Libertatea de Exprimare prin Presă

I N T R O D U C E R E

Prin semnarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, la 7 octombrie 1993, chiar în ziua aderării sale la Consiliul Europei, România a întors pagina totalitarismului şi a păşit în clubul democraţiilor europene.

La 20 iunie 1994, ţara noastră a ratificat Convenţia respectivă şi Protocoalele sale adiţionale. Au fost astfel recunoscute oricărei persoane din jurisdicţia României drepturile şi libertăţile înscrise în acest instrument, inclusiv dreptul la recurs individual la Comisia europeană a drepturilor omului. România a subscris astfel la un sistem de control internaţional, acceptând obligaţiile şi disciplina care decurg de aici.

Libertatea de exprimare este în orice stat democratic motorul celorlalte drepturi, care se pot astfel produce fără îngrădiri.

Exprimarea liberă a ideilor prin mass-media presupune absenţa controlului şi a oricărui tip de cenzură iar regimul de autorizare din audiovizual trebuie fundamentat pe raţiuni practice legate de penuria undelor şi nu pe restricţii deghizate ale libertăţii de exprimare .

Tendinţele pro-europene ale conducerilor care s-au perindat după 1989 în România nu au fost acoperite în realitate de fapte, ceea ce a fâcut ca iată la aproape 13 ani de la dezrobirea de sub jugul totalitarismului comunist, să ne găsim încă în postura de a bate la porţile Europei.

Este adevărat că au existat şi există programe clare de aderare, paşi programaţi spre a fi cu consecvenţă şi seriozitate făcuţi dar, fără fapte, fără o justificare a acestei sincere şi arzătoare dorinţe, şansele de integrare în structurile euro-atlantice nu sunt suficient de mari.

lată de ce trebuie să existe acţiune, o efervescenţă creatoare în orice domeniu şi cu atât mai mult în mass-media, care au rolul de a ghida, de a deschide noi drumuri spre ţelul comun al tuturor - un nivel de trai decent.

Jurnaliştii români pot contribui, în actualul context european propice unei eventuale integrări, într-un mod deosebit de constructiv prin informarea opiniei publice cu privire la drepturile şi libertăţile pe care le au, cu privire la limitele acestora şi la organizarea şi funcţionarea instituţiilor şi organismelor naţionale şi internaţionale, care au ca obiect al activităţii lor aceste libertăţi şi drepturi.

Am ales pentru lucrarea de faţă abordarea libertăţii de exprimare prin prisma jurisprudenţei (practicii judiciare) a Curţii Europene a Drepturilor Omului deoarece consider că pentru un viitor jurnalist profesionist este necesar nu doar să ştie să scrie bine un text jurnalistic ci şi să cunoască mecanismele prin care el însuşi poate face acest lucru, cu alte cuvinte modalitatea de producere a liberei exprimări prin mass-media, intrumentele legale şi instituţiile internaţionale care o consacră.

Din vasta jurisprudenţă a Curţii de la Strasbourg, hotărârile cu privire la libertatea de exprimare, constituie pentru jurnalistul român un ghid, un precedent pozitiv în viitoarele sale demersuri jurnalistice şi, din acest motiv, ele ar trebui cunoscute şi însuşite în propria activitate de toţi jurnaliştii români care-şi respectă produsul media şi mai ales îşi respectă publicul ţintă spre care îşi propagă, prin liberă exprimare, ideile şi informaţiile culese.

Este limpede că etica profesională a jurnalistului este în acelaşi timp o prelungire şi o specificare a eticii generale a organismului social.

La urma urmei de ce este atât de râvnită libertatea presei şi mai ales de ce oare este atât de preţioasă ea în modelul de stat democratic ?!

Răspunsul cel mai la îndemână ar fi: pentru că viaţa socială demonstrează că cenzurând libertatea de exprimare, deci implicit libertatea presei, funcţia de "câine de pază al democraţiei” este puternic afectată, dacă nu chiar stânjenită.

Pentru ca profesiunea de jurnalist să se exercite în mod liber, devenind un adevărat serviciu public eficient în slujba participativităţii civice, ea nu are nevoie decât de două drepturi garantate şi sprijinite: informarea şi libera exprimare.

Civilizaţia drepturilor omului care face din libertatea de exprimare punctul de plecare al oricărei organizări articulate a unei societăţi este un bun definitiv câştigat, care tinde spre o iminentă globalizare:

" A admite că celălalt, care nu eşti tu, are voie să trăiască altfel decât tine, ohligaţia ca acel celălalt să nu se amestece în modul în care îţi organizezi tu viaţa - cu minimala condiţie ca nici tu, nici el, să nu vă produceţi daune reciproce - iată realele avantaje ale libertăţii în general, ale libertăţii de exprimare în particular” .

Astăzi nimeni nu mai poate fi acuzat fară probe, nimeni nu poate fi închis fără un proces echitabil, şi mai mult ca niciodată, nimeni nu are voie să pătrundă în universul nostru intim, să ne şantajeze, să ne hărţuiască, să ne umilească.

Trăim, din fericire, într-o adevărată civilizaţie a drepturilor omului, dar din păcate prea puţini dintre noi, cunosc aceste adevărate "fructe de lux”, de care au dreptul să se bucure şi ei.