Integrarea Economică Europeană

INTRODUCERE

Scopul acestei lucrări este de a încerca să dezvăluie cum a început activitatea Uniunii Europene, ce este în prezent şi cum va fi în perspectivă. O descriere a scopului Uniunii Europene poate fi colorată de o persoană care poate oferi o privire de ansamblu pozitivă sau negativă legată de Uniunea Europeana. Totuşi, pentru a privi lucrurile intr-o manieră neutră, informaţia dată în această lucrare este o simplă prezentare a istoriei UE şi a ceea ce se aşteaptă în viitor de la această comunitate.

Ideea europeană s-a construit încă din secolul al XVI lea Încă din Renaştere , în anul 1526, în opera „Conflictele europene si războiul turc”, umanistul spaniol Luis Vives preconiza o uniune a regatelor Europei contra celor turce

Gânditorii Lumieres evocau deja aceasta idee. În 1713, după războiul de succesiune a Spaniei, un lung şi sângeros război(1701-1713), Saint –Pierre evoca o uniune a statelor europene cu scopul de a pune capăt războaielor din lume. În 1756 , filosoful Jean-Jacques Rousseau formula că în ceea ce priveşte notificările lui Saint-Pierre se pot desprinde două idei importante: asocierea statelor în relaţia lor exterioară, de aceeaşi manieră în care cetăţenii sunt asociaţi în stat şi pentru stat într-o democraţie şi creează un pact protector de legi internaţionale recunoscute, care vor asculta semnatarii statelor al pactului.

În 1946 la Cologne, Robert Schuman l-a întâlnit pe Konrad Adenauer şi Alcide De Gasperi, respectiv pe cancelarul german şi preşedintele consiliului italian, cu ocazia unei reuniuni între conducătorii partidelor creştin-democrate. În acea întâlnire, şi-au expus ideile şi au pus fundamentul unei Europe unite.

Pe data de 9 mai 1950, Robert Schuman- atunci ministru de afaceri internaţionale-prezenta la Orsay o declaraţie , considerată ca un act de naştere a Uniunii Europene, o propoziţie relativă a unei organizaţii a Europei , indispensabilă în menţinerea relaţiilor pacifiste.

ISTORIC

Încă de la crearea Uniunii Europene scopul acesteia a fost să unească continentul European într-o organizaţie de coeziune. Pentru ca acest obiectiv să fie pe deplin realizat , toate naţiunile Europene trebuie să fie incluse în subordonarea statelor ca un conglomerat. Din păcate, acest proces nu este tocmai uşor. Este rodul a multor ani de evaluare atentă a numeroşilor factori, cei mai importanţi fiind includerea statutului economic, respectul pentru dreptul internaţional şi drepturile de bază ale oamenilor, precum şi statutul militar printre alte fapte importante. Înainte ca un stat să fie admis trebuie ca mai întâi să fie determinat dacă prin admiterea statutului respectiv va avea la nivel general un efect bun asupra comunităţii şi nu doar asupra unei singure naţiuni. Orientarea politică joacă de asemenea un rol important în a decide daca trebuie sau nu să accepte o anumită naţiune, dat fiind că organizaţia a fost parţial fondată pe ideea de : „determinare de sine”. După ce toţi aceşti factori au fost luaţi în considerare , este uşor de văzut de ce durează atât de mult în luarea deciziilor cu privire la acceptarea unui stat ca membru al Uniunii Europene. Orice decizie luată în grabă ar putea avea un impact socio-economic de durată asupra celorlalţi membrii ai uniunii, şi i-ar face mai temători în admiterea noilor membrii.

Uniunea Europeana s-a lărgit încă de când a fost creată, la începutul anilor 1950. Membrii fondatori au chemat oamenii Europei” care împărtăşesc ideile lor pentru a se alătura eforturile acestora”. De atunci, a crescut de la sase membrii la nouă, zece, douăsprezece,până la 27 de ţări membre câte sunt în prezent. Procesul este într-o continuă creştere. Uniunea Europeana negociază cu Turcia, şi în momentul în care ţara va reuşi să îndeplinească criteriul promovării politice, incluzând respectul pentru drepturile omului , există posibilitatea acceptării în Uniunea Europeana.

