Integrare Economică

1. Conceptul de integrare economică

1.1. Istoric

Termenul de „integrare” , a fost preluat iniţial din matematică, fiind utilizat în diferite domenii ale ştiinţelor socio-umane şi ştiinţelor economice, provenind din latinescul integratio care înseamnă a reuni mai multe părţi la un loc, în vederea constituirii unui întreg, a restabili elementele constitutive care devin părţi integrante.

Se poate spune că în timp, prin integrare se obţine o structură potrivită a economiei internaţionale, datorită îndepărtării tuturor obstacolelor, pentru o operare optimă a acesteia, precum şi prin introducerea tuturor etapelor şi elementelor dezirabile de coordonare şi unificare. Problema integrării face parte dintr-o problemă mai generală, cea a politicii economice optime. Această concepţie îi aparţine lui J. Tinbergen care defineşte integrarea ca o creare a unei structuri optime a economiei internaţionale prin eliminarea barierelor artificiale din schimburile comerciale. Aşadar, acesta distinge integrarea negativă care constă în eliminarea discriminărilor din politicile economice naţionale şi integrarea pozitivă care constă în crearea condiţiilor egale pentru funcţionarea componentelor economice integrate.

În accepţiunea lui Ernest B. Hass, integrarea este un proces prin care actorii politici din diferite structuri naţionale sunt convinşi să îşi modifice lealitatea, încrederea şi activităţile politice spre un nou centru ale cărui instituţii posedă sau pretind jurisdicţie asupra statelor naţionale preexistente.

Fr. Perroux este de părere că integrarea este punerea la un loc a mai multor operaţii, efectuate de aceeaşi firmă (integrare verticală) sau de firme diferite ale aceleiaşi unităţi economice (integrare orizontală).

În concepţiile federaliste integrarea este o distribuire de puteri constituţionale, un set de condiţii pe linia prescrisă de o teorie federală.

Aşadar, în accepţiunile fiecăruia, conceptul de integrare are pentru fiecare în parte un înţeles diferit sau o semnificaţie cu nuanţă particulară.

1.2. Abordări conceptuale

În prezent, integrarea economică este un proces complex, caracteristic etapei contemporane de dezvoltare a societăţii, care în esenţă constă în intensificarea interdependenţelor între state fiind un proces condiţionat de un ansamblu de factori, un rol important revenindu-i revoluţiei tehnico-ştiinţifice.

Mecanismul integrării economice cuprinde: crearea unui spaţiu economic comun, libera circulaţie a foctorilor de producţie când există o „piaţă comună”, consumarea resurselor cu eficienţă economică şi socială maximă, realizarea unei uniuni vamale, acestea fiind principiile de bază ale integrării economice. După contextul în care este utilizată, expresia de integrare economică poate lua sensuri diferite, referindu-se la diverse grade de cooperare economică, în domenii precum: comerţul, mobilitatea forţei de muncă şi a capitalurilor, politicii fiscale şi monetare, securităţii sociale şi coordonării planurilor de investiţii.

Sistematizarea tuturor definiţiilor date integrării economice trebuie să aibă drept punct de plecare stabilirea criteriilor esenţiale de raportare şi a modalităţilor de evaluare a dinamicii fenomenului static sau dinamic studiat.

Integrarea, în sens general, reprezintă o ajustare reciprocă a elementelor unui sistem, formându-se un nou echilibru sau combinarea unor părţi dintr-un întreg în procesul de atingere a stadiului de uniune, aceasta reprezentând un întreg rezultat din combinarea unor părţi sau a unor membri.

După Gunnar Myrdal integrarea semnifică reunirea părţilor dintr-un întreg. Însă un grup de elemente economice poate fi considerat drept integrat numai atunci când relaţiile dintre aceste elemente sunt stabile şi când intră în dicuţie şi coeziunea grupului de elemente datorată eficienţei economice care permite existenţa acestor relaţii.