Inflația și politici

„ Inflaţia este acea formă de impozitare care poate fi impusă fără legiferare.”

Milton Friedman

Fenomenul inflaţionist s-a făcut simţit în viaţa oamenilor încă de la începuturi sub diverse forme, care au afectat într-o mare măsură bunul mers al vieţii economice, sociale şi politice.

În literatura de specialitate, inflaţia se defineşte ca fiind o creştere generalizată a preţurilor în condiţiile în care puterea de cumpărare a actorilor pe piaţă scade. Acest lucru se exprimă în termeni monetari prin faptul că preţurile bunurilor şi serviciilor cresc, cantitatea de bani (fizici şi de cont) creşte, iar puterea de cumpărare a unei unităţi monetare scade.

Studiul ştiinţific asupra fenomenului inflaţionist a fost realizat mult după ce procesul deprecierii banilor şi al creşterii preţurilor s-a instalat în societate. De la începuturile manifestării sale şi până în zilele noastre, fenomenul numit inflaţie s-a definit, sub raportul conţinutului şi formei de manifestare, prin această trăsătură esenţială- de creştere generalizată a preţurilor. Dacă şomajul apare când există o cerere excesivă de bani, inflaţia este indusă, dimpotivă, de un exces al ofertei de monedă.

1. Inflaţia. Concept şi instrumente de măsurare.

În 1975, D.E.W. Laidler şi M.J. Parkin definesc inflaţia ca fiind „fenomenul de creştere continuă a preţurilor sau de depreciere continuă a valorii banilor”.

Anterior, în 1963, M. Bronfenbrener şi F. D. Holzman prezentaseră patru definiţii preluate de H. Frisch în lucrarea sa, şi anume:

1. Inflaţia este o stare de generalizare a excesului de cerere, în care ‚prea mulţi bani aleargă după prea puţine lucruri”;

2. Inflaţia reprezintă o creştere a rezervelor băneşti sau a veniturilor, fie în sumă totală, fie pe cap de locuitor;

3. Inflaţia reprezintă o creştere a nivelului preţurilor având şi următoarele caracteristici sau condiţii adiţionale: este anticipată de precizie; duce (prin creşterea costurilor) la noi creşteri de preţuri; nu sporeşte gradul de ocupare a forţei de muncă şi nici producţia reală; este mai rapidă decât o aşa-numită „rată inofensivă”; se manifestă ca „fenomen bănesc”; se măsoară prin preţuri nete, adică prin preţuri din care au fost scăzute impozitele şi/sau este reversibilă;

4. Inflaţia reprezintă o scădere a valorii banilor în raport cu alte monede, măsurată prin cursurile de schimb valutar ori prin preţul aurului sau indicată de un exces de cerere pentru aur sau pentru valută la cursurile oficiale.

Aceste definiţii acoperă majoritatea aspectelor inflaţiei, fiecare din ele scoţând în evidenţă atât aspecte diferite, cât şi un aspect comun, şi anume, acela că inflaţia se face cunoscută prin bani şi prin preţ la nivelul consumatorului şi prin dezechilibre cronice la nivel macroeconomic.

Inflaţia reprezintă un dezechilibru macroeconomic monetaro-real reflectat prin următoarele aspecte:

1) creşterea masei monetare din circulaţie peste nevoile economice.

2) deprecierea monetară (scăderea puterii de cumpărare a banilor)

3) creşterea anormală, permanentă, cumulativă şi generalizată a preţului

Fenomenul denumit inflaţie constituie o problemă complexă de analiză macroeconomică şi una dintre cele mai importante forme ale dezechilibrului economico-social. Dar nu orice creştere a preţurilor este sinonimă cu inflaţia, deoarece:

- este vorba de o creştere puternică, anormală foarte puternică a preţurilor. Se raportează creşterea la un sistem de referinţă, la un raport de stabilitate socotit normal.

- creşterea preţurilor trebuie să fie permanentă.

- creşterea preţurilor se produce neuniform şi nu afectează în aceeaşi măsură toate bunurile şi serviciile.

Inflaţia contemporană constă în deprecierea banilor de hârtie şi a banilor de credit, care se exprimă prin creşterea generalizată a preţurilor şi prin lipsa de încredere a agenţilor economici în moneda existentă; ea este expresia unui dezechilibru dintre banii depreciaţi şi nevoile circulaţiei bunurilor economice.

Natura inflaţiei contemporane poate fi evidenţiată şi prin compararea procesului respectiv cu cel al deflaţiei şi cu cel al dezinflaţiei.

Deflaţia reprezintă procesul monetaro-material ce se caracterizează prin reducerea pe termen lung a nivelului preţurilor, reducere datorată unui ansamblu de măsuri care vizează restrângerea cererii nominale pentru a diminua presiunile asupra creşterilor preţurilor.

Dezinflaţia reprezintă un proces de reducere durabilă, controlată şi autoîntreţinută a ratei de creştere a nivelului general al preţului (preţurile continuă să crească, dar într-un ritm mai lent).

Una dintre cele mai dificile probleme pe care economiştii trebuie să o rezolve este măsurarea adevăratelor dimensiuni ale inflaţiei. Acest lucru este important pentru că de indicatorii folosiţi ne putem forma o imagine asupra mărimii inflaţiei şi asupra trendului acesteia care poate fi crescător, descrescător sau stabil.

Măsurarea inflaţiei are ca scop:

- estimarea ratei medii a inflaţiei;

- identificarea principalelor „victime”.