Libera circulație a serviciilor

Libera circulatie a serviciilor consta în dreptul de a oferi servicii pe teritoriul statelor membre plecând de la un sediu (principal sau secundar) stabilit în Uniunea Europeana. Ea este o componenta importanta pentru functionarea pietei unice europene, având ca fundament necesitatea unei repartizari optime a tuturor factorilor de productie la nivel comunitar, astfel încât mobilitatea acestora sa permita exercitarea activitatilor productive si comerciale în cele mai favorabile medii sociale, economice si comerciale. Baza legala se regaseste în art.49-55 (ex. 59-66) din Tratatul de la Roma (CEE).

În dreptul comunitar prin notiunea de „servicii“ se întelege ansamblul prestatiilor care nu cad sub incidenta dispozitiilor referitoare la libera circulatie a marfurilor, capitalurilor sau persoanelor. Ea are, asadar, un

caracter „rezidual“ sau „subsidiar“, dar poate fi clarificata în baza a trei criterii stabilite prin jurisprudenta CJCE de la Luxemburg:

a) Prestatorul serviciilor trebuie sa fie stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât acela al destinatarului prestatiei, astfel încât sa existe o trecere a unei frontiere interioare UE.

b) Prestatorul trebuie sa fi fost stabilit în spatiul Pietei unice europene.

c) Prestatia trebuie sa fie furnizata contra unei remuneratii.

Articolul 50 (ex-60) din Tratatul de la Roma (CEE) precizeaza ca prestatorul serviciilor îsi poate exercita si numai temporar activitatea în

tara în care serviciul este oferit. De aici rezulta ca el nu trebuie sa se stabileasca pe teritoriul altui stat membru, pentru ca atunci ne-am afla în prezenta libertatii de stabilire.

Prestarea serviciilor poate fi întâlnita în orice sector de activitate: emisiunile televizate, publicitatea, activitatile financiare din sectorul bancar si al asigurarilor, activitatile de intermediere, transportul si turismul, chiar sportul profesionist, organizarea jocurilor si a loteriilor si orice profesii liberale (medici, avocati, arhitecti, contabili).

Raporturile dintre libertatea de stabilire si libera circulatie a serviciilor

Chiar daca cele doua libertati sunt diferite, fiind distinct reglementate în cadrul Tratatului de la Roma (CEE), ele au si numeroase puncte

comune, primul dintre acestea fiind scopul lor comun: eliminarea barierelor economice din cadrul Pietei unice.

Tratatul ofera ambele libertati agentilor economici, iar statele membre ale UE nu pot împiedica alegerea uneia dintre ele, în ciuda caracterului

rezidual al liberei circulatii a serviciilor. Criteriile alegerii pot fi diverse; posibilitatea pastrarii unui regim fiscal si/sau social cunoscut sau mai suplu, legea aplicabila contractelor, regulile de facturare etc.

Specificitatea liberei circulatii a serviciilor

Prin opozitie cu libertatea de stabilire, libera circulatie a serviciilor este

prin natura sa transfrontaliera si pune în discutie doua legislatii nationale, aceea a statului de unde emana prestatia si cea a statului destinatarului prestatiei.

Libera circulatie a serviciilor poate fi împartita în doua categorii: libera

circulatie a serviciilor active si libera circulatie a serviciilor pasive. Cea activa este cel mai des întâlnita si presupune ca furnizorul sa fie „activ“ adica sa se deplaseze la clientul care locuieste în alt stat membru decât acela unde se afla el stabilit. Libera circulatie a serviciilor pasiva determina clientul sa se deplaseze în statul membru unde se afla stabilit prestatorul pentru a lua contact cu el sau a încheia un contract.

O varianta intermediara este cea în care nici furnizorul de servicii, nici

destinatarul lor nu se deplaseaza într-un alt stat membru al UE, dar furnizarea serviciilor se produce prin posta, telefon, telegrama, telex, fax, terminale de computer, transmitere de publicitate etc.