Inflația vs șomaj - care este răul mai mare

1. Inflatia

1.1 Ce este inflatia ?

Inflatia este un dezechilibru care afecteaza, in proportii diferite, toate economiile nationale, si care poate fi sesizat prin doua tendinte majore, sii anume: cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Se considera ca inflatia este o stare caracterizata prin cresterea permanenta mai rapida a volumului puterii de cumparare fata de volumul bunurilor si serviciilor, astfel incat din aceasta rezulta cresterea veniturilor si preturilor in timp ce valoarea banilor scade.

Masurarea inflatiei porneste, bineinteles, de la consensul teoretic cu privire la formele de manifestare ale fenomenului, dar realizarea in fapt a acestei intentii ramane o problema complexa.

Instrumentul la care se apeleaza cel mai des in acest scop este indicele general al preturilor sau indicele sintetic al preturilor. Acesta, cu toate ca are anumite insuficiente, exprima, in linii generale, cresterea preturilor ca fenomen de ansamblu care afecteaza economia. Nu orice crestere a indicelui general al preturilor este expresia directa a inflatiei. Deci pentru a trage o concluzie corecta cu privire la natura inflationista sau a cresterii indicelui general al preturilor, adesea, sunt necesare informatii si analize suplimentare.

Cealalta tendinta majora ce caracterizeaza situatia de inflatie, scaderea de cumparare a banilor, consta in relevarea faptului ca in decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor si serviciilor ce se cumpara intr-o economie scade in comparatie cu masa monetara si nivelul preturilor. Aceasta se determina ca un raport intre masa monetara si nivelul preturilor, aratand cate bunuri si servicii se pot cumpara cu cantitatea de bani existenta in economie, la un nivel dat al preturilor.

1.2 Inflatia tratata de marii economisti

John Kenneth Galbraith apreciaza in lucrarea, "Stiinta economica si interesul public", ca problema inflatiei a fost privita ca un produs secundar al actiunii impotriva instabilitatii descendente, existand intotdeauna pericolul ca sprijinul acordat economiei sa intreaca masura - adica sa determine o cerere mai mare sau sa stimuleze o cheltuiala mai mare decat putea sa acopere sistemul economic la preturile curente. In astfel de situatii preturile urcau dupa cum urca si costul mainii de lucru sau al acelei maini de lucru mai putin oferita pe piata.

Economia, potrivit expresiei specifice cunoscatorilor, era "supraincalzita". Intrucat s-a apreciat ca puterea pietei ramanea deplina, cererea agregata putea fi totusi stabilizata sau redusa printr-o ingradire sau reducere a cheltuielilor publice, impozitele ramanand aceleasi, sau printr-o majorare a impozitelor, cheltuielile ramanand aceleasi, sau, in fine, printr-o ingradire a cheltuielilor pariculare din fonduri imprumutate. Aceasta s-ar reflecta prin stabilitatea pietei fata de firma, urcarea preturilor oprindu-se. Iar prin preturi stabile sau mai coborate ar disparea cererea de lucru deficitara, s-ar putea opune rezistenta la majorarile de salariu, si revendicarile ar fi mai putin insistente. Instrumentul cu care a fost tratata insuficienta cererii, folosit in sens invers, va inlatura inflatia.

In cartea sa, “Liber sa alegi.Un punct de vedere personal”, Milton Friedman evidentiaza printr-o serie de exemple ale mai multor tari aflate de-o parte si de alta a fostei “cortine de fier”, faptul ca o economie nu va putea fi functionala atata timp cat va fi comandata si controlata de la centru , in raport cu tarile in care aplicarea liberalizarii preturilor si a schimbului liber au fost masuri care au actionat ca un motor propulsor garantand o economie functionala.

Un capitol interesant care nu putea lipsi din aceasta lucrare, este cel in care Friedman se refera la inflatie, acesta fiind dezbatut in stransa legatura cu politica monetara pe care el a sustinut-o in timpul vietii. Sunt concludente exemplele prin care acesta explica efectele pe care le are fenomenul inflationist si masurile care trebuiesc luate pentru combaterea acestuia, dar mai ales modul de comparatie prin care acesta face referire la comportamentul si efectele secundare dureroase ce nu pot fi evitate. Insa informatia cea mai importanta care de altfel poate fi considerata si fundamentul de baza al acestei carti, este de departe cea mai interesanta, si anume principiul politicii monetare - reducerea cresterii rapide a masei monetare pentru diminuarea inflatiei.

Desigur guvernele sunt principalul vinovat pentru inflatie, pentru managementul defectuos datorita caruia se ajunge in aceasta situatie, dar iata ca problemele sociale care apar in urma globalizarii agresive la care asistam azi, sunt din ce in ce mai greu de controlat, nevoile, cheltuielile sunt mai multe si mai diverse, iar daca mai vorbim si despre alte tari cu economii precare in comparatie cu SUA, atunci putem pricepe mai bine de ce unele tari se confrunta cu o inflatie galopanta.

John Kenneth Galbraith dezbate amanuntit in cel de-al saselea capitol, numit “Inflatie” din lucrarea, “Societatea perfecta” , problema legaturii stranse dintre fenomenul inflatiei si cel al somajului. Acest raport invers proportional intre cele doua are ca rezultat, de cele mai multe ori, calea compromisului - diminuarea inflatiei printr-o relativa stabilitate a preturilor insotita de somaj. Asadar, somajul devine in aceste conditii un simplu instrument de stabilizare a preturilor si de evitare a inflatiei, considerata a fi principala amenintare pentru o economie performanta, dar si pentru cei cu venituri fixe.

Modelul unei societati perfecte nu poate elimina simultan aceste doua probleme, ci doar reduce la minim efectele lor negative. Metodele propuse pentru realizarea acestui tel sunt, pe de o parte, indexarea salariului minim, iar pe de alta parte stabilirea dobanzilor.