Inspectoratul fiscal în Republica Moldova

INTRODUCERE

Acest sistem constituie sistemul osos al fiecărei organizaţii, iar structura sa predominant ierarhicfuncţională, aşa cum s-a mai arătat, impune identificarea funcţiilor principale ale domeniilor ce alcătuiesc organizarea procesuală în cadrul căreia se efectuează activităţile şi atribuţiile, utile sau nu şi nu a organizării structurale care va conduce la confuzii, ca urmare a gândirii constructive.

Înainte de a se trece la identificarea funcţiilor principale ale acestui sistem, este necesar să se arate utilitatea abordării funcţionale, abordare ce facilitează înţelegerea reală a problemelor organizaţiei.

Astfel, de la manageri la executanţi, aproape toţi sunt direct implicaţi în detaliile activităţilor curente, fiind lipsiţi însă de perspectiva largă de care au nevoie, experienţa lor limitându-se la sarcine individuale şi a secţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, încât pot vedea foarte clar problemele înguste de care suferă: secţia, departamentul lor, dar le vine greu să privească procesul, organizaţia, sistemul în întregul său şi să recunoască problemele de ansamblu ale procesului de proiectare, ca sursă a problemelor reale.

Obiectivele strategice nu pot fi realizate decât într-un cadru organizatoric adecvat, care de cele mai multe ori trebuie inventat pentru ca organizaţia să se menţină în spaţiul economic în care funcţionează.

Opţiunile strategice, prin implicaţiile exercitate asupra conţinutului unor activităţi ale organizaţiei, marchează sensibil caracteristicile cantitative şi calitative ale acestor activităţi şi implicit ale performanţelor acestora, determinând managementul să apeleze la o serie de variante pentru a găsi soluţia cea mai bună.

De asemenea, obiectivele strategice influenţează funcţiile principale ale sistemului organizatoric, iar materializarea acestor funcţii este determinată de modalităţile strategice pentru care s-a optat.

Ca şi în cazul funcţiilor fundamentale, funcţiile principale ale sistemului organizatoric vor asigura stabilitate şi continuitate sistemului pe o anumită perioadă de timp, perioadă în care vor fi realizate obiectivele propuse. Modalităţile, vectorii de creştere, au rolul de a acţiona pentru schimbare şi imprimă dinamismul şi inovativitatea sistemului, susţinut şi de subcultura instituţională, conturată odată cu abordarea prin prisma analizei valorii a sistemului de management, asigurând în acest fel şi flexibilitatea organizatorică atât de necesară.

CAPITOLUL I. FUNDAMENTELE TEORETICE ALE STRUCTURII ORGANIZATORICE

In esenta, organizarea este un proces de divizare a muncii de precizare a responsabilitatilor si autoritatii. Ratiunea de a fi a organizarii deriva din necesitatea stabilirii ierarhiilor si autoritatii necesare indeplinirii obiectivelor. Se realizeaza, in acelasi timp, o cat mai eficienta comunicare in si intre structuri prin definirea cat mai clara a canalelor de comunicatii. A organiza activitatea unei structuri militare inseamna, inainte, de toate, a realiza o diviziune a muncii pe verticala cat si pe orizontala.

1.1. Conceptul de structură organizatorică

În concepţia noastră, structura organizatorică poate fi definită avînd ca reper conceptul de structură care implică: elemente, relaţii între acestea, ordinea şi scopul.

Structura organizatorică se defineşte ca ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice şi al relaţiilor acestora astfel constituite şi reglementarea, încît să asigure premisele organizatorice necesare obţinerii performanţelor dorite.

În ansamblu ei, structura organizatorică prezintă două mari părţi: structura de conducere sau funcţională şi structura de producţie sau operaţională. Structura de conducere sau funcţională reuneşte ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor dintre ele astfel constituite şi ordonate, încît să asigure condiţiile economice, tehnice şi de control cerute de desfăşurarea integrală a proceselor manageriale şi de exerciţiu. Structura de producţie sau operaţională este alcătuită din ansamblul persoanelor, compartimentelor şi a relaţiilor organizatorice, prin care se asigură realizarea directă a produselor şi/sau serviciilor care intră în obiectul de activitate al organizaţiei.

Ambele părţi ale structurii sunt constituite din aceleaşi categorii de componente primare. Definite de la simplu la complex, aceste componente sunt: postul, funcţia, compartimentul, relaţiile organizatorice, ponderea ierarhică şi nivelul ierarhic.

Diversitatea structurilor organizatorice adoptate de unităţile economice care reflectă condiţiile concrete în care acestea îşi desfăşoară procesele economice, a impus sistematizarea lor după anumite criterii. ceastă sistematizare prezintă o importanţă deosebită în activitatea de analiză şi proiectare a structurilor organizatorice din unităţile economice. În literatura de specialitate sunt numeroase criterii de grupare a structurilor organizatorice, cele mai importante sunt: gradul de formalizare, morfologic, capacitatea de adaptare a unităţii economice la mediu etc.