Istoricul reglementărilor de dreptul muncii în contextul european

Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia Natiunilor Unite, Uniunea Europeana si fiecare stat membru al organismelor internationale instituie, recunoaste si aplica un sistem de norme juridice, reguli generale si obligatorii in domeniul relatiilor sociale de munca.

Normele juridice aplicabile dreptului social european reflecta trasaturile caracteristice ale relatiilor de productie din Europa precum si interesele subiectelor raporturilor juridice de munca.

Sunt denumite norme juridice de drept social european deoarece reglementeaza raporturile juridice individuale si colective de munca, protectia sociala, in majoritatea tarilor Europei, formand o disciplina autonoma – dreptul social european.

In teoria dreptului a fost acceptata si promovata ideea potrivit careia dreptul international al muncii se compune din conventiile si recomandarile Organizatiei Internationale a Muncii, normele Consiliului Europei si normele Uniunii Europene.

Tratatele, conventiile, recomandarile, elaborate in domeniul relatiilor de munca de Organizatia Internationala a Muncii, Consiliul Europei si Uniunea Europeana, formeaza ceea ce se numeste Dreptul social european si nu pot fi privite ca drept mondial constituit din reguli universal valabile in orice stat si in orice zona geografica. Normele juridice, care se refera la raporturile juridice individuale si colective de munca, nu produc efecte prin ele insele, ci numai ca urmare a ratificarii lor de statele membre si a transpunerii in practica in legislatia interna.

- Norme juridice continute de reglementarile Organizatiei Internationale a Muncii

Organizatia Internationala a Muncii, cea mai veche si mai vasta institutie specializata din sistemul O.N.U., a luat fiinta in anul 1919 prin Tratatul de la Versailles (partea XIII), concretizand ideea fundamentala inscrisa in Constitutia sa, conform careia, o pace universala si durabila nu se poate stabili decat pe baza justitiei sociale.

Constitutia Organizatiei Internationale a Muncii, adoptata la Conferinta de pace din 1919 si revazuta de mai multe ori si conventiile ratificate de Romania, cuprind norme juridice privitoare la relatiile de munca si securitatea sociala puse in corcondanta cu legislatia tarii noastre sau in curs de elaborare, printre care evidentiem pe acelea care se refera la: imbunatatirea conditiilor de munca, lupta impotriva somajului, durata muncii, munca de noapte, varsta minima, politica angajarii, fixarea salariilor minime, negocieri colective, promovarea angajarii si protectia somajului, protectia copiilor, adolescentilor si femeilor, apararea intereselor celor care lucreaza in strainatate, organizarea invatamantului tehnico – profesional, recunoasterea principiului << la munca egala, salariu egal >>.

Conventiile Organizatiei Internationale a Muncii, ratificate de Romania, cuprind in principal norme juridice referitoare la ocuparea fortei de munca, prestarea muncii, salarizarea, securitatea sociala si negocierea colectiva.

- Normele juridice elaborate de Consiliul Europei si Uniunea Europeana privesc relatiile individuale si colective de munca, securitatea sociala, protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale, formarea profesionala.

Normele Consiliului Europei referitoare la relatiile individuale si colective de munca sunt adoptate prin Conventia pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale, intrata in vigoare la 3 septembrie 1953.

Aceasta Conventie semnata la Roma pe 4 noiembrie 1950 si protocoalele aditionale la aceasta garanteaza o serie de drepturi, precum: interzicerea sclaviei si a muncii fortate (art. 4), dreptul la libertatea de expresie (art. 10), dreptul la libertatea de reuniune pasnica si la libertatea de asociere si dreptul de a forma sindicate (art. 11), precum si dreptul la educatie (art. 2 al Protocolului nr.1).