Investițiile străine directe și impactul lor asupra economiilor în tranziție

Capitolul I. Definirea investiţiilor internaţionale

1.1. Investiţia. Definiţie

Ne referim la investiţii în legătură cu o activitate care are ca scop folosirea unei sume de bani în vederea obţinerii unor profituri viitoare. In sens larg investiţia reprezintă sacrificiul unei părţi din consumul prezent pentru un consum viitor, posibil şi incert.

Sacrificiul are loc în prezent şi e sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. In unele cazuri elementul care predomină este timpul (exemplu: investiţia în bonurile de tezaur guvernamentale), in altele riscul este atributul dominant ( investiţia SAFI), iar alteori, ambele aspecte sunt importante (ex.: achiziţionarea acţiunilor întreprinderilor care se privatizează).

Trebuie avută în vedere şi relaţia distinctă dintre investiţie şi economisire. Economisirea poate fi definită mai curând ca un simplu consum amânat, în timp ce, în timp ce investiţia reprezintă de fapt un consum sacrificat în prezent în intenţia obţinerii unui consum viitor mai mare. Investiţia mai are în plus şi un caracter real, în sensul că ea poate determina creşterea în viitor a producţiei naţionale.

1.2. Tipuri de investiţii

În economie există mai multe tipuri de investiţii. Unele dintre acestea presupun tranzacţii financiare între agenţii economice, altele presupun implicarea în tranzacţii şi a unor bunuri materiale cum ar fi clădirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. În primul caz, investitorul intră în posesia unor active specifice: acţiuni, obligaţiuni, certificate de depozit sau bouri de tezaur. În al doilea caz activele rezultate au cu totul altă natură: fabrici, companii de transport, hoteluri sau magazine. În primul caz este vorba despre investiţii financiare, iar în al doilea caz de investiţii reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare precisă, deoarece cele două tipuri coexistă.

Trebuie de reţinut că în perioadele precapitaliste majoritatea investiţiilor reale nu implicau nici un fel de tranzacţii financiare.

În societatea modernă, aproape orice investiţie reală are şi o importantă latură financiară. De la cel mai mic magazin până la marile corporaţii internaţionale, activitatea de investiţii se sprijină pe credit, acţiuni, obligaţiuni etc.

1.3. Tipuri de investitori

Termenul “speculaţie” este folosit de multe ori în sens peiorativ. Nu există vreo diferenţă de esenţă între ce le două concepte: cel de investitor şi cel de speculator.

Speculatorul reprezintă un tip aparte de investitor, care se individualizează printr-un comportament specific:

- speculatorul are o atitudine diferită faţă de risc, în comparaţie cu investitorul obişnuit : primul este atras puternic de investiţiile cu risc deosebit e mare, cel de-al doilea preferă un risc cât mai scăzut;

- decurgând din această atitudine, speculatorul mizează pe un profit anormal de mare corespunzător cu riscul pe care şi-l asumă, în timp ce investitorul obişnuit contează pe un câştig normal de mare;

- speculatorul acţionează mai mult pe termen scurt, în timp ce pentru o investiţie obişnuită orizontul de timp este relativ mai mare;

- în timp ce majoritatea agenţilor economici consideră că informaţiile şi semnalele furnizate de piaţă sunt corect interpretate de către toţi, speculatorul crede că are un avantaj informaţional faţa de ceilalţi, anticipând o evoluţie pe care alţi nu o întrevăd.

Contrar aparenţelor, speculatorul nu este un factor de dezechilibru al pieţei, ci dimpotrivă, un puternic factor de echilibru. Dacă nu ar exista agenţii economici care să preia riscul pe care alţi îl evită, mecanismele economice ar avea tendinţă de blocare. Prin speculaţie are loc redistribuirea stimulentelor legate de risc.