Macroeconomie

PIAŢA DE CAPITAL – CONCEPT ŞI TRÃSÃTURI

1. DEFINIREA, ROLUL ŞI LOCUL PIEŢEI DE CAPITAL ÎN ECONOMIE

Înfãptuirea procesului de restructurare si modernizare a economiei româneşti, de dezvoltare a potenţialului ei productiv, o trecere treptatã la economia de piaţa solicitã importante resurse financiare. Activitatea de descentralizare a economiei şi de privatizare a acesteia determinã noi modalitaţi de mobilizare a capitalurilor, în care emisiunea şi plasarea de acţiuni şi obligaţiuni vor deţine un loc important pe piaţa de capital din România şi nu numai. Avem in vedere si posibilitatea atragerii de capitaluri de pe pieţe strãine de capital, cât şi de pe piaţa eurotitlurilor şi care pot reprezenta prin dimensiunile lor, surse importante de mobilizare a capitalurilor de cãtre firme româneşti.

Piaţa de capital este o piaţa a tranzacţiilor cu titluri financiare emise de cãtre stat, societaţi pe acţiuni şi unitaţi administrative teritoriale .

Piaţa de capital (piaţa valorilor mobiliare) reprezintã ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizeazã transferul fondurilor de la cei care deţin surplus de capital (numiţi „investitori”), cãtre cei care au nevoie de capital (numiţi „emitenţi” sau „investitori”), prin intermediul unor instrumente specifice (valori imobiliare) şi al unor operatori specifici (societăţi de valori mobiliare).

Din aceastã definiţie rezultã cã existenţa şi funcţionalitatea pieţei de capital presupun intrunirea unui complex de imprejurãri, printre care esenţiale sunt:

- existenţa unui surplus de capital la indemâna unor agenţi economici;

- disponibilitatea volitiva manifestatã a deţinãtorilor surplusului pentru a-l investi (sau specula);

- existenţa unor agenţi care au nevoie de capital (dintre toate „împrejurările” aceasta este întotdeauna prezentã fãrã efort);

- existenţa operatorilor specifici, mai exact a unor persoane juridice care sa utilizeze instrumentele enunţate, numite în general societăţi de valori imobiliare.

Demarcaţiile stricte in ceea ce priveşte locul si rolul pieţei de capital în ansamblul mecanismelor economice nu sunt deosebit de eficiente in contextul mobilitãţii excesive a tabloului economic general al zilelor noastre: se vorbeşte deopotrivă despre piaţa financiarã, piaţa monetarã, piaţa interbancarã, piaţa scontului, piaţa asigurãrilor, instituţii cãrora le corespund operatori specifici precum bãncile, societãţile de asigurare, casele de scont şi resort, etc.

Piaţa de capital reprezintã pârghiile prin intermediul cărora:

a) se măreşte capitalul necesar agenţilor economici in vederea acoperirii nevoilor curente;

b) se asigura finanţarea dezvoltării acestora.

Piaţa de capital are o serie de trãsãturi specifice si un număr limitat de segmente. O descriere exhaustivã a trãsãturilor este aproape imposibilã şi nu se justificã din punctul de vedere al relaţiei efort-efect; mai utilã pare sã fie prezentarea acestor trãsãturi prin ceea ce este reprezentativ, principal, esenţial.

a) Produsele pieţei au o anume specificaţie, reprezentatã prin negociabilitate si transferabilitate. Pe piaţa de capital, acţiunea de a lua bani (fonduri) sau de a da bani (a investi) se realizeazã prin utilizarea unor instrumente (produse) specifice, denumite valori mobiliare; negociabilitatea şi transferabilitatea sunt de fapt caracteristicile valorilor mobiliare.

b) Produsele pieţei sunt instrumente pe termen lung. Aceastã trãsãturã relevã o altã distincţie intre piaţa monetarã şi piaţa valorilor mobiliare şi anume: durata diferitã de timp a atragerii banilor. Pe piaţa de capital, banii sunt atraşi pe o perioadã mai mare de un an, deci pe termen mediu şi lung.

c) Pe piaţa de capital, intermediarii joacã un rol important in privinţa punerii in contact a emitenţilor cu investitorii care doresc sã cumpere. Este foarte important de reţinut cã nu emitenţii îşi asumã riscul investiţiei, ci investitorii.

d) Piaţa de capital oferã modalitãţi de investire, respectiv de atragere a capitalului prin utilizarea fondurilor nebancare. Astfel cã o alternativã la construirea de depozite bancare, investitorii pot achiziţiona valori mobiliare, iar emitenţii, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capital prin emisiunea de valori mobiliare.