Investițiile în baza datelor SA Unic

Introducere

Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice, ele stau la baza diversificării sau creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Nu se pot asigura sporirea capitalului fix sau circulant, suplimentarea numărului de locuri de muncă, creşterea randamentului utilajelor, sporirea productivităţii muncii etc. fără consum de resurse financiare, fără investiţii. Investiţiile pentru dezvoltare, ca totalitate a cheltuielilor făcute pentru construirea de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor ce conţine elemente de incertitudine (diminuarea cerererii pentru produsele finite, creşterea costurilor materiilor prime, apariţia altor produse mai performante etc.); de aceea, în cadrul strategiilor şi politicilor înterprinderii, strategia investiţională are un loc important pentru că toate celelalte activităţi ale înterprinderii depind de investiţii, depind de politica investiţională adoptată.

Politica investiţională a Republicii Moldova elaborată şi adoptată în 1991pe care specialiştii organizaţiilor internaţionale au calificat-o pozitiv pentru caracterul ei nediscriminatoriu faţă de investitori, rezultatele ei astăzi sînt apreciate ca nesatisfăcătoare, deoarece elaborarea unei politici şi aplicarea eficientă a acesteia sînt lucruri diferite.

În ultimul timp Guvernul constată cu mîndrie că fluxul investiţiilor străine este în continuă creştere, Rusia fiind în capul listei principalilor investitori. În Moldova apare, însă, o întrebare firească: care sînt beneficiile cetăţenilor ţării de pe urma creşterii acestor investiţii? Trecerea întreprinderii de la un proprietar la altul, adică o banală formalitate a schimbării proprietarului întreprinderii, nu are nimic în comun cu investiţiile. Frecventele vînzări ale întreprinderilor moldoveneşti în contul datoriilor faţă de furnizorii străini nu pot fi considerate investiţii, în sensul direct al cuvîntului, cu atît mai puţin sînt nişte rezultate ale unei politici investiţionale rezonabile.

Politica investiţională a fost declarată de toate guvernele ca prioritate strategică, însă fiind din nou adoptată în aprilie, curent şi-a păstrat caracterul „general şi declarativ, şi nu conţine nimic nou şi concret”.

CAPITOLUL I Politica de investire

§1 Conceptul de investiţii şi semnificaţiile sale

Investiţiile joacă un rol central, multiplicator în creşterea economică, influenţînd atît cererea, cît şi oferta pe piaţă. Scopul fundamental al investiţiilor este acela de a spori bogăţia proprietarilor (acţionarilor) şi, implicit, a valorii înterprinderii. Pe termen scurt, investiţiile vizează creşterea productivităţii, diversificarea activităţilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, cu impact favorabil la nivel macroeconomic.

Pentru o întreprindere, capitalul productiv apare în activul bilanţului, în timp ce în pasiv sunt înscrise sursele sale de finanţare. Investiţiile au ca finalitate sporirea activelor fixe şi numai ca excepţie este asimilată investiţiilor şi creşterea activelor circulante în mod obişnuit, sporirea activelor circulante este considerată investiţie derivată/complementară în raport cu investiţia în active fixe.

Noţiunea de investiţie este sinonimă cu: alocare, plasare, dotare, iar într-un sens mai restrîns (financiar) reprezintă o cheltuială făcută pentru obţinerea de bunuri materiale cu valoare mare şi folosinţă îndelungată.

Noţiunea de investiţie reprezinta o categorie financiară de o deosebită complexitate, fiind perceputa cu semnificaţii şi sensuri diferite. În definirea investiţiilor se are în vedere reflectarea anumitor caracteristici generale si omogene ale acestora în raport cu modul de formare sau cu destinaţia pe care fondurile respective o primesc.

Învestitiile reprezintă ansamblul de cheltuieli antrenate în construirea de noi mijloace fixe, în dezvoltarea sau modernizarea celor existente cu scopul obţinerii unor venituri superioare în viitor. Ele îmbina aspecte cantitative şi calitative, deoarece, pe de o parte, necesită fonduri băneşti şi cheltuieli pe termen mediu şi lung, iar pe de altă parte, permit promovarea progresului tehnic şi ridicarea calităţii factorilor de producţie. Investiţia reprezintă, în acelaşi timp, o cheltuială certă pentru un viitor ce conţine elemente de incertitudine.

La prima vedere investiţia apare ca o operaţiune de modificare şi de creştere a patrimoniului iniţial: construcţii industriale şi civile; achiziţia, montajul şi instalarea unor echipamente industriale; cumpărarea unor maşini, utilaje etc.

La o analiză mai profundă, investiţia este alocarea capitalurilor economiste în activităţi lucrative si profitabile care să majoreze valoarea capitalurilor investite.

Decizia de investire este considerată cea mai importantă şi mai riscantă decizie adoptată la nivel de întreprindere, pentru că aceasta antrenează cheltuieli esenţiale în prezent pentru a obţine profituri în viitor, care sunt incerte.

De fapt, investiţia este un proces care evoluează în timp, rentabilitatea relevîndu-se doar pe parcursul realizării sale. Pornind de la idea conform căreia timpul poate fi împărtit, în mod convenţional, în termen lung şi în termen scurt, se poate menţiona că întreprinderile pot alege, după caz, fie investiţiile pe termen scurt în vederea producerii unor bunuri de consum, caz în care se înregistrează o rentabilitate scăzută, dar garantată, fie investiţiile pe termen lung, care vizează producerea bunurilor materiale industriale, caz în care, într-o prima perioada, rentabilitatea este inexistentă, aceasta devenind remarcabilă după o anumită perioadă.