Libelarismul Clasic

Perioada cuprinsă între secolele XVII-XVIII a fost marcată de prefaceri importante în planul gândirii economice. Astfel, la mijlocul sec. al XVIII- lea, fiziocraţii iniţiază teoria unui“capitalism agrar”, inspirat din experienţa engleză şi care nu exista la acea dată în Franţa decât în mod excepţional. Cu două secole în urmă, mercantiliştii elaboraseră, la rândul lor, teoria unui “capitalism esenţialmente comercial”, “a unei economii care este în serviciul puterii, servindu-se în acelaşi timp de putere pentru propriile scopuri”. Revoluţia industrială din Anglia secolului al 18-lea va reprezenta însă ocazia şi suportul unor reflexii fundamentale pentru constituirea ştiinţei economice ca disciplină autonomă. Încă înaintea acestei perioade se înfiinţaseră o serie de manufacturi care acum prosperă, dezvoltând la rândul lor, economia de piaţă. Maşinismul ia amploare şi se substituie muncii manuale. Descoperirile de ordin tehnic – suveica zburătoare,maşina cu aburi etc. – vor dota industria engleză cu un potenţial uriaş de producţie faţă de celexistent până atunci. Ştiinţele exacte, ştiinţele naturii cunosc o mare dezvoltare: mecanica, fizica,matematica şi filozofia progresează.

1. Universul şi coordonatele principale ale doctrinei liberalismului clasic

În domeniul ştiinţei economice se fac paşi importanţi în vederea surprinderii şi analizei fenomenelor şi proceselor din realitatea de zi cu zi. Se încearcă găsirea a o serie de metode care să poată oferi posibilitatea construirii unei teorii economice coerente şi pertinente. În acest sens, Francisc Bacon (1561-1626), filozof şi om de stat englez, se relevă drept creatorul metodelor experimentale. În lucrarea sa “Instauraţio magna”, el demonstrează necesitatea independenţei cercetării ştiinţifice de “principiul autorităţii” şi al “metodelor deductive”, el fiind considerat “părintele teoriei inducţiei”.

“Pentru a cunoaşte natura, spune Francisc Bacon, trebuie să pornim de la legile ei şi nu să-i impunem legile noastre, trebuie să sesizăm şi să examinăm interdependenţele dintre diferite fenomene şi procese, fapte ce trebuie observate, sesizate legăturile lor interne, realizate generalizări”.

Dacă Francisc Bacon este considerat “părintele teoriei inducţiei”, William Petty (1623-1687), prin lucrările sale, îndeosebi “Aritmetica politică”, “anunţă” economia politică clasică, fiind considerat ulterior de Karl Marx “părintele economiei politice”.

Folosind metoda abstractizării, William Petty, a formulat idei importante despre valoarea mărfii. Potrivit lui, valoarea este produsul muncii, dar aceasta din urmă apare limitată la extragerea şi prelucrarea metalelor preţioase. Avuţia apare ca rezultat al conlucrării omului cu natura, căci potrivit celebrei sale formule, “munca este tatăl şi principiul activ al avuţiei, în timp ce pământul este mama”. Prin urmare, William Petty este şi tributar concepţiilor mercantiliste. Trebuie menţionat că, deşi liberalismul economic s-a născut ca o reacţie critică faţă de teoriile şi politicile mercantiliste, istoria înregistrează cazuri când, o serie de gânditori mercantilişti au evoluat spre liberalism.

Teoria rentei şi a dobânzii se află, de asemenea, între preocupările lui Petty. El considerărenta, surplusul ce rămâne după scăderea cheltuielilor de producţie, cheltuieli alcătuite cu precădere 23 din costul seminţelor şi al salariilor. În ceea ce priveşte dobânda, William Petty o denumeşte “rentă bănească” şi o consideră un preţ al împrumutului, o “remunerare” a lui. “Când cineva dă banii săi cu împrumut pe o anumită perioadă, el nu se poate folosi de ei în acest timp, de aceea are dreptul să ceară o remunerare pentru această situaţie incomodă cu care a căzut de acord. Această remunerare e numită de obicei, procent”. Dobânda (procentul) continuă Petty, nu trebuie reglementată legal, ci în funcţie de raportul cerere-ofertă. Tocmai dintr-o asemenea perspectivă Petty încearcă să stabilească “preţul natural al pământului”. Pământul, deoarece asigură renta funciară, înseamnă că la vânzarea lui are loc vânzarea unui venit anume, deci el trebuie asigurat pe altă cale, prin dobânda la un capital pus.

Analiza efectuată asupra preţurilor, îi relevă lui Petty două categorii: “preţul natural” şi “preţul politic”. “Preţul natural” al mărfii este determinat de cantitatea de muncă cheltuită pentru producerea mărfii respective, idee ce corespunde în fapt, definirii valorii mărfii în accepţia “teoriei obiective a valorii”, elaborată ulterior de Adam Smith. Tributar ideilor mercantiliste Petty consideră însă că “preţul natural” este influenţat direct de productivitatea muncii cheltuită pentru producerea argintului. În consecinţă, Petty determină nu valoarea mărfii, ci “valoarea relativă” a ei. “Preţul politic” este practic, preţul ca atare al mărfii.

În ceea ce priveşte impozitele, William Petty consideră necesară perceperea lor, ele fiind un instrument necesar creşterii avuţiei. Petty intuieşte şi necesitatea repartizării “proporţionale” a impozitelor asupra populaţiei. De aceea el scrie: “oricât de mari ar fi impozitele, dacă ele sunt însă proporţional repartizate asupra tuturor, de pierdut nu va pierde nimeni”.

Concepţia lui Petty privind rolul statului în economie ca sprijinitor al acesteia, cunoaşte în mod evident şi nuanţe mercantiliste. El este adeptul, în plan politic, a puterii absolute a statului, chiar dacă va încerca ulterior o corelare a acesteia cu concepţia ordinii naturale în economie.

Un veritabil teoretician al statului se vădeşte a fi John Locke (1632-1704). Având la bază concepţia ordinii naturale, Locke elaborează o serie de norme fundamentale care să stea la baza unei noi ordini economico-sociale. Statul ordinii naturale este acela care precede în mod logic şi istoric societatea civilă. Societatea civilă este chemată să asigure libertatea, egalitatea şi independenţa cetăţenilor ei şi să statueze dreptul la proprietate al acestora.