Investiții internaționale - investiții străine directe

INTRODUCERE

Componentă importantă şi deosebit de dinamică a fluxurilor economice internaţionale, investiţiile internaţionale au avut, în special în ultimele trei decenii, un impact puternic asupra creşterii economice, a comerţului exterior şi a structurilor productive din, practic, toate ţările lumii.

Investiţia reprezintă un consum pe care îl sacrificăm în prezent cu intenţia de a obţine un consum viitor mai mare sau, altfel spus, reprezintă sacrificiul unei părţi din consumul prezent pentru un posibil şi incert consum viitor. Aceasta este doar una dintre definiţiile investiţiei, şi anume cea mai simplă. Într-o accepţie largă, noţiunea de investiţie desemnează activităţi precum: ecnomisire, dotare, alocare, plasare. Privită însă din punct de vedere al finalităţii, investiţia reprezintă totalitatea cheltuielilor care se fac pentru crearea de bunuri de capital. Unii specialişti străini definesc investiţia ca fiind “acţiunea prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se vor încasa sume mai mari de bani sau se vor obţine alte beneficii.”

Atunci când este luată decizia de a investi, se au în vedere următoarele criterii economice:

- raportul între valoarea actualizată a venitului obţinut prin investiţii şi costul investiţiei (din acest raport urmează să rezulte că valoarea actualizată a venitului obţinut prin investiţii trebuie să fie mai mare decât costul investiţiei pentru ca investiţia să aibă randamentul scontat; dacă valoarea şi costul sunt egale, atunci randamentul este nul şi nu putem afirma că s-a realizat, de fapt o investiţie);

- raportul dintre venitul net actualizat şi rata reală a dobânzilor (din această corelaţie trebuie să rezulte că rata venitului net actualizat în funcţie de inflaţie este mai mare decât rata reală a dobânzii de pe piaţa interbancară; altfel, investitorul ar alege varianta de a efectua un depozit bancar).

Investiţiile cunosc o dinamică ce depinde de o serie de factori, cum ar fi:

- ritmul progresului tehnologic, care influenţează creşterea investiţiilor;

- stocul bunurilor de capital din economie (un stoc mare duce la creşterea investiţiilor, iar un stoc limitat duce la o stagnare şi chiar la o micşorare a investiţiilor);

- cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea bunurilor de capital (cu cât aceste cheltuieli sunt mai mari, mai costisitoare, cu atât investiţia devine mai nerentabilă, scăzând ca valoare; o valoare moderată, cât mai mică, a cheltuielilor duce la o creştere a investiţiei în viitor);

- anticipările cu privire la evoluţia vânzărilor şi profiturilor şi la nivelul taxelor în

economie.

1. Tipuri de investiţii şi investitori

Destinaţia investiţiilor o reprezintă activitatea economică propriu-zisă sau plasamentele financiare. În raport cu această destinaţie a resurselor alocate avem două tipuri de investiţii:

a) Investiţii de capital, care constau în cumpărarea de bunuri: clădiri, utilaje, maşini, fabrici, hoteluri etc., cu scopul de a dezvolta producţia de bunuri şi servicii care urmează a fi valorificate spre a realiza un anumit câştig. Acest tip de investiţii este caracteristic mai ales pentru investitori precum întreprinderi industriale şi comerciale, care urmăresc creşterea avuţiei, dezvoltarea şi modernizarea forţei productive a agenţilor economici şi a societăţii;

b) Investiţii financiare, care constau în plasamente financiare, respectiv achiziţionarea de acţiuni, obligaţiuni, certificate de depozit, bonuri de tezaur sau alte titluri de valoare. Acest tip de investiţii este practicat de investitori cum sunt: instituţii financiare şi persoane fizice care posedă disponibilităţi băneşti pentru investiţii, grupuri de întreprinderi (holdinguri etc.), care urmăresc realizarea unui câştig din plasamentele financiare.

2. Susele de finanţare a investiţiilor

Orice activitate de investiţii presupune existenţa unor resurse băneşti. Formarea acestor resurse este stimulată de mecanismele economiei de piaţă, pe de o parte, şi de pârghiile financiar-fiscale promovate de stat şi unităţile administrativ-teritoriale, pe de altă parte.

Pentru finanţarea investiţiilor se utilizează două categorii de surse:

a. Interne (autohtone), adică surse din interiorul ţării constând din fondurile proprii ale agenţilor economici, emiterea de acţiuni, credite bancare (pe termen scurt, mediu şi lung), alocaţii de la bugetele publice (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale). Fondurile proprii ale agenţilor economici au o pondere şi o importanţă deosebită în activitatea de investiţii interne, deoarece sunt rezultatul activităţii de exploatare şi al altor activităţi economice.

b. Externe (import de capital), în vederea retehnologizării şi redresării economiei, necesare după o perioadă de izolare economică, sunt utilizate împrumuturile externe şi investiţiile directe.

3. Formele şi tipologia investiţiilor străine

Unul din criteriile de clasificare a investiţiilor este sursa naţională a acestora. Astfel, se pot distinge investiţiile (interne) şi investiţiile străine (externe).

Investiţia străină (foreign investment) este un termen care desemnează orice investiţie efectuată de o companie particulară sau de o persoană în orice altă ţară decât cea de origine, dar nu sub forma unui ajutor guvernamental. Este forma de investiţie care încorporează un element de extraneitate. Este vorba de caracterul străin al unor elemente prezente în structura anumitor raporturi juridice, adică sursa externă a investiţiei: transferul de capital şi apartenenţa la o altă ţară decât cea de origine a investitorului.