Istoria Monedei Naționale - Leul

ISTORIA MONEDEI NAŢIONALE – LEUL

"Banu-i ca o mica roata, ce-nvârteste lumea toată."

Eduard Bourdt

Aspecte metodologice –Monede reale si monede de cont

Reconstituirea structurii circulatiei monetare ,pe tipuri de monede si pe zone de provenienta a monedelor,este o cerinta elementara pentru intelegerea mecanismelor acestei circulatii Din pacate,aceasta reconstituire nu este o operatiune simpla; dimpotriva,in realizarea ei trebuie depasite o serie de dificultati si capcane , iar rezultatul final este in destule privinte departe de dorintele noastre de mai mult si mai bine.

Raportul dintre cele doua tipuri de monede a fost explicat magistral de Fernand Braudel: “De la sine,viata amestecata a monedelor a impus monedele de cont,zise “imaginare”. Le trebuie masuri comune,nimic mai logic. Monedel de cont sunt unitati de masura , ca ora,minutul,secunda ceasornicelor noastre”.

Este vorba de fapt de o distinctie care poate aparea intre functia de etalon general si cea de mijloc de plata a monedelor. Aceasta distinctie poate sa imbrace forme mai atenuate sau mai radicale,respectiv moneda de cont poate sa aibe un corespondent intr.-o moneda reala sau poate la un moment dat sa fie cu totul lipsita de un asemenea corespondent.

Primele monetării şi bănci

Întemeierea Principatelor Moldovei şi Valahiei au dus şi la înfiinţarea monetăriilor româneşti încercându-se punerea în ordine a baterii şi circulaţiei monedelor. Astfel, în Ţara Românească, în 1365 a fost bătut ducatul de argint de către Vlaicu Vodă. În Moldova, la Suceava, au fost bătuţi groşii şi semigroşii, pe timpul lui Petru Muşat şi al lui Ştefan cel Mare.

În Transilvania, în sec. XIV, au fost bătuţi groşii de argint şi dinarii banali. În Ţara Românească au circulat apoi până în sec. XVI diverse monede ca fertunul,perperul, ducatul, asprul, banul şi florinul. Tot în aceeaşi perioadă, a circulat în Moldova, zlotul, rubla de argint şi grosul.După încetarea baterii monedelor de către domnii pământeni, apar monedele turceşti şi, evident, este introdusă în circulaţie paraua.

La sfârşitul sec. XVII, asprii au fost înlocuiţi cu talerii olandezi care aveau pe avers un leu şi care s-au impus în ţările române.

De la leul de pe aceşti taleri provine şi numele monedei noastre naţionale. De la sfârşitul sec. XVIII până la jumătatea sec. XIX, cursul monedelor străine care circulau a fost reglementat prin Regulamentul Organic. În această perioadă, în 1836, după ce leul s-a impus ca unitate monetară de socoteală, avea un curs de 60 de parale. La jumătatea sec. XIX, Cuza, în prima lui încercare,reuşeşte să înceapă o reformă monetară pe baza unei monede numită romanat, după model francez, cu decimal sau banul şi centima, ca subdiviziuni.

Acţiunea nu este acceptată de Poarta Otomană şi este demarat un alt proiect monetar continuat de Carol I şi, începând cu aprilie 1867, se votează prima lege prin care leul devine monedă naţională şi, în 1870 se înfiinţează prima monetărie în care se bate primul leu românesc.

Odată cu legea prin care leul devine moneda naţională, se lansează şi proiectul pentru înfiinţarea instituţiilor bancare.

Acestea nu se transpun în realitate decât în 1890 când se înfiinţează Banca Naţională Română.

Timpul XX şi banii

În sec. XX, soarta banilor cunoaşte o istorie intensă. Marile evenimente politice, sociale, economice,schimburile repetate de sisteme politice duc la modificări repetate şi esenţiale în sistemul monetar românesc.

România cunoaşte profunde mişcări istorice şi, odată cu ele şi banul, ca mijloc existenţial al românului se schimbă permanent. Trecerile de la capitalism la socialism şi din nou la capitalism, de la monarhie la republică fac ca banii să cunoască profunde transformări de valoare, de formă, de conţinut, de design etc. Banii au circulat şi circulă atât sub formă de bancnote cât şi sub formă de monede.

Bancnotele au fost iniţial din hartie specială, mai târziu hârtie cu filigran şi cu inserţie de fibră din bumbac, iar acum, din folie specială de plastic- polimer. Monedele au fost şi sunt din aliaje de metal, aluminiu, bronz, cupru.

Fiecare dintre monede sau bancnote au în personalizare atât elementele de valoare cât şi un design reprezentativ al epocii în care acestea au circulat sau circulă, realizate în tehnici speciale, cu elemente de siguranţă şi imprimare intagrio - în relief,imagine latentă, elemente de suprapunere, tipărire variabilă optic şi holograme, cu ferestre transparente sau metamerice. In iulie 2005, prin denominare, ne-am întors la suta lui Bălcescu. Prin această acţiune, respectiv prin tăierea celor 4 zerouri, începand cu iulie 2005 până în decembrie 2006 banii au circulat în comun, atât bancnotele şi monedele vechi, cât şi cele noi.

Prin circulaţia paralelă, denominarea înseamnă acţiune practică,simplificare, banii păstrându-şi aceeaşi valoare

Circulaţia şi emisiunea monetară pe teritoriul României

Baterea de monedă pe teritoriul actualei Românii începe în coloniile antice greceşti de la Marea Neagră,aşezări ce desfăşurau o foarte fructuasă activitate comercială. Într-adevăr, în secolul IV î.Chr, la Histria, Calatis,Tomis şi Dyonisopolis, existau ateliere monetare unde se băteau stateri de aur (mai rar), tetradrahme şi drahme din argint şi subdiviziuni de bronz ale drahmei.