Întreprinderi Multinaționale

1. Ce sunt societăţile multinaţionale

1.1. Definiţie şi caracteristici

În ultimul timp s-a acordat o mai mare atenţie naturii internaţionale a producţiei în diferite industrii. O companie multinaţională este de obicei o companie mare cu proprietari internaţionali şi care răspunde controlului internaţional al producţiei. Exemple bine cunoscute sunt Ford, Unilever, Philips sau Mitsubishi.

Există mai multe motive pentru care o companie ar putea să decidă înfiinţarea unor filiale de producţie în străinătate sau să preia o companie străină. Având în vedere distribuţia inegală a resurselor naturale la nivelul diferitelor ţări, un motiv ar putea fi acela de a câştiga controlul asupra materiilor prime care se găsesc din abundenţă în anumite zone. Petrolul este cel mai bun exemplu în acest sens. Câştigând controlul asupra materiilor sale prime, o firmă poate depăşi “barierele de intrare”, în vreme ce altele nu. Avantajul costului poate constitui un alt motiv. Compania poate fi de părere că este mai eficient din punctul de vedere al costului să furnizeze pe o piaţă locală produsele realizate pe plan local. Sunt multe exemple de companii care şi-au stabilit sedii în străinătate pentru a profita de mâna ieftină de lucru. Unele companii din domeniul electronic din Statele Unite, de exemplu, şi-au înfiinţat filiale în Hong Kong sau Singapore.

O companie multinaţională poate să înfiinţeze o fabrică într-o ţară ca măsură defensivă dacă îi este ameninţată cota de piaţă prin intrarea pe piaţă a unei firme locale. La fel, guvernul unei ţări poate stabili bariere comerciale (cum ar fi tarifele şi contingentele). Acestea pot determina un producător străin să înfiinţeze o unitate locală de producţie pentru a evita asemenea barieie. Fabrica japoneză de automobile Nissan este un bun exemplu de companie care şi-a stabilit filialele în unele ţări (inclusiv în Statele Unite, Italia şi Marea Britanie) în încercarea de a depăşi barierele comerciale. Industria de autoturisme din Marea Britanie a negociat restricţii voluntare pentru cota japoneză de piaţă pe mai mulţi ani. Franţa şi Italia au impus şi ele restricţii în ceea ce priveşte importul de maşini japoneze. Atunci când se atinge o anumită proporţie de maşini Nissan produse de Marea Britanie pentru piaţa Uniunii Europene, acestea sunt, după legile Uniunii, scutite de barierele comerciale pe această piaţă. Mai recent, Toyota şi Honda au construit şi ele uzine de asamblare în Marea Britanie, în parte pentru a câştiga acces liber la piaţa Uniunii Europene.

Întreprinderile multinaţionale se caracterizează prin internaţionalizarea producţiei şi prin existenţă de resurse umane, materiale şi financiare la nivel internaţional.

Valorile unei corporaţii multinaţionale sunt:

- sistemul de management

- grija de mediu

- implicarea în viaţă comunităţii

- marca sau brand-ul

- sistemul de producţie

- inovarea

- angajaţii

- tradiţia

- adaptarea la cultura locală

- sistemul de distribuţie

- campaniile publicitare

1.2. Clasificarea întreprinderilor pe piaţa internaţională

Clasificate în funcţie de amploarea pe care întreprinderile le realizează pe piaţa internaţională se delimitează patru situaţii în care ele se pot afla, la un moment dat:

- întreprinderea naţională, care acţionează aproape în exclusivitate pe piaţa de provenienţă, unde se realizează cea mai mare parte a cifrei sale de afaceri.

Piaţa internaţională este vizată în mod absolut conjunctural, prin redirecţionarea unor surplusuri de producţie către exterior. Motivele neimplicării în afacerile internaţionale sunt determinate fie de lipsa de experienţă în activitatea de pe pieţele externe şi a abilităţilor necesare în afacerile internaţionale, fie de situaţia limitată a resurselor materiale, financiare sau de personal, fie de suficienţa relativă determinată de poziţia bună deţinută de întreprindere pe piaţa internă, fie de neidentificarea unor oportunităţi de afaceri valide pentru capacitatea întreprinderii.

- întreprinderea internaţională se caracterizează prin păstrarea pieţei interne într-o poziţie centrală, care îi asigură în continuare obţinerea celei mai mari părţi din cifra de afaceri şi profit, dar şi prin îndepărtarea atenţiei către diferite alte pieţe externe, într-o manieră continuă şi sistematică, determinată de faptul că o parte însemnată din cadrul indicatorilor săi economico-financiari şi de marketing se realizează pe plan extern.

Conducerea întreprinderii este formată din specialişti autohtoni, şi principalul obiectiv strategic al activităţii externe este acela de consolidare a poziţiei deţinute pe piaţa internă. Există posibilitatea creării unui compartiment specializat în activităţi externe, care devine indispensabil odată ce volumul contractelor internaţionale şi numărul partenerilor externi creşte.

Abordarea pieţei externe se face printr-o ofertă care nu necesită modificări majore în cadrul parametrilor produselor concepute pentru piaţa autohtonă, cea mai frecventă strategie practicată fiind aceea de pătrundere graduală în spaţiul extern (internaţionalizare în cascadă sau prin metoda pulverizării).