Instrumente de Implementare a Politicii Monetare în România

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare (banca centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activității economice, ocupare a forței de muncă, stabilitate a prețurilor).

Pe parcursul mai multor secole promovarea politicii monetare se reducea la luarea deciziilor de batere a monedei metalice și de emitere a banilor de hârtie. Crearea primelor bănci centrale (bănci cu drept de emisie monetară) a fost influențată de ideea menținerii parității bancnotelor în raport cu metalul prețios și în raport cu bancnotele altor state.

Respectiv, obiectivul politicii monetare a fost menținerea etalonului aur.

Importanţa politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia,respectiv stabilitatea preţurilor,la care se adaugă limitarea inflaţiei şi menţinerea valorii interne si externe a monedei.

Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine Bancii Centrale,care deţine monopolul in formularea şi transpunerea in practică a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preţurilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, în acelaşi timp, reprezintă un obiectiv central al politicii economice, alături de creşterea economică durabilă, ocuparea deplină a forţei de muncă, sustenabilitatea balanţei de plaţi. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei ţări, sunt identificate instrumentele care să conducă la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai însemnate sunt: politica fiscală, politica veniturilor, politica monetară, politica valutară si politica comercială

Politica monetară contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele specifice care constau in urmatoarele:

a) cresterea masei monetare pana la un nivel optim;

b) menţinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzător;

c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb;

d) alocarea optimă a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) în cadrul economiei;

a) Cresterea masei monetare pana la un nivel optim se concretizează in determinarea de către autoritatea monetară a unui nivel de creştere a masei monetare, cat mai apropiat de rata de crestere reala a economiei. Astfel,în anii ’70, în ţările dezvoltate, obiectivele formulate au vizat dinamica agregatelor monetare,însă regulile au demonstrat că este dificil şi limitat un control al masei monetare, atunci cand economiile ţărilor respective participă puternic la relaţiile comerciale şi financiare internaţionale.

b) Rata dobanzii si nivelul optim al acesteia a fost considerata ca obiectiv fundamental al politicii monetare pana in anii ’70, situandu-se in centrul analizelor lui Keynes , care evidenţiază că banca centrala poate echilibra piaţa monetară prin utilizarea unui nivel de echilibru al ratei de dobandă. În prezent, rata de dobandă prezintă un rol important în cadrul politicii monetare, prin aceea că permite menţinerea unui anumit nivel al cursului de schimb şi influenţează investiţiile agenţilor economici

c) Menţinerea unui anumit nivel al cursului de schimb constituie un obiectiv al politicii monetare, prin aceea că antrenează echilibre sau dezechilibre ale balanţei de plaţi în funcţie de aprecierea sau deprecierea monedei naţionale.

Daca nivelul cursului este supraevaluat pentru moneda naţionala, rezultă un consum de rezerve valutare, în timp ce un curs depreciat ar putea antrena creşterea exporturilor şi majorarea disponibilitaţilor în valută

d) Alocarea optimă a resurselor financiare, la nivelul unei ţări, constă în selectarea creditelor în funcţie de nivelul rentabilităţilor posibile de obţinut. Un asemenea obiectiv antrenează efecte negative, precum şi diminuarea concurenţei între agenţii economici şi diminuarea reacţiei acestora la evoluţia ratei de dobandă. Din acest motiv se remarcă, in prezent, o limitare a utilizării acestui obiectiv al politicii monetare .