Inflație vs șomaj

,,Inflaţia …Dezordinea dezordinelor este aşa de mare astăzi la toate mărfurile,incât, dacă lucrurile nu sunt îmbuntăţie şi însănătoşite, există temerea să fie nevoie, în scurt timp, pentru hrana unui om tot atât aur şi argint cât greutatea sa.” ( Michel Didier)

,,Şomajul nu loveşte numai indivizii. Pe o anumită treaptă el ne afectează întreaga societate. Munca nu este doar mijlocul de a-ţi întreţine viaţa, ci este şi un mod de a te identifica. […].Teama de şomaj bulversează comportamentele noastre sociale şi atitudinea faţă de muncă” ( Michel Didier)

Introducere

Intitulată Actualitatea raportului şomaj-inflaţie, lucrarea de faţa a fost concepută pentru a fi prezentată în cadrul Sesiunii de Cercetări Ştiinţifice Studenţeşti a Academiei de Studii Economice din Bucureşţi, secţia Economie. Alături de alte lucrări, ea se înscrie în cadrul proiectului Vechea şi noua paradigmă economică coordonat de Prof. Dr. Mariana Ioviţu.

Problema şomajului şi a inflaţiei rămâne în actualitate datorită complexităţii măsurilor anti-inflaţioniste şi încercărilor de a spori gradul de ocupare al forţei de muncă. Motiv pentru care, lucrarea noastră işi propune să insiste asupra importanţei rezolvării celor două fenomene negative: problema inflaţiei şi a şomajului în economiile de piaţă ale lumii contemporane. Relaţia dintre cele două este abordată din perspectiva noii paradigme raportată la cea veche. Acest subiect a fost frecvent analizat de un numar mare de economişti, iar ceea ce ne-a stârnit interesul a fost faptul ca în anul 2006 el a revenit cu o anume pregnanţa în atenţia lumii economice şi datorită decernării premiului Nobel pentru economie lui Edmund Phelps, autor al unor lucrări fundamentale dedicate temei în discuţie.

Lucrarea prezentă se compune din două mari secţiuni. Cea dintâi este dedicată vechii si noii paradigme si prezintă o serie de noţiuni teoretice cu privire la problemele mai sus menţionate. În capitolele secţiunii sunt prezentati in linii generale economişti reprezentativi ai celor două paradigme, în paralel şi cu alte concepte fundamentale pentru abordarea raportului şomaj-inflaţie, cum ar fi curba Phillips. Cea de a doua parte a lucrarii este o colecţie de studii de caz, dedicate Statelor Unite ale Amercii, Uniunii Europene si României. Prin aceste capitole dorim sa arătăm aplicabilitatea şi importanţa teoriilor descrise în prima parte.

PARTEA ÎNTÂI

~ Noţiuni teoretice ~

Capitolul 1. Vechea paradigmă economică privind raportul şomaj-inflaţie

Prima parte a lucrării de faţă işi propune să prezinte în linii mari imaginea de ansamblu a ceea ce noi numim veche paradigmă şi noua paradigmă economică a raportului şomaj-inflaţie. Este vorba în primul rând de schimabarea opticii în ceea ce priveşte abordarea acestor două fenomene negative de ansamblu ale economiei, cauzată în mare parte de criza anilor ’70. Şocul petrolului a determinat pe mulţi dintre economişti să caute noi soluţii pentru rezolvarea problemei şomajului şi a inflaţiei, care gravau asupra economiilor de piaţă ale diverselor state ale lumii, acum mai puternic ca niciodată. Am decis prin urmare sa alegem deceniul şapte al secolului trecut drept reper temporar pentru a delimita cele două paradigme, cu toate că este lucru ştiut, astfel de schimbări în optica şi în modalitatea de abordare a unor fenomene de amploare se produce doar în timp. Cel mai elocvent exemplu în acest sens, ar putea fi cel al lui Edmund Phelps, ales de noi ca reprezentant al noii paradgime. El a fost nu numai contemporan cu Milton Friedman si Robert Lucas, reprezentanţii vechii paradigme, dar a şi elaborat mare parte din teoriile sale inovatoare în aceeaşi perioadă în care cei doi economişti elaborau teorii în conformitate cu vechea paradigmă. Cu toate acestea, efectul inovaţiilor lui Edmund Phelps s-a făcut simţit mult mai târziu, de exemplu în cursul aniilor ’80 când au avut mare aplicabilitate în rezolvarea şi explicarea aparentei creşteri permanente a şomajului în Europa, iar recunoaşterea lor în mod oficial s-a facut deabea în urmă cu un an de zile, când Edmund Phelps a primit Premiul Nobel (anul 2006) în economie, pentru întreaga sa activitate şi muncă în ceea ce priveşte rezolvarea problemei inflaţiei şi a şomajului.

Astfel, prin veche paradigmă economică înţelegem toate acele teorii, concepte şi ipoteze, elaborate în mare parte înainte de anii ’70 şi care abordează problema inflaţie şi a şomajului dintr-un anumit punct de vedere, modalitate de abordare ce este prezentată mai pe larg în primul capitol al lucrarii de faţă. Acesta debutează cu un subcapitol care prezintă principalele curente şi opinii din teoria macroeconomică în ceea ce priveşte inflaţia şi şomajul, dintre care se disting în mod special opinia lui Milton Friedman şi Robert Lucas pe de o parte şi cea a lui Edmund Phelps pe de altă parte. Sunt puncte de vedere diferite, dar care tocmai de aceea reprezentative pentru a sublinia diferenţa dintre noua şi vechea paradigmă. Pornind de la această imagine de ansamablu, lucrarea noastră prezinta pe rând în subcapitolul 1.2 contribuţia lui Milton Friedman, urmată de cea a lui Robert Lucas în subcapitolul 1.3. Binenţeles ca trecerea de la o veche paradigmă la una nouă înseamnă nu numai schimbarea opticii şi a modalităţilor de abordare a unei probleme, dar şi a coordonatelor care determină conjunctura economică respectivă. Cum am menţionat anterior, un factor de tranformare al cadrului economiei îl poate reprezenta de exemplu o criza energetică. Dar acesta ar reprezenta un factor de schimbare brusc, în timp ce majoritatea schimbărilor care au efect pe termen lung se produc în timp. Inovaţiile din domeniul tehnologiilor, transformarea sistemelor educaţionale şi infiinţarea de centre de recalificare a angajaţiilor, sunt toţi factori care determină schimbări ireversibile pe piaţa muncii şi care trebuie luaţi în considerare în momentul elaborării unei teori despre o nouă paradigmă economică. Aceştia vor fi analizaţi mai pe larg în capitolele ce urmează.