Inflația în România

INFLAŢIA – NOŢIUNI GENERALE

Inflaţia, problematica de mare importanţă a gândirii şi practicii economice în perioada de tranzacţie spre o economie de piaţă, este un proces deosebit de complex generat de creşterea generală a preţurilor şi tarifelor.

Înainte de a trece la o analiză detaliată în ce privește manifestarea fenomenului inflaţionist în România , trebuie precizate câteva aspecte generale care tind de inflaţie.

Beneficiem de o descriere metaforică a inflației încă în secolul al XVI-lea, (în Miroir des Français publicata la Nancy în 1581): „Dezordinea dezordinilor este așa de mare astăzi la toate mărfurile, încât, dacă lucrurile nu sunt îmbunătățite și însănătoșite, există temerea să fie nevoite, în scurt timp, pentru hrana unui om de tot atâta aur și argint cât greutatea sa”. Deci inflația este o „dezordine a dezordinilor” din economie pentru că ea atinge moneda care măsoara valoarea tuturor lucrurilor.

O altă definiție care descrie simptomele inflației dar nu spune nimic despre cauzele sau consecințele ei este dată de economiștii Laidler și Parkin în 1975: „Inflația este fenomenul de creștere continuă a prețurilor sau de depreciere continuă a valorii banilor”. Definiția lui Brofenbrenner și Holzman din 1963 este mai plastică: „Inflația este o stare de generalizare a excesului de cerere, în care „prea mulți bani aleargă dupa prea puține bunuri”.

Conform dicţionarului limbii române, inflaţia este un fenomen specific perioadelor de criză, constând într-o emisiune de hârtie monedă peste necesităţile reale ale circulaţiei băneşti.

Unii consideră inflaţia un cerc vicios în care o economie odată intrată, cu greu poate ieşi: dezechilibrul masa monetară, producţie de bunuri şi servicii ce determină creşterea preţurilor, de unde rezultă că nevoile de mijloace monetar financiare ale statului nu pot fi acoperite din veniturile bugetului, ceea ce determină creşterea impozitelor.

De asemenea, inflaţia mai poate fi definită prin scăderea puterii de cumpărare a unei

unităţi monetare (respectiv a cantităţii de bunuri şi servicii ce poate fi achiziţionată prin intermediul unei unităţi monetare).

Într-o economie de piaţă, preţurile bunurilor şi serviciilor se pot modifica oricând. Unele preţuri cresc, altele scad. Se poate vorbi de inflaţie atunci când se înregistrează o creştere generalizată a preţurilor bunurilor şi serviciilor, nu doar ale unor articole specifice. În consecinţă, cu un euro se poate cumpăra mai puţin, respectiv un euro valorează mai puţin decât valora anterior.

Fiecare gospodărie are propriile obiceiuri de consum: unele deţin un autoturism şi consumă carne, altele preferă exclusiv utilizarea mijloacelor de transport în comun sau alimentaţia vegetariană. Media obiceiurilor de consum ale gospodăriilor populaţiei, luate în ansamblu, determină ponderea pe care diferite produse şi servicii o au în măsurarea inflaţiei.

La calcularea inflaţiei, sunt luate în considerare toate bunurile şi serviciile care intră în consumul gospodăriilor populaţiei, inclusiv:

- articole zilnice (cum ar fi alimentele, ziarele, benzina);

- bunuri de folosinţă îndelungată (de exemplu, îmbrăcămintea, calculatoarele personale şi maşinile de spălat);

- serviciile (cum ar fi coaforul, asigurările şi închirierea de locuinţe).

Există puţine cuvinte cu încărcătură economică, politică şi socială atât de des folosite în limbajul curent precum “inflaţie”. Prin folosirea sa oamenii încearcă să definească o stare de lucruri ieşită din normal, ceva ce este mult, peste necesarul unui moment dat.

Inflaţia nu este specifică numai ţărilor cu economie de piaţă, ea manifestându-se deopotrivă ca un dezechilibru monetaro-material atât în economiile de piaţă, cât şi în economiile centralizate. Inflaţia este un însoţitor al monedei, apărând și dezvoltându-se o dată cu apariţia şi creşterea rolului monedei în mersul economiei. Important de ştiut este faptul că nu orice creştere de preţuri reprezintă inflaţie, după cum, în complexitatea actuală a economiei, nu orice tip de inflaţie poate fi asociată dezechilibrului major.