Învățământul bazat pe performanța învățământului preuniversitar în Norvegia

Abstract

În acest articol mi-am propus să efectuez analiza bugetului bazat pe performanta in învățământul preuniversitar în Norvegia având la bază ipoteza conform căreia educația în Norvegia este considerată la nivel internațional foarte performantă, rata de absenteism fiind una dintre cele mai scăzute.Statul norvegian asigurand copiilor pentru nivelul primar, gimnazial și secundar o educație gratuită.

Cuvinte cheie: Buget, învățământ, PIB, cheltuieli,Norvegia

Clasifcarea JEL: I20,I21,I22

Introducere

Norvegia este una dintre cele mai bogate țări, de unde și nivelul de trai foarte ridicat. Beneficiază totodată de un puternic sistem de asistență socială și de venituri substanțiale datorită industriei petroliere.

Norvegia, oficial Regatul Norvegiei, este un stat suveran și unitar, guvernat ca o monarhie, al cărui teritoriu cuprinde partea de vest a Peninsulei Scandinave, plus insula Jan Mayen și arhipelagul Svalbard. Norvegia are o suprafață totală de 385,252 kilometri pătrați și o populație de 5.213.985. Capitala Norvegiei este Oslo.

Economia norvegiană a înregistrat o expansiune economică puternică în perioada 1993 - 1998. Creșterea s-a încetinit după 1999, iar economia a atins un nivel ciclic în 2003. Economia tarii a crescut din nou în a doua jumătate a anului 2003, determinată de o creștere puternica a consumului privat și o creștere a investițiilor fixe în afaceri și investițiile în sectorul petrolier.

Norvegia este membră a Spațiul Economic European (SEE) și, ca atare, este inclus pe piața comună a Uniunea Europeana,dar nu face parte din Uniunea Europeană.

Industria petrolieră reprezintă aproximativ un sfert din produsul intern brut (PIB) al Țării. Pe cap de locuitorNorvegia este cel mai mare producător mondial de petrol și gaze naturale în afara Orientului Mijlociu.

Țara are al patrulea cel mai mare venit pe cap de locuitor din lume în clasamentele Băncii Mondiale și ale FMI. Conform clasamentului după PIB (PPP) per capita (estimare pe 2015) care include teritorii și unele regiuni, Norvegia se află pe locul al unsprezecelea. Din 2001 până în 2006, și apoi din nou din 2009 până în 2015, Norvegia a avut cel mai mare Indice de Dezvoltare Umană din lume.

Politica norvegiană din domeniul învățământului se bazează pe principiul drepturilor egale la educație pentru toți membrii societății, indiferent de originile lor sociale și culturale și de locul unde trăiesc în Norvegia. Rolul școlilor este să transmită atât cunoștințe, cât și cultură, precum și să promoveze mobilitatea socială și să asigure baza pentru crearea de bogății și pentru bunăstarea tuturor.

Scoala obligatorie din Norvegia are o durata de 10 ani, copii incepand la varsta de 6 ani, consta in invatamantul primar, gimnazial si secundar. Învățământul primar și secundar inferior în Norvegia se întemeiază pe principiul unui sistem școlar unificat care oferă educație egală și adaptată pentru toti pe baza unui curriculum national unic. În Norvegia, întreg învățământul public este gratuit, atât pentru cursul gimnazial, cât și pentru cel liceal (pentru instituțiile de învățămînt de stat ). Elevii învață 38 săptămâni (chiar și în luna iunie).Sistemul școlar norvegian oferă o educație de 13 ani: 10 ani pentru învățămînt primar și secundar și 3 ani pentru liceu.Educația universală pentru copii a fost introdusă în urmă cu 250 de ani în Norvegia. Din 1889, au fost asigurate șapte ani de învățământ obligatoriu, 1969 a crescut la nouă ani și în 1997 la 10 ani.

Curriculum-ul de disciplină stabilește un conținut comun de învățare pentru toți elevii. Acest conținut comun de învățare este extins și completat pentru a se adapta la condițiile locale și la nevoile elevilor individual.

Cuprins

Parlamentul norvegian (Storting) și Guvernul definesc obiectivele și decid cadrele bugetare pentru educație. Ministerul Educației și Cercetării este cea mai înaltă agenție administrativă publică pentru probleme educaționale din Norvegia și este responsabilă pentru implementarea politicii educaționale naționale.

Un standad comun este asigurat prin legislatie si prin programele nationale.

Biroul Național pentru Educație reprezintă guvernul central la nivel regional. În cooperare cu autoritățile municipale și județene, Biroul Național de Educație asigură asigurarea școlarizării adecvate pentru tineri, în conformitate cu toate reglementările privind școala, precum și asigurarea dotării adecvate a instituțiilor de învățământ pentru adulți.

Municipalitățile sunt responsabile de funcționarea școlilor primare și secundare inferioare, în timp ce autoritățile județene au responsabilitatea școlilor secundare superioare. În cadrul statutului și a curriculei naționale, municipalitățile, școlile și profesorii sunt capabili să decidă ce materiale de învățare să le folosească și ce metode de predare să adopte.

Din bugetul național pentru anul 2015, guvernul a alocat 20 de milioane de NOK pentru a crea "municipalități științifice" speciale. Cele 20-30 de municipalități selectate pentru a participa vor fi desemnate municipalități științifice pentru perioada 2015-2019.

Programul se va baza pe modelul danez al municipalităților științifice.Municipalitățile științifice vor constitui o parte importantă a noii strategii științifice naționale a guvernului care a fost prezentata in 2015.

Guvernul dorește să sporească interesul pentru matematică, știință și tehnologie și să îmbunătățească recrutarea la aceste subiecte. Studenții norvegieni trebuie să devină mai buni la matematică și știință. Aceste subiecte vor avea o prioritate mai mare în întregul sistem educațional, de la grădiniță până la cercetare și pe piața forței de muncă.

Învățământul preșcolar și școlar este finanțat de bugetele județene și municipale, venutirle fiind alcătuite din taxe locale și transferurile centrale de stat. Acordarea subventiilor se bazează pe mărimea populației și alți factori. Această subvenție acoperă o gamă largă de servicii, inclusiv serviciile medicale și sociale, iar municipalitățile sunt libere să determine proporția alocata pentru educație.

Părinții plătesc o taxă maximă pentru grădiniță (între 15,8% și 22,5% din costurile totale în 2011, în funcție de gradul de grădiniță: publice sau private). Județele sunt responsabile pentru învățământul secundar superior, pe care îl finanțează prin impozite și taxe. Costurile din acest sector variază considerabil de la o regiune la alta.

Școlile private primesc sprijin financiar care acoperă 85% din costurile de funcționare ale școlilor publice.

Grădinițele private (50% din toate grădinițele) sunt, de asemenea, finanțate de stat prin intermediul subvențiilor municipalități. Ponderea școlilor private primare și secundare inferioare a atins în anul 2010 aproximativ 3% învățământul secundar, alternativele private sunt mai frecvente, cu 12% dintre studenții înscriși la studii guvernamentale, dependente de școli private.