Leasingul ca Formă de Finanțare

Capitolul 1

Leasingul – aspecte generale

1.1. Istoricul operaţiunilor de leasing

Rădăcinile leasingului sunt foarte adânci. Astfel, încă din antichitate, în ţări orientale ca Mesopotamia, Egipt, Fenicia apar forme apropiate ale acestor tipuri de operaţiuni. Fiind în concordanţă cu activităţile preponderente din acea perioadă, obiectul acestor operaţiuni îl constituiau uneltele necesare practicării agriculturii, iar subiecţii erau, pe de-o parte, clasele bogate (clerul) şi, pe de altă parte, agricultorii cărora li se „închiriau” unelte, pământ etc.

Primele reglementări privind leasingul au fost descoperite în vechea Romă, în anul 550 î.Ch., în Codul lui Justinian, unde se făcea distincţie între leasingul operaţional şi leasingul financiar. Conform altor opinii, activităţi de leasing au fost înregistrate şi în obştile săteşti din Rusia şi ţările din Europa Răsăriteană.

Însă primele operaţiuni care au prefigurat leasingul modern au avut loc în SUA spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Astfel, în 1877, aparatele de telefon au fost închiriate abonaţilor, acest contract având să fie denumit „ LEASE”.

„Leasingul financiar” este strâns legat de omul de afaceri californian D.P. Bootle care, alături de câţiva prieteni, a fondat în 1952 „United States Leasing Corporation”, prima societate specializată în operaţiuni de leasing al echipamentelor mobiliare, societate care este astăzi una din cele mai puternice în domeniu.

Numărul societăţilor de leasing a crescut rapid în SUA. Astfel, în anul 1959 acestea operau cu 300 mil. USD, în 1967 cu peste 5 mld. USD, în 1970 cu circa 7 mld. USD, ritmul mediu anual al operaţiunilor de leasing în S.U.A. ridicându-se la 10-15 %.

Această extindere rapidă a leasingului în SUA, după cel de-al Doilea Război Mondial s-a datorat nevoilor enorme de capital pentru restructurarea industriei bazate pe producerea armamentelor. Această restructurare presupunea mari investiţii care, în majoritatea cazurilor, erau finanţate din credite. Însă acordarea de credite era deosebit de riscantă pentru bănci, investitorii nefiind în posibilitatea să prezinte garanţii corespunzătoare cerute de către acestea. În astfel de condiţii, cea mai bună garanţie s-a dovedit a fi asupra dreptului de proprietate. Astfel, băncile, pentru a minimiza riscul nerambursării creditelor de către debitori, nu acordau credite, ci (ele sau eventual societăţile de leasing finanţate de către bănci) cumpărau bunurile de investiţii şi cedau drepturile de folosinţă beneficiarilor contra unei chirii plătite la anumite termene bine stabilite. Dreptul de proprietate rămânea la bancă, iar dacă respectivul chiriaş nu plătea sumele stabilite prin contract, atunci proprietarul proceda la luarea bunurilor ce-i aparţineau, urmând să găsească un alt beneficiar.

Leasingul a luat o atât de mare amploare în SUA şi datorită facilităţilor fiscale mari date în acest sens.

În Europa, leasingul a pătruns mai târziu, mai întâi în Anglia şi apoi răspândindu-se mai ales în ţările occidentale (Germania, Franţa, Olanda, Belgia). Se pun bazele juridice ale leasingului pentru fiecare ţară, iar terminologia cunoaşte unele nuanţări: de exemplu, în Franţa apare sub denumirea de credit-bail.

După anii ’70, leasingul se extinde şi în Asia şi în America Latină, rare fiind ţările în care leasingul nu este practicat sub o formă sau alta.

În ţările socialiste, leasingul a fost utilizat şi reglementat prima dată în Cehoslovacia prin anii ’80, iar apoi a fost utilizat în ţări precum Polonia şi Bulgaria. În Ungaria leasingul apare pe la mijlocul anilor ’80.

În anul 1983 a avut loc primul congres al lumii privind operaţiunile de leasing, organizat la Hong-Kong.