Keynesismul și doctrina ofertei

Capitolul I. KEYNESISMUL

A fost numit redactor șef la Economic Jurnal, unde va consuma; cu folos, o mare cantitate de energie până în. 1945. Activitatea desfășurată la Indian Office i-a inspirat și prima carte, .Indian Currency and Finance, apărută în 1913, în care, pentru prima dată, pune pe rol problema inadaptabilității, etalonului-aur la economia modernă a începutului de secol XX.

Primul război mondial îl angajează pe tânărul clar experimentatul și reputatul profesor universitar în gestiunea rezervelor statului. Primește înalte funcții la trezoreria publică, în responsabilitatea sa intrând finanțarea cheltuielilor de război. Cu această ocazie, reușește să cunoască la perfecție mecanismele sistemului bancar englez.

La sfârșitul războiului, face parte din delegația britanică la Conferința de pace de la Paris. El își dă-repede seama că reparațiile de război exagerate, impuse Germaniei învinse, nu numai că o vor ruina și o vor face insolvabilă, dar nici nu o vor ajuta să se integreze în mod pașnic în comunitatea europeană, intuiție profetică de care autoritățile engleze și puterile angajate în proiectarea noului viitor al Europei n-au ținut seama. Keynes ia atitudine, demisionează și scrie pe această temă în, 1919 lucrarea Consecințele economice ale păcii tradusă în limba română sub titlul Urmările economice ale păcii și Noi considerații asupra consecințelor economice ale păcii. Este o carte polemică, de atitudine critică la adresa clauzelor înrobitoare impuse Germaniei, dar și de înțelepciune practică, cu o logică impecabilă care 1-a făcut cunoscut în toată lumea, își regăsește locul la universitate, fără a neglija afacerile bursiere care-i aduc prosperitate. Este perioada în care o cunoaște pe Lidia Lopacova, una dintre stelele baletului rusesc, cu care se căsătorește.

Personalitate eclectică, Keynes, în paralel cu strălucita carieră universitară, va depune energie și talent în munca administrativă la conducerea trezoreriei britanice, artistică-sponsorizând trupa de balet condusă de soția sa apoi ca președinte al Comitetului de încurajare a muzicii și artelor, el însuși fiind un mare iubitor de artă, financiară ca președinte al unei companii de asigurare, ziaristică -la Economic Jurnal, Manchester Guardian, The Nation etc., și în sfârșit, diplomatică ca trimis al Regatului Unit la Conferința de la Bretton-Woods, în 1944, cu doi ani înaintea morții sale, unde se numără printre arhitecții viitorului sistem financiar-monetar internațional.

Activitatea desfășurată în: domenii dintre cele mai variate se reflectă, într-un anumit fel, și în opera sa economică, cuprinzătoare, reprezentativă și incitantă. A scris lucrări cu caracter polemic relativ la reparațiile de război impuse Germaniei, așa cum s-a arătat, sau la adresa carențelor sistemului etalon aur - Indian Currency and Finance în 1913, The Tract on Monetary Reform în 1923 și The Economic Consequences of M. Churchill în 1925, ultima îndreptată și împotriva politicii de deflație dusă de W. Churchill; articole cu caracter socio-filosofic și economic grupate în culegerea apărută sub titlul Essays in Persuasion; opere cu caracter științific și academic precum: The Tract of Probability în 1921, The Tract of Money în 1930 și în 1936, lucrarea care-1 va consacra deplin și-1 va face celebru Teoria generală a folosirii mașinii de lucru a dobânzii ~și banilor, tradusă, de asemenea, în limba română.

Dintre toate lucrările publicate, cele care dau contur fizionomiei gândirii keynesiste sunt Tratat despre reforma monetară., Tratat despre monedă, și, se înțelege Teoria-generală.

În Tratat despre reforma monetară Keynes dă o lovitură decisivă etalonului aur, „relicvă barbară", a cărei funcționare a provocat deflație cu consecințe păgubitoare pentru economie. Plecând de la constatarea că etalonul aur încetase de fapt să mai funcționeze, el vine, pentru prima dată, cu propunerea de a se adopta un etalon de valoare, altul decât aurul, „o marfă-compusă", dublată de intervenția "pe piață a autorității statale pentru a menține oscilațiile cursurilor în jurul acestui etalon; este ușor de constatat, că prin aceasta el anticipa sistemul etalon aur-devize, pus în practică după Bretton-Woods, plan la a, cărei construcție a participat direct. Tot aici el pune în discuție teoria cantitativă a banilor căreia îi recunoaște valabilitatea doar pe termen lung.

Tratatul despre monedă aduce ca element de noutate faptul că, aici, Keynes pune problema-relației dintre economii și investiții pledând riguros și întemeiat pentru descurajarea economiilor și impulsionarea investițiilor. Ca și în lucrarea precedentă, el se pronunță pentru necesitatea ruperii emisiunii monetare de etalonul aur, trecerea la emisiunea de monedă facilă care să ieftinească creditul și să determine, astfel, un comportament al întreprinzătorilor favorabil investițiilor.

Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii, și banilor marchează un moment de referință în activitatea lui Keynes și în știința economică, în general. De deschiderea pe care a produs-o această lucrare în știința economică ne vom ocupa în capitolele ce urmează. Reținem, aici, că ea, reprezintă rezultatul unui efort uriaș depus de autor în cunoașterea profundă a teoriei și practicii economice, o încununare a succesului și în același timp un capăt de drum pentru că după această dată, ceea ce a publicat Keynes n-a mai avut vigoarea și substanța polemică bine cunoscute.

Acesta este omul Keynes, deopotrivă strălucitor, fermecător, debordant, afectuos și lipsit de modestie și economistul Keynes, economist total, profesor talentat și cercetător dotat și inspirat care, reînnodând tradiția școlii clasice, a reînnoit știința economică, și a inspirat politica economică pentru tot secolul XX. „La fel ca în cazul marilor economiști al căror mesaj a cucerit marele public, precum a făcut A. Smith, lordul Keynes sublinia contemporanului său J. A. Schumpeter, era, mai mult decât un simplu specialist în analiza economică. El a fost un ghid al opiniei publice, plin de energie și perseverență, un consilier avizat și un reprezentant eficace al intereselor sale, un om care și-a cucerit un loc în istorie chiar dacă el n-a scris niciodată un rând cu adevărat științific".

Ultima remarcă a lui Schumpeter este o exagerare; ea poate fi luată în considerare numai în măsura în care vizează stilul greoi, adesea incoerent și greu accesibil al autorului Teoriei generale dar nicidecum contribuția sa pe tărâmul teoriei economice științifice.