Înțelesurile Managementului

CAPITOLUL I – GENERALITĂŢI

1.1 ÎNŢELESURILE MANAGEMENTULUI

În formele sale incipiente, empirice, managementul l-a însoţit pe om, am putea spune, în decursul istoriei sale. Fenomenul este firesc dacă ne gândim la faptul că, pentru a supravieţui, pentru a putea obţine cele necesare existenţei, pentru a-şi îmbunătăţi traiul, omul a trebuit să-şi pună întrebări de felul: ce să facă?, cum să facă? etc.

Managementul l-a ajutat să obţină răspunsul la aceste întrebări, chiar dacă el a fost mai mult sau mai puţin cunoscut. S-a dedus, totuşi, că există “ceva” care bine stăpânit permite unor oameni să obţină rezultate mai bune decât ale altora. Baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării activităţii de management, ca activitate specializată de sine stătătoare, o constituie munca. O persoană muncind de una singură, poate realiza doar un rezultat limitat, atât cantitativ cât şi din punct de vedere al complexităţii. Obţinerea unor rezultate complexe şi într-un ritm cantitativ mai mare necesită munca în comun a mai multor persoane. In procesul conştient de transformare a resurselor în produse, servicii destinate consumului, pentru atingerea unui scop stabilit cu anticipate, munca are două forme de manifestare:

a) aceea de acţiune fizică, directă sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, asupra resurselor;

b) activitatea legată de managementul proceselor de transformare şi a altora pe care acestea le reclamă, conexe şi de sprijin.

Organizaţia în general, se defineşte ca fiind două sau mai multe persoane ce lucrează împreună într-o manieră structurată, pentru a îndeplini un obiectiv sau un set de obiective specifice.

Cea mai mare parte a existenţei noastre o petrecem ca membri a diverse organizaţii — şcoală şi liceu, universitate, echipă sportivă, grup muzical, organizaţii civice sau religioase, armată sau societate comercială. O parte din aceste organizaţii sunt organizate foarte formal — societăţi comerciale, armată, altele sunt structurate mai informal (flexibile) — echipa de fotbal a cartierului. Indiferent de structurarea formală sau informală, organizaţiile au câteva elemente comune.

Probabil că cel mai vizibil element comun este obiectivul sau scopul organizaţiei. Acesta variază pe o plajă largă — câştigarea unui campionat, satisfacerea spirituală a unui auditoriu, vânzarea unui produs/serviciu, dar indiferent de obiectiv, acesta motivează existenţa organizaţiei.

Un alt element comun al organizaţiei industriale, îl reprezintă programul sau metoda folosită pentru îndeplinirea obiectivului — antrenament sportiv, repetiţia rolului, fabricarea şi publicitatea pentru un produs. Lipsa unui plan pentru ceea ce trebuie să se facă, are ca efect ineficacitatea organizaţiei.

Un alt element comun tuturor organizaţiilor este existenţa unor conducători sau manageri responsabili, cu susţinerea organizaţiei pentru atingerea obiectivelor. Conducătorii pot fi mai vizibili sau mai puţin vizibili într-o organizaţie, dar fără management organizaţia nu supravieţuieşte.

Prin management înţelegem procesul de planificare, organizare, conducere şi control a activităţilor membrilor organizaţiei şi a modului de folosire a resurselor disponibile, cu scopul îndeplinirii obiectivelor prestabilite ale organizaţiei.

Nivelul de succes pe care organizaţia industrială îl atinge în îndeplinirea obiectivelor şi satisfacerea responsabilităţilor sale sociale depinde, în mare măsură de managerii săi. Dacă managerii îşi îndeplinesc responsabilităţile, organizaţia are şanse să-şi atingă obiectivul şi dacă, la nivel naţional organizaţiile aparţinând industriilor de bază îşi ating obiectivele, atunci întreaga naţiune va prospera.

Pe măsură ce se adânceşte acest proces creşte necesitatea creării unui sistem specializat în conducerea organizaţiei, denumit sistem de management, care să asigure desfăşurarea ritmică a fiecărei activităţi şi corelarea tuturor verigilor sistemului organizaţiei, să orienteze şi să armonizeze activitatea acestora în vederea atingerii scopului primar propus, respectiv a obiectivelor organizaţiei respective în ansamblul ei.

Ca activitate umană, managementul a apărut din momentul în care un grup de oameni şi-a propus să atingă, să îndeplinească un obiectiv precis, stabilit anterior, prin acţiune organizată special in acest sens.

Ca ştiinţă, managementul s-a dezvoltat în ultima sută de ani. Primele lucrări fundamentale au apărut la începutul secolului XX, fiind scrise de practicieni de elită pe baza experienţei lor personale, acumulate ca manageri în firme mari în perioada de la sfârşitul secolului XIX. Numele lor sunt faimoase: Frederick Winslow Taylor, Henri Fayol, Alfred P. Sloan şi alţii.

Managementul este un termen împrumutat din limba engleză dar care provine din limba italiană, via limba franceză. In italiană, "maneggiare" înseamnă a dirija un manej. Termenul "management" este derivat din cuvântul francez "menage" care semnifică organizarea şi dirijarea unei case.

Managementul este o ştiinţă, adică un ansamblu organizat şi coerent de cunoştiinţe, concepte, principii, metode, tehnici, instrumente, prin care se explică în mod sistematic fenomenele şi procesele care se petrec în conducerea organizaţiilor. În perioada contemporană, ştiinţa managementului se prezintă ca un sistem teoretic bine închcgat susţinut atât printr-un bogat material faptic ilustrativ cât şi prin rezultate ale sintetizării materialului faptic sub formă de legi, teorii, principii. Ştiinţa managementului are metodologie proprie de investigare ştiinţifică, atât cantitativă, cât şi calitativă. Managementul ca ştiinţă preia informaţii referitoare la procesul managementului şi la comportamentul echipelor de management, pe care le supune unor procedee dc analiză şi sinteză specifice tuturor ştiinţelor, cu scopul de a valida experienţa pozitivă, de a perfecţiona metodele şi tehnicile de management existente, a adăuga altele noi şi de a difuza pe o scară cât mai largă cunoştiinţele şi deprinderile din acest domeniu.

Ştiinţa managementului se bazcază pe un proces analitic, selectiv, prin care ansamblul de experienţă deosebit de vast, de metode , tehnici, instrumente, reguli de decizie, comportamente organizaţional, este sistematizat, simplificat, esenţializat, verificat prin cercetare, apoi consolidat şi difuzat celor interesaţi in cunoaşterea şi aplicarea managementului.

Institutul American pentru Ştiinţa Managementului consideră că managementul ştiinţific reprezintă practica managementului care tinde să fie pusă pc baze ştiinţifice, în timp ce ştiinţa managementului este in principal ştiinţă, fiind rezultatul activităţii de cercetare ştiinţifică a oamenilor de ştiinţă din acest domeniu. Profesorul român C. Pintilie face o delimitare clară intre cele două noţiuni.

Profesorul Ovidiu Nicolescu (Nicolescu şi Verboncu, 1999) definesc ştiinţa managementului economic ca „studierea proceselor şi relaţiilor de management din cadrul firmelor, în vederea descoperirii legităţilor şi principiilor care guvernează şi a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalitǎţi de conducere, de natură să asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii". Un aspect important al acestei definiţii îl reprezintă abordarea dinamică prin sublinierea aspectului de „inovare” prin conceperea de noi sisteme, metode şi tehnici de management.