Ultima lărgire este o consecinţă a naturii Uniunii Europene. Succesul şi valorile uniunii sunt bazate pe atragerea succesivă a noilor membrii, de la ţări cu o largă varietate având un fundal economic şi politic. Integrarea lor în Uniunea Europeana a adâncit calitatea UE, atât pentru ţările membre deja existente cât şi pentru cele noi. Fiecare lărgire succesivă a adus beneficii cetăţenilor Europei, noi oportunităţi afacerilor Europene şi o acceptare mai mare a normelor de la consumator, şi politica împrejurimilor a drepturilor politice şi a previziunilor sociale. Creşterea organică a îmbogăţit Europa ca un întreg.

Lărgirea este una dintre cele mai importante oportunităţi pentru Uniunea Europeană începând cu secolul al XXI lea. Cerinţele sale istorice sunt de a promova integrarea continentului prin mijloace de pace, extinzând o zonă de stabilitate şi prosperitate la noii membrii. În Iunie 1993, la Summitul de la Copenhaga, europenii declarau „ ţările asociate ale Europei Centrale şi de Est care dacă îşi doresc aşa mult , vor deveni membre ale Uniunii”. În Decembrie 1997, la Luxemburg , Consiliul European lansa procesul care va face mărirea posibilă. Acel proces îmbrăţişa aderarea a 13 ţări: România, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta , Polonia, Republica Slovacă, Slovenia şi Turcia. Promovarea negocierilor le avea în vizor pe primele 12 tari, şi în iunie 2001 la Goteborg , Consiliul European afirma că obiectivul este să completeze Uniunea până la sfârşitul anului 2002, cu acele ţări care erau pregătite de a se alătura , pentru a face parte ca membrii la alegerile Parlamentului European din 2004.

Beneficiile lărgirii sunt atât economice cât şi politice, şi pot fi rezumate ca :

• Extinderea unei zone de pace, stabilitate şi prosperitate în Europa va spori securitatea tuturor oamenilor

• Adăugarea a mai mult de 100 milioane de oameni, într-o rapidă creştere economică, la piaţa de 370 milioane a Uniunii Europene va intensifica creşterea economică şi va crea locuri de muncă atât în statele membre vechi cât şi în cele noi.

• Se va înregistra o calitate mai bună a vieţii cetăţenilor din Europa , noii membrii adoptând politicile Uniunii Europene pentru protecţia mediului şi luptei împotriva crimei, a drogurilor şi a imigrării ilegale.

• Lărgirea va întări rolul Uniunii Europene în lumea afacerilor - în politica străină şi a securităţii, politica comerţului, şi alte domenii ale guvernării globale.

CAPITOLUL I

UNIUNEA EUROPEANĂ –TRECUT

1.1 Comunităţile Europene

În urma propunerii lui Robert Schuman , Franţa, Germania, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg , fondau Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului(CECO). Tratatul acestei organizaţii a fost semnat la Paris pe data de 18 aprilie 1951, un an mai târziu de la declaraţia din data de 9 Mai Cu o validitate de 50 de ani, tratatul intra în vigoare pe data de 23 Iulie 1952.

Tratatul instaurează o piaţa comună a cărbunelui şi oţelului, suprima drepturile vamelor şi restricţiile cantitative , făcând posibilă libera circulaţie a mărfurilor şi suprimând toate măsurile discriminatorii , protecţia sau subvenţiile, care vor fi acordate de statele semnatare la producţia lor naţionala. Gestiunea producţiei comunităţii este plasată în controlul Autorităţii Înalte, condusă iniţial de Jean Monnet.

Punerea în aplicare a tratatului s-a făcut în mai multe etape, cu punerea în aplicare a unei perioade de adaptare pentru industriile naţionale, iar piaţa nu a fost în totalitate deschisă , decât pe 18 februarie 1953 pentru carbon şi minereul de fier şi pe data de 1 mai 1953 pentru oţel