Investițiile

CAPITOLUL 1

INVESTIŢIILE

1.1 CONCEPTUL DE INVESTIŢIE

În practica economică investiţia este privită ca o cheltuială prezentă pe care o fac persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obţine bunuri şi/sau servicii într-o perioadă viitoare.

Supraevaluarea locului şi a rolului pe care l-au jucat mijloacele fixe în economia centralizată, a condus la restrângerea conţinutului noţiunii de investiţie. În acestă viziune investiţia era definită ca “totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziţionează noi fonduri fixe productive sau neproductive, se perfecţionează sau se reconstruiesc fondurile fixe existente”. [22]

A trata investiţia numai ca o simplă cheltuială, în sensul financiar al cuvântului, înseamnă a neglija conţinutul concret, material al efortului investiţional pe care îl face orice agent economic atunci când realizează un proiect de investiţii. Evaluarea acestora în expresie bănească este o necesitate în special pentru fundamentarea deciziilor economice care privesc proiectul de investiţii, însă scopul final pentru care se face o investiţie nu este acela de a se realiza mijloace fixe, ci de a se obţine efecte utile de natură economică, socială, ecologică, etc.

Noţiunea de investiţie implică analiza celor trei elemente definitorii ale acesteia: durată, risc şi eficienţă.

a) analizând noţiunea de durată a investiţiei putem afirma faptul că orice proiect de investiţii are o durată de viaţă proprie caracterizată prin etape şi momente bine definite şi pe parcursul cărora parametrii economici ai proiectului au o evoluţie continuă, descrisă de obicei în tabloul de flux de numerar.

b) riscul decurge din însăşi eşalonarea pe perioade viitoare a efectelor aşteptate, aceste efecte viitoare fiind însă speranţe şi nu certitudini.

c) noţiunea de eficienţă se deduce din ideea conform căreia întreprinzătorul accepta schimbarea unor disponibilităţi prezente pentru o serie de efecte viitoare, care în sumă totală vor fi superioare cheltuielilor prezente; mai poartă denumirea de cost de oportunitate, deoarece întreprinzătorul are de ales, de regulă, dintre mai multe variante investiţionale.

Investiţiile pot fi privite ca un stimul în orice activitate economică, dar chiar şi în cele extraeconomice. Într-o afacere economică, oricât de mică ar fi ea, investiţia joacă un rol de impuls, de element generator, care face ca aceasta să se nască, şi să se dezvolte. Fără să exagerăm, putem afirma că investiţiile reprezintă pentru economie, ceea ce pentru un sistem activ reprezintă motorul. Formarea, plasarea şi utilizarea investiţiilor constiuie deci o problemă crucială pentru întreprinzător.

În concluzie investiţia reprezintă o alocare permanentă (pe o durată adesea nedeterminată) de capitaluri, în achiziţia de active fizice şi/sau financiare, care să permită desfăşurarea unor activitaţi rentabile, superioare ratei actuale de rentabilitate a întreprinderii şi acoperitoare pentru riscurile asumate. Principalul risc asumat este alocarea azi a unui capital economisit, în speranţa obţinerii viitoare a unor fluxuri de beneficii sau, mai exact a unor fluxuri de trezorerie, pe durata de viaţă economică a investiţiei. În ipoteza unui mediu economic cert, fluxurile viitoare de venituri sunt presupuse a fi cunoscute şi stabile. În mediul economic real însă, acest lucru este forte greu de realizat. [16]

1.2 CLASIFICAREA INVESTIŢIILOR

a) După natura lor investiţiile se împart în:

1. Investiţii corpoarale – constituite din activul fix al firmei.

2. Investiţii necorporale – care cuprind activele necorporale sub formă de fond de comerţ, brevete, cheltuieli cu formarea personalului de exploatare, cheltuieli de publicitate, etc.

3. Investiţii financiare – sunt sub formă de titluri de participare (imobilizări finaciare), împrumuturi pe termen lung, acordate altor persoane.

b) După obiectivul care se urmăreşte, se împart în:

1. Investiţii productive – acele investiţii prin care se urmăreşte obţinerea unor efecte viitoare în sectorul productiv: investiţii de expansiune (crearea de noi capacităţi de producţie), investiţii de menţinere (înlocuirea sau reutilarea capacităţilor de producţie existente), investiţii de modernizare (care au ca scop creşterea performanţelor tehnico-economice ale echipamentelor de producţie existente)

2. Investiţii obligatorii – aceste investiţii se fac de regula cu scopul de a respecta anumite angajamente luate anterior faţă de alţi agenţi economici sau faţă de proprii angajaţi, precum şi cu scopul de a se respecta anumite reglementări legale.

3. Investiţiile strategice – sunt investiţii proprii sferei de cercetare-dezvoltare.

c) După gradul de risc investiţiile pot fi grupate astfel:

1. Investiţii cu risc scăzut – din această categorie fac parte în general investiţiile de menţinere şi de ameliorare.

2. Investiţii cu risc sporit – de obicei cele mai riscante sunt investiţiile de expansiune şi cele de diversificare, în special datorită incertitudinii atingerii obiectivelor urmărite în contextul dinamicii factorilor economici.

d) După rolul funcţional pe care-l au în cadrul proiectului de investiţii:

1. Investiţii directe – acele investiţii legate funcţional şi teritorial de proiectul de investiţii.

2. Investiţii colaterale – sunt acele investiţii legate funcţional şi teritorial de investiţiile directe. Au ca rol principal crearea condiţiilor de realizare a investiţiilor directe: asigurarea infrastructurii şi a utilităţilor necesare.

3. Investiţii conexe – cheltuieli ce se fac în ramuri sau domenii conexe celui în care se realizează proiectul de investiţii.

e) După structura tehnologică a cheltuielilor distingem următoarele tipuri de investiţii: investiţii în mijloace fixe, investiţii preliminare (cheltuieli cu formarea personalului de exploatare, know-how, cheltuieli de constituire, etc.), fond de rulment.

f) După modul de constituire :

1. Investiţii nete – sunt reprezentate de fondurile băneşti ce provin din produsul naţional net (la nivel macroeconomic) sau din profitul agentului economic, credite, emisiuni de acţiuni şi altele, şi au ca scop creşterea absolută a capitalului fix, pentru sporirea, modernizarea şi înlocuirea mijloacelor fixe uzate.