarii ofertei de bani.

In unele dezbateri recente,M.Friedman a facut cunoscuta definitia cauzala de tip monetarist:”Inflatia este pretutindeni si intotdeauna un fenomen monetar…si poate fi determinata numai de o crestere mai rapida a cantitatii de bani decat a productiei.”

3.Inflatia reprezinta o crestere a nivelului preturilor avand si urmatoarele caracteristici sau conditii aditionale:este anticipata cu lipsa de precizie;duce(prin cresterea costurilor) la noi cresteri de preturi;nu sporeste gradul de ocupare a fortei de munca si nici productia reala;este mai rapida decat o asa-numita “rata inofensiva”;se manifesta ca “fenomen banesc”;se masoara prin preturi nete,adica prin preturi din care au fost scazute impozitele si/sau este reversibila;

4.Inflatia reprezinta o scadere a valorii banilor in raport cu alte monede,masurata prin cursurile de schimb valutar ori prin pretul aurului sau indicata de un exces de cerere pentru aur sau pentru valuta la cursurile oficiale.

Cea de-a patra definitie subliniaza rolul evolutiilor externe in evolutia nivelului general al preturilor.Inflatia se masoara prin miscarile cursului valutar,aceasta metoda fiind potrivita,in anumite situatii,pentru economiile deschise.

Aceste definitii acopera majoritatea aspectelor inflatiei, fiecare din ele scotand in evidenta atat aspecte diferite,cat si un aspect comun,si anume,acela ca inflatia se face cunoscuta prin bani si prin pret la nivelul consumatorilor si prin dezechilibre cronice la nivel macroeconomic.