Investițiile - necesitate imperativă pentru dezvoltarea economiei României

Partea I – Consideratii teoretice privind investiile in Romania

A. Investiţiile externe – nevoie reală şi obiectivă pentru economiile în tranziţie

Nevoia de capital şi de investiţii, care se ridică la un nivel mult peste posibilităţile economice actuale, impune ca o condiţie obiectivă apelarea la capital străin sub forma atragerii de investiţii directe de capital, caracteristică comună a tuturor statelor ex- comuniste.

În acest sens, există deja un interes de ambele părţi, atât din partea investitorilor şi capitalului străin, cât şi din partea investitorilor interni.

Iminenta integrare a statelor din estul şi centrul Europei alături de cele vest – europene în UE, stimulată de interese strategice de ambele ţări, impune atât o extindere a cooperării internaţionale cu alte state şi mai ales cu cele dezvoltate, cât şi o accelerare a tranziţiei la economia de piaţă, care să deschidă orizonturi reale cooperării internaţionale. De altfel, imediat după destrămarea sistemului socialist, ţările din Europa Centrală şi de Est au iniţiat diverse demersuri pentru anumite acţiuni regionale de cooperare cum ar fi între ţările riverane Mării Negre, crearea de zone economice transfrontaliere etc. De asemenea, acestea au trecut la solicitarea unor înţelegeri cu Comunitatea Europeană, cu care au şi semnat mai târziu acorduri de asociere, iar pe de altă parte, acestea au semnat acorduri de liber schimb cu AELS.

Forţa necesară accelerării acestui proces de tranziţie la economia de piaţă şi a aderării la UE rezidă numai în disponibilul de capital. Conştiente de aceste realităţi, statele vest – europene, interesate în procesul de atragere a fostelor state socialiste la sistemul economiei de piaţă, au demarat ele însele o serie de programe de sprijin comunitar al statelor aflate în tranziţie. Au fost încheiate acorduri de asociere cu Comunitatea Europeană de către toate statele est şi central – europene. Condiţia primordială a acestei asocieri constă tocmai în realizarea unei stabilităţi economice şi politice ca o garanţie a ordinii de drept şi a democraţiei, precum şi la un sistem economic bazat pe economia de piaţă, care să creeze condiţii de compatibilitate între economiile naţionale asociate şi cele ale statelor comunitare.

Pentru a sprijini acest proces, statele vest – europene şi-au declarat disponibilitatea de a acorda statelor asociate o serie de facilităţi în relaţiile comerciale şi de cooperare, precum şi anumite ajutoare de capital prin programe comune cum este programul PHARE, care prevede acordarea de consultanţă şi de tehnologie, de know-how necesare retehnologizării economiilor de tranziţie.

În acordurile de asociere, U.E. s-a angajat în mod explicit în sprijinirea eforturilor de consolidare a democraţiei şi a celor de finalizare a tranziţiei la economia de piaţă şi de creare a unei economii competitive în aceste state. Mai mult, în acordurile de asociere s-a stipulat că “comunitatea v-a examina acordarea în anumite circumstanţe, a unor fonduri pentru stabilitatea macroeconomică” pe care le-a legat şi de sprijinul celorlalte state din grupul celor 24 şi al instituţiilor financiare internaţionale. Informaţii recente preconizează o iniţiativă americană de genul planului Marshall aplicat în Europa occidentală.

Conştiente, la rândul lor, că obstacolul principal pe care îl au de înfruntat statele în tranziţie, îl constituie lipsa de capital şi de investiţii în domeniul privat, productiv şi al serviciilor, ţările vest-europene dezvoltate manifestă real interes în acordarea de ajutoare financiare economiilor în tranziţie.

Tranziţia spre economia de piaţă este caracterizată în toate statele est şi central-europene de o instabilitate a economiilor naţionale, de declin economic, de o adevărată criză de capital şi o rată periculos de mică a investiţiilor, mai ales a celor productive.

Toate economiile naţionale aflate în tranziţie sunt marcate de profunde dezechilibre. Rata formării brute a capitalului a scăzut la niveluri de-a dreptul alarmate (în România sub 20% din PIB) lucru datorat atât scăderii productivităţii muncii şi a timpului efectiv lucrat cât şi presiunii sindicale asupra salariilor şi scăderii capacităţii manageriale a noii echipe de conducere.

Rata mare a dobânzilor, la care România se află pe primul loc în rândul ţărilor în tranziţie a constituit o altă cauză a scăderii ratei de acumulare, precum şi a înclinaţiei spre investiţii. În aceste condiţii este evidentă incapacitatea fiecărei economii naţionale foste comuniste de a face faţă singură nevoii absolute de capital pentru a asigura o minimă creştere economică.

Nevoia de capital străin rezidă deci tocmai din incapacitatea propriilor economii naţionale de a satisface nevoia de capital pentru refacerea economică şi pentru relansarea investiţiilor, care în situaţia menţinerii reculului din anii imediat după ’90 riscă să arunce aceste economii în totală dependenţă de lumea dezvoltată, cu grave consecinţe pe termen mediu şi lung.

Pe de altă parte, această nevoie de capital străin este amplificată şi de nivelul tehnologic mult rămas în urmă al dotărilor şi producţiei industriale din ţările aflate în tranziţie. Retehnologizarea întreprinderilor din aceste ţări este pusă în prim planul strategiilor de dezvoltare pe termen scurt de către toate statele est-central-europene, retehnologizare fără de care competitivitatea produselor acestor economii devine deosebit de precară.