Integrarea Economică în Uniunea Europeană

INTRODUCERE

În condiţiile regionalizării şi globalizării, se manifestă tot mai evident integrarea economică internaţională, ca o tendinţă obiectivă a economiei mondiale. Acest fenomen a înregistrat o evoluţie semnificativă, în a doua jumătate a secolului trecut, în toată lumea, dar mai ales în Europa Occidentală.

Înţelegerea profundă a conţinutului şi mecanismului complex al integrării economice internaţionale implică analiza atentă a relaţiei între entităţile economice naţionale şi sistemul economiei mondiale.

CAP. I. FUNDAMENTELE TEORETICE ALE INTEGRĂRII ECONOMICE

1.1.Delimitări conceptuale privind termenul de integrare economică

Conceptul de integrare a fost folosit pentru prima dată în ştiinţa economică, în relaţie cu organizaţiile industriale. Prin această noţiune se urmărea exprimarea unui ansamblu de acorduri între firme pentru formarea de carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni pe o direcţie verticală, în sensul punerii în relaţie a furnizorilor cu utilizatorii şi pe o direcţie orizontală, cu privire la înţelegerile între firme concurente.

În accepţiunea de combinare a unor economii naţionale distincte, noţiunea are o istorie relativ scurtă, în literatura de specialitate semnalându-se după 1940. În sensul strict al cuvântului, ea înseamnă unirea unor părţi într-un întreg funcţional.

Integrarea reprezintă un proces prin care două sau mai multe pieţe naţionale, iniţial separate, se unesc pentru a forma o singură piaţă comună, o nouă entitate economico-socială, care se substituie treptat structurilor iniţiale.

Realizarea cu succes a acestui obiectiv presupune parcurgerea unei perioade de tranziţie, care să permită realizarea ajustărilor necesare funcţionării eficiente a viitorului spaţiu integrat. În cadrul acestei etape, are loc un transfer treptat al unei părţi a suveranităţii naţionale către unele instituţii comune, care obţin astfel un caracter supranaţional.

Termenul de integrare nu este întâlnit în lucrările de economie apărute înainte de anii 1940, iar indexul pe subiecte al cărţilor de economie internaţională nu îl include mai devreme de 1953.The Encyclopaedia of the Social Science, publicată în 1937 foloseşte acest termen, dar sub formă de integrare industrială. O scurtă trecere în revistă a principalelor accepţiuni oferite de economişti termenului de integrare, ne poate oferi o imagine mai fidelă asupra complexităţii acestei realităţi.

Jan Tinbergen defineşte integrarea drept crearea unei structuri optime a economiei internaţionale, prin înlăturarea barierelor artificiale din calea schimburilor comerciale.

Tot el face distincţia între integrarea pozitivă (transferul unor prerogative sau puteri naţionale către instituţiile comune) şi integrarea negativă (aplicarea unor măsuri care să conducă la eliminarea discriminărilor între entităţi economice aparţinând unor state diferite).

Francois Perroux face referire la punerea în comun a mai multor operaţii, efectuatede aceeaşi firmă (integrare verticală) sau de firme diferite încorporate aceleiaşi unităţi economice (integrare orizontală).

Gottfried Haberler consideră că integrarea reprezintă relaţia economică tot mai strânsă între arii aflate în legătură, iar Bela Balassa o defineşte ca proces şi stare de fapt.

Andre Marchal, unul dintre teoreticienii de referinţă în problematica integrării,defineşte trei procese de integrare, componente ale integrării depline:

•integrarea economică, reprezentând realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe de legături interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante;

•integrarea socială, care completează integrarea economică, dar nu va fi niciodată deplină, deoarece oamenii nu vor fi niciodată pe deplin solidari;

• integrarea politică, reprezentând existenţa unităţii de decizie şi realizându-se sub forma federală sau confederală.

I.2.Integrarea economică internaţională

La nivel internaţional, integrarea se realizează cu acordul statelor respective, fiind o integrare internaţională.

Integrarea economică interstatală este procesul complex al dezvoltării economiei mondiale, bazat pe intensificarea interdependenţelor între economiile mai multor state, ţintind constituirea unor ansambluri economice puternice într-o anumită zonă a lumii. Interdependenţele sunt consimţite de statele respective şi determinate de dezvoltarea diviziunii internaţionale a muncii, a specializării internaţionale. Astfel, integrarea economică interstatală necesită o complementaritate bazată pe un nivel de dezvoltare asemănător, în aşa fel încât părţile articulate să constituie un întreg coerent.

Integrarea economică interstatală este apreciată de unii specialişti ca un proces şi ca o stare de lucruri.

Ca proces, integrarea presupune măsuri menite să contribuie la eliminarea discriminărilor între unităţile economice care aparţin unor state naţionale diferite.

Ca stare de lucruri, integrarea reflectă absenţa diverselor forme de discriminare între economiile naţionale.