Locul agriculturii în cadrul economiei Românești

Prezentarea sectorului agricol

Agricultura reprezinta un subsistem al sistemului economic national în cadrul caruia actioneaza aceleasi legi economice ca si asupra sistemului în ansamblu.

Agricultura a fost intotdeauna o parte importanta a vietii romanesti si, în ciuda industrializarii extinse dupa Primul Razboi Mondial, cultivarea pamântului ramâne temelia economiei românesti. Astazi, aproape o jumatate dintre români înca locuiesc la tara, unde oamenii cresc vite, mai ales oi, si cultiva cereale, cartofi, fructe si alte semanaturi.

Agricultura este una din ramurile cheie ale economiei românesti. Elementul principal de referinta în definirea structurii agriculturii este exploatatia agricola care are ca obiect de activitate obtinerea de produse agricole si/sau alimentare.

Contributia agriculturii si silviculturii la formarea PIB, în perioada 1989 – 2000, a fost în mod constant semnificativa, remarcându-se o crestere a acesteia de la 13,7% în 1989 la 18,6% în 1992. Ponderea a fost mentinuta pâna în 1996, dupa care s-a constatat o

descrestere la 12,9% în 1999 si, respectiv, la 11,4% în 2000. Ponderea în scadere a agriculturii în PIB în România ( pe baza sistemului conturilor nationale) este o tendinta normala de asteptat în dezvoltarea economica.

Ponderea agriculturii în economia României a scazut constant dupa 1990 (ritmul scaderii a fost mai lent în primii ani ai tranzitiei si mai rapid dupa 1997). Cu toate acestea, contributia agriculturii la crearea PIB ramâne substantiala (12,8% în 2001) comparativ cu media UE (1,7%).

În 2001 agricultura participa cu 14,8% la crearea valorii adaugate brute, fata de 19,1% în 1997.

Valoarea adaugata în agricultura a fost creata în proportie de peste 97% de sectorul privat, contributia acestuia fiind de numai 61,3% în 1990.

Populatia activa ocupata în sector a manifestat o tendinta de crestere numerica, în

special datorita disponibilizarii de personal din sectoarele industriale restructurate,

ponderea în totalul populatiei active reprezentând 40,8% în anul 2001 fata de 27,5% în

1989. Rata de ocupare a populatiei în agricultura face ca agricultura sa detina principalul loc în ceea ce priveste ocuparea populatiei, ceea ce indica o structura economica diferita de cea a tarilor dezvoltate. Datele din 2003 indica un declin al ponderii agriculturii în forta de munca totala pentru prima oara din anul 1996 (ponderea agriculturii în forta de munca totala a scazut la nivelul de 36%).

Cresterea ponderii agriculturii în populatia activa ocupata (cu 9,3 puncte procentuale) si în valoarea adaugata bruta (cu 4,9 puncte procentuale) confera tranzitiei economiei românesti trasatura unui început de reagrarizare, cu implicatii nefavorabile asupra trendului productivitatii sociale a muncii.

Agricultura a actionat ca tampon ocupational împotriva efectelor socio-economice ale tranzitiei, prin absorbtia fortei de munca eliberata de industriile urbane.

În perioada tranzitiei una din principalele caracteristici ale agriculturii românesti o reprezenta lipsa cronica a capitalului. Aceasta a determinat cresterea ineficientei in alocarea resurselor cu consecinte asupra cresterii si competitivitatii fermierilor români si a intregului sector agricol. Agricultura României este o agriculturs de subzistenta, problemele structurale ale acesteaia fiind dificil de rezolvat. Piata fortei de munca din acest sector este definita printr-o pondere mare a agricultorilor în totalul populatiei ocupate, precum si numarul mare de fermieri vârstnici; printr-o excesiva dependenta de activitatile agricole a populatiei din mediul rural, un nivel educational scazut si un declin accentuat al veniturilor reale ale populatiei.

Mediul natural

Sistemul de productie agricola poate fi considerat ca un ansamblu de activitati productive în domeniul culturii plantelor si cresterii animalelor, sustinut de resurse naturale în cadrul carora pamântul are un rol dominant, precum si de resurse materiale, umane si financiare, având drept scop obtinerea de produse agroalimentare si pentru diferite industrializari, la un nivel determinat de eficienta economica.