Istoria și evoluția Uniunii Europene

Uniunea Europeană (UE) este unică.

Ea nu este un stat federal, ca Statele Unite ale Americii, pentru că ţările membre UE rămân naţiuni suverane independente. UE nu se încadrează nici în tiparul de organizaţie interguvernamentală, cum sunt Naţiunile Unite, deoarece ţările membre îşi reunesc o parte a suveranităţii – şi obţin, în acest mod, o influenţă şi o putere colectivă mult mai mare decât în cazul în care ar acţiona pe cont propriu.

În practică, prin reunirea suveranităţii se înţelege că statele membre deleagă anumite puteri de decizie unor instituţii comune pe care le-au creat, astfel încât deciziile cu privire la probleme specifice de interes comun să poată fi adoptate în mod democratic, la nivel european.

Există trei instituţii de decizie principale:

- Parlamentul European (PE), care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia;

- Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre individuale;

- Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii ca un tot unitar.

Acest „triunghi instituţional” elaborează politicile şi legile care se aplică pe întregul teritoriu al UE. În principiu, Comisia propune legi noi, iar Parlamentul şi Consiliul le adoptă. Comisia şi statele membre aplică aceste legi, iar Comisia asigură respectarea lor.

- Curtea de Justiţie este arbitrul final în litigiile din domeniul dreptului european.

- Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.

Puterile şi responsabilităţile instituţiilor UE, precum şi normele şi procedurile pe care trebuie să le urmeze sunt prevăzute în Tratatele care stau la baza UE. Tratatele sunt aprobate de preşedinţii şi prim-miniştrii tuturor ţărilor UE şi sunt ratificate ulterior de parlamentele acestora din urmă.

Mai există câteva instituţii care îndeplinesc un rol esenţial în funcţionarea UE:

- Comitetul Economic şi Social European reprezintă actorii economici şi sociali din societatea civilă organizată, precum angajatorii şi angajaţii, sindicatele şi organizaţiile de consumatori;

- Comitetul Regiunilor reprezintă autorităţile regionale şi locale;

- Banca Europeană de Investiţii finanţează investiţiile în proiecte de dezvoltare economică în interiorul şi în exteriorul UE şi susţine micile întreprinderi prinFondul European de Investiţii;

- Banca Centrală Europeană este responsabilă de politica monetară europeană;

- Ombudsmanul European investighează plângerile privind administrarea defectuoasă înaintate împotriva instituţiilor şi organismelor UE;

- Controlorul European pentru Protecţia Datelor asigură protecţia datelor cu caracter personal ale cetăţenilor.

*Sursa www.dadalos-europe.org/rom/grundkurs4/eu-struktur_1

Parlamentul European

Parlamentul European (PE) este ales de cetăţenii Uniunii Europene pentru a le reprezenta interesele. Îşi are originea în anii ′50 şi are la bază tratatele fundamentale. Din 1979, membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot direct de către cetăţenii UE.

Alegerile au loc o dată la cinci ani şi fiecare cetăţean UE are dreptul de a vota şi de a candida, indiferent unde locuieşte în UE. Cele mai recente alegeri au avut loc în iunie 2009. Astfel, Parlamentul exprimă voinţa democratică a celor aproximativ 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii şi le reprezintă interesele în discuţiile cu alte instituţii UE. Parlamentul are 736 de membri din toate cele 27 de state membre UE.

Membrii Parlamentului European (MPE) nu sunt grupaţi în funcţie de ţările de origine, ci de afinităţile politice la nivelul UE. La nivelul grupurilor politice de care aparţin, ei reprezintă toate punctele de vedere cu privire la aspectele politice şi integrarea europeană, de la adepţii convinşi ai federalismului până la euroscepticii fervenţi.

Jerzy Buzek a fost ales preşedinte al PE la 14 iulie 2009, cu un mandat de doi ani şi jumătate (până în ianuarie 2012).