Locul și Rolul Impozitelor pe Avere în Sistemele Moderne de Impozitare

Cap.1 Impozitul –delimitari conceptuale

1.1 Evoluţia impozitului

Evoluţia formelor statului sunt urmate de modificări ale sistemului fiscal. Teoria fiscalităţii plasează în centrul preocupărilor, studiul consecinţelor impozitului la nivel macroeconomic şi microeconomic.Sistemul fiscal se referă la voinţa unei societăţi de pe un anumit terioriu, ce dispune de o independentă ce îi asigura prin intermediul organelor proiectarea cu o serie de reguli fiscale. Structurile fiscale încep să reflecte apariţia de proprietăţi de tip capitalist, ce a dus la aparitia de muncitori agricoli, muncitori industriali adică într-un cuvânt de burghezia în formare.

În secolele XVII şi XVIII, în Europa Occidentală, îşi fac apariţia scrieri ce studiază impozitele din mai multe puncte de vedere, cum ar fi legalitatea şi influenţa socială.

În această perioadă apar primele teorii economice elaborate de Adam Smith şi David Ricardo, care influenţează deciziile noilor puteri în ceea ce priveşte evoluţia sistemelor fiscale.

În primele decenii ale secolului al XX-lea, în locul impozitelor aşezate pe obiecte materiale sau pe diferite activităţi şi-au făcut apariţia impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere (mobiliara sau imobiliară) adică impozitele de tip personal, care au condus la extinderea impunerii prin aducerea printre plătitorii de impozite şi a marea masa a muncitorilor şi a funcţionarilor. Treptat, începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, se observă o creştere a cheltuielilor publice, introducandu-se astfel impozitele personale pentru acoperirea acestoror cheltuieli, asistând şi la extinderea unei impuneri directe. În ceea ce priveşte evoluţia impozitele directe ,din care face parte impozitul pe avere are legătură cu dezvoltarea economiei,stabilindu-se pe anumite activităţi,obiecte materiale sau averi.Acesta categorie de impozite este considerată ca fiind cea mai veche formă de impunere, folosindu-se în precapitalism.Sfera de manifestare a impozitelor directe este stabilită nominal în sarcina fiecărui plătitor şi se încasează de la subiecţii impozitului, pe parcurs având ca consecinţă diminuarea veniturilor sau a averii acestora.

În vederea definirii şi interpretării conceptului de impozit au existat mai multe opinii, toate având în comun relaţia obiectivă dintre existenta staului şi efectuarea plăţilor.

Concepţia clasică, interpretează impozitul ca fiind o plată ce o suportă cetăţenii unei tari pentru serviciile aduse lor de stat.Marii economişti că A.Smith considera că ''impozitul este o prelevare neproductivă din produsul creat în economie pentru susţinerea statului '' şi Gaston Jeze afirma că ''impozitul este o prestaţie bănească prelevata de stat de la particulari ,în mod silit,cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie, în vederea acoperirii cheltuielilor publice ''.O altă opinie este cea a lui Adolph Wagner care apreciază impozitul ca ''o cotizaţie obligatorie a indivizilor, destinată să acopere cheltuielile generale ale statului .prin impozit se exercita şi o intervenţie reglatoare asupra venitului national''.

Concepţia modernă, caracterizează impozitul luând sema de mutaţiile survenite în societate în contextul doctrinei politice. Impozitul nu este doar o resursă financiară a statului ci reprezintă şi un instrument de intervenţie în viaţa economică. Profesorul Maurice Duverger considera '' impozitul capăta o semnificaţie mai largă ,el încetează de a mai constitui grăuntele de nisip care jenează angrenajele, pentru a deveni unul dintre regulatoarele şi motoarele masinii'' .

În urma analizelor macroeconomice, impozitul se prezintă ca o variabilă cu un rol stabilizator funcţionabil în mecanismul de piaţă şi instrument folosit în realizarea alocării de resurse.

1.2 Trăsăturile impozitului

O altă opinie a autorilor în legătură cu impozitul se referă la procese de repartiţie secundară a veniturilor sau averilor acumulate de persoane fizice şi juridice şi o relaţie socială între cei care cedeaaza părţi şi cei care primesc.

Scopul acestei resurse financiare publice este unul colectiv, naţional sau local.

Impozitul are la bază ca orice resursă financiară 3 caracteristici prrincipale şi anume:

-prelevarea sub forma impozitelor este obligatorie şi se realizează în mod silit, fiecare persoană are obligaţia de a plăti suma stabilită iar dacă contribuabilul se opune statul poate acţiona prin măsuri drastice.

-prelevarea la dispoziţia statului a impozitului fără a oferi din partea acestuia o contraprestaţie în schimb

-prelevarea sub forma impozitelor se face cu titlu nerambursabil, având un caracter definitiv,deci persoanele care au plătit sume la stat nu li se mai restituie.

Pentru funcţionarea sa,aceasta resursă financiară,impozitul conţine elementele tehnice, printre care se număra :

- Subiectul- este acea persoană fizică sau juridică care este stabilită şi are obligaţia să plătească impozitul,deasemenea subiectul poate fi întâlnit şi sub denumirea de contribuabil sau plătitor.O excepţie se face atunci când impozitul este plătit de un cetăţean din averea altui cetăţean ,atunci subiectul difeara de suportator.

- Suportatorul - este persoana care se afla în postura de a plăti impozitul, prin diminuarea averii. Există situaţii când suportatorul se identifica sau nu cu subiectul, spre exemplu dacă suportatorul este altul decât subiectul ,subiectul plăteşte impositul dar trasfera sarcina suportatorului de la care încasează suma plătită .

- Obiectul - este materia impozabilă, sub forma averii sau activităţii aducătoare de valori. După tipurile de impozit,obiectele pot fi salariile brute, profitul, clădirile, consumul, produse industriale şi averea.

- Sursa - este substanţa din care se suportă impozitul.

- Unitatea de impunere - este acea unitate de măsură pe baza căreia se micşorează materia impozabilă.

- Cota impozitului - este mărimea procentuală, ce revine pe unitate de materie impozabilă.

- Asieta - reprezintă o multitudine de procedee folosite de autorităţi la calcularea şi încasarea impozitului.