Investiții Străine Directe în România

Introducere

Problematica investiţiilor străine directe (ISD) a fost şi este intens dezbatută, existând, în acest sens, preocupări atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Investiţiile străine directe au devenit, în prezent cea mai importantă sursă de finanţare externă pentru toate ţările lumii indiferent de nivelul lor de dezvoltare. Acest gen de investiţii s-a dovedit a fi o sursă de finanţare mult mai stabilă şi mai utilizată decât investiţiile de portofoliu şi decât împrumuturile bancare pentru că sunt mult mai puţin afectate de crizele financiare.

Investiţiile străine directe pe lângă faptul că asigură locuri noi de muncă şi venituri la bugetul general consolidat au şi funcţia de acoperire a deficitului de cont curent. România este implicată în prezent în diferite procese economice, dintre care cele mai importante sunt globalizarea, integrarea economică europeană şi tranziţia la economia de piaţă.

Integrarea economică europeană presupune creşterea productivităţii prin competiţie sporită, specializare şi alocarea eficientă a resurselor prin pieţe. Tranziţia la economia de piaţă a însemnat restructurarea şi privatizarea firmelor de stat şi transformarea lor în societăţi comerciale competitive, creşterea permanentă a exporturilor româneşti, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi atragerea de investiţii străine.

Investiţia străină constituie motorul esenţial al strategiei de dezvoltare a României. Ea face parte din categoria fluxurilor financiare care nu generează datorie externă şi reprezintă, în prezent, principala sursă de finanţare internaţională a ţărilor în dezvoltare şi în tranziţie. De asemenea, este percepută ca un indicator al creşterii încrederii internaţionale în susţinerea întregului proces al tranziţiei.

În România, investiţiile străine directe ajută la schimbarea comportamentului firmei, promovează un nou standard de calitate al produselor, contribuie la mobilizarea şi alocarea eficientă a resurselor. Prin aceasta, ele participă la formarea sistemului economiei de piaţă şi stimulează creşterea economiei.

Istoricul investiţiilor străine directe

Transferul unor fluxuri financiare în afara spaţiului naţional, în scop investiţional a început din secolul al XIX-lea. În această perioadă erau predominante investiţiile de portofoliu (financiare). Anglia în special şi Franţa deţineau cea mai mare parte a acestor plasamente în care statul juca rolul important. În acest proces au fost atrase şi firmele private.

Motivaţia principală a acestor investiţii nu era diferenţa de dobânzi ci provocările dezvoltării coloniale. Coloniile aveau rolul de supapă pentru investitori în caz de recesiune în statele furnizoare de capital financiar.

O delimitare conceptuală a investiţiilor străine directe faţă de cele de portofoliu este considerată a fi anul 1914, în condiţiile în care alături de Anglia şi Franţa apar în calitate de investitori peste graniţa naţională, Germania şi Statele Unite ale Americii. Tot în această perioadă apar firme multinaţionale puternice cunoscute ca: Simens, Standard Oil, General Electric, etc.

În prima parte a secolului XX, evoluţia investiţiilor străine directe este marcată de primul război mondial şi de criza economică mondială care schimbă ierarhia statelor din punct de vedere al potenţialului investiţional. În această perioadă, SUA ocupă primul loc ca investitor, iar Germania apare ca principal importator de capital.

Al-II-lea război mondial, din punct de vedere economic marchează şi trecerea la o nouă etapă a economiei mondiale, a dominaţiei investiţiilor străine directe (I.S.D.).

Definirea investiţiilor străine directe

Cea mai simplă definiţie a ISD poate fi formulată astfel: investiţiile străine directe sunt investiţii care au scopul de a controla o întreprindere în afara teritoriului naţional.

O definiţie dată de FMI este investiţiile străine directe sunt fluxuri internaţionale complexe care includ resurse financiare, tehnologice, de expertiză managerială şi organizaţională, pe care se grefează interesul de durată şi controlul anteprenorial al firmei sau persoanei fizice investitoare cu scopul desfăşurării unor activităţi productive într-o altă economie decât cea in care respectiva firmă sau persoană fizică este rezidentă.

Investiţiile străine directe işi găsesc câmpul de manifestare când într-un stat, nivelul cererii de investiţii este mai mare sau mai mic în raport cu volumul surselor interne de finanţare a investiţiilor. În raport cu această situaţie se creează premise ca economiile din unele state să fie atrase pentru a compensa deficitul intern de resurse financiare pentru investiţii.