Integrarea României și Bulgariei în UE

Abstract

Ca o privire de ansamblu integrarea este cea mai dezbătută problemă la care se încercă să se găsească și soluționări. Integrarea europeană a României este şansa unică de până acum în istoria României de a face parte din, probabil, cea mai puternică economie mondială afirmând acest lucru în perspectiva următorilor 15-20 de ani. Asocierea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană înseamnă pe plan economic crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei romaneşti, iar în plan politic crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui dialog politic permanent între părţi. În ceea ce privește relațiile cu Uniunea Europeană aceste două țări trebuie să respecte recomandările Comisiei europene și să realizeze progresele de rigoare în ceea ce privește reforma sistemului judiciar, corupția și crima organizată.

Progrese în vederea aderării la Spațiul Schangen sunt alte obligații care trebuie respectate. În prezent liderii statelor Uniunii Europene consideră că nu s-au făcut îndeajuns progrese în domeniul securizării frontierelor și a luptei împotriva corupției. Numai prin îndeplinirea acestor progrese cetățenii bulgari și români se pot bucura de drepturi depline în calitate de cetățeni europeni.

1. Aspecte introductive privind integrarea

1.1. Conceptul de integrare - privire de ansamblu

Cuvântul “integrare” este preluat de la latinescul „integraţi – integrationis” și este utilizat în limbajul uzual cu sensul de a renova, a restabili, a întregii, a completă.

Integrarea reprezintă un proces prin care două sau mai multe pieţe naţionale, iniţial separate se unesc pentru a forma o singură piaţă comună, o entitate economico-socială care se substituie treptat structurilor iniţiale (Adrian Neculau, 2002). Integrarea are caracter evolutiv, de consolidare a solidarității cu scopul de a asigura unitatea și echilibrul economiilor naționale într-o nouă entitate, în care indivizii trebuie să facă parte din comunitate, prin stabilirea etapelor integrării de la o etapă inferioară la una superioară, cu o finalitate pe baza unei unificări a politicilor fiscale, monetare, sociale și bazată pe o autoritate supranațională, care încearcă să fie cât mai aproape de cetățeni. Integrarea ca un proces depinde de fiecare țară și de fiecare grupare regională, de stadiul de integrare în care își doresc să se oprească. De exemplu Uniunea Europeană a trecut de cel mai avansat stadiu, acela de uniune economică-NAFTA, anterior de acela de zonă de liber schimb – Mercousur și de cel de uniune vamal, ceea ce face că Uniunea Europeană să fie gruparea regională cea mai dezvoltată. Se vorbește din ce în ce mai mult despre fenomenul de integrare, de participare la o grupare regională. Lumea se globalizează în mai multe forme, în grupuri regionale, de la Zonă de liber schimb, pană la Uniune Economică. Teoria economică reliefează câteva nivele de intregrare economică.

În ordine crescătoare a gradului de integrare, acestea sunt: Zona de liber schimb, Uniunea vamală, Piața comună, Piața integrată sau Piața internă, Uniunea Economică, Uniunea Economică și Monetară și în final, Uniunea politică și sunt reprezentate în figură următoare:

Figura nr. 1.1: Principalele nivele de integrare economică

Sursă: adaptare după Hill, Ch. W. L., Internaţional Business”, McGraw-Hill, 2002, pg. 234

1. Zona de liber schimb - este aceea în care în interiorul organizației taxele vamale și restricțiile cantitative (barierele netarifare) sunt eliminate.

2. Uniunea vamală: formula de integrare prin Uniunea vamală definește situația în care membrii organizației elimină între ele atât taxele vamale cât și contingentările, cotele și realizează o politică comercială comună față de exterior.

3. Piața comună: esența integrării sub forma pieței comune presupune liberalizarea nu doar a bunurilor dar și a factorilor de producție, se instituie exercitarea celor 4 libertăți: a bunurilor, a capitalurilor, a forței de muncă, libertatea de stabilire. În cadrul Pieței comune apar elemente de legislație comună, încep să funcționeze politicile comune sau acțiuni sectorial comune: politică comercială comună, politica agricolă comună, politica transporturilor comune.

4. Piața unică (Uniunea Economică) generalizează clauza națională pe spațiul integrat, piața unică e marea piață națională a spațiului integrat. Din perspectiva pieței Piața unică e treapta cea mai evoluată.

5. Uniunea politică care este ultima treaptă a integrării, implică un transfer aproape total de competențe la nivel supranațional. Proiectul integrării politice este în discuție.

Integrarea economică este privită ca o teorie a schimburilor între țări, a relațiilor economice internaționale, care se referă la procesul de integrare a piețelor, a politicilor și la interdependența dintre piață și politică. (Vădasan Ioana, 2007, p. 66). Integrarea europeană s-a realizat de la început, ca un proiect economic. Integrarea economică este rezultatul unui proces care a parcurs etape, orice etapă are o importanță anume în istorie.

Bela Balassa distinge 5 grade ale integrării clasificate în ordine crescătoare din punct de vedere al intensității, fiecare grad reținut fiind constituit din procentul la care se adaugă un nou element. (Bela Balassa, 1961).

Integrarea europeană a României este şansa unică de până acum în istoria României de a face parte din, probabil, cea mai puternică economie mondială afirmând acest lucru în perspectiva următorilor 15-20 de ani. Asocierea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană înseamnă pe plan economic crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei romaneşti, iar în plan politic crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui dialog politic permanent între părţi. În cadrul acordului sunt precizate o serie de principii care au în vedere:

- Stabilirea unei perioade de tranziţie de maximum 10 ani, împărţită în două etape, trecerea la cea de a doua făcându-se în urma examinării Consiliului de asociere a aplicării pană în acel moment a prevederilor Acordului;

- Asimetria în acordarea de către parţi a concesiilor concretizate prin faptul că, în timp ce Uniunea îşi va realiza angajamentul în prima etapă, România şi-l va pune în aplicare în a doua;

- Angajamentul părţilor de a se abţine de la introducerea de reglementări care să vină în contradicţie cu prevederile Acordului până la intrarea în vigoare;

- Disponibilitatea părţilor ca pe perioada de tranziţie să procedeze de comun acord, în funcţie de conjunctura existentă în sectoarele vizate, la reducerea periodică şi analizarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului în aplicarea acestora.