Management Financiar Bancar

I N T R O D U C E R E

Creditul bancar apare ca un sistem de relaţii între întreprinderi şi bănci, în cadrul căruia mijloacele băneşti ale întreprinderii devenite temporar disponibile în conturile bancare ale acestor întreprinderi, ca şi cele ale sistemului financiar care se eliberează, de asemenea temporar, în cursul operaţiilor acestui sistem devin, în urma mobilizării lor de către bănci, resurse ale sistemului de credit şi sunt folosite prin redistribuire la acordarea de credite economiei.

Pe lângă funcţia distributivă creditul îndeplineşte şi funcţia de emisiune, de injectare a unui volum suplimentar de bani în economie, alcătuind de fapt principalul volum de mijloace de plată din circuitele economice. Funcţia de emisiune a creditului e indispensabilă într-o economie dinamică în care activitatea de producţie şi circulaţie are nevoie de un volum sporit şi, în acelaşi timp, elastic de instrumente băneşti. Politica de credit a băncii constituie în acelaşi timp şi politica ei de emisiune (Z. U. Attlas).

Utilizarea creditului ca instrument de creaţie monetară şi implicit de reglare a dinamicii producţiei şi circulaţiei poate constitui germenul unui dezechilibru în economie, în sensul sporirii mijloacelor băneşti peste necesarul obiectiv reclamat de producţia şi circulaţia mărfurilor.

Sistemul de credit grăbeşte dezvoltarea materială a forţelor productive şi stabilirea pieţei mondiale, a căror creare ca baze materiale ale noii forme de producţie până la un anumit nivel constituie sarcina istorică a modului de producţie capitalist. Puterea creditului încarnată în aceea a băncilor care colectează şi împrumută fondurile la scară socială, pare să fie expresia puterii banilor, confundată mai mult sau mai puţin în aceea a capitalului.

Prin natura operaţiilor pe care le efectuează, riscurile pe care şi le asumă, băncile constituie unul din segmentele cele mai importante ale vieţii economice şi sociale

1. CREDITUL ŞI SISTEMUL BANCAR

1.1.1. Conţinutul şi necesitatea creditului

Relaţiile de credit au apărut în momentul istoric al dezvoltării producţiei de mărfuri, dezvoltare ce a permis trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător, fără ca transferul de valoare în sens invers să aibă loc simultan, ci ulterior cu un decalaj în timp.

În literatura de specialitate, conceptul de credit este abordat din două puncte de vedere : juridic şi economic.

Din punct de vedere juridic, creditul exprimă o convenţie între creditori şi debitori şi care serveşte procesul de producţie şi de circulaţie a mărfurilor.

În literatura de specialitate creditul e definit ca un schimb sau tranzacţie, care constă în transferarea temporară a folosirii bogăţiei. Esenţa creditului se referă la dreptul de a se folosi de ceva, în cele mai multe cazuri bani, al căror titlu economic final aparţine altei persoane.

Din punct de vedere economic creditul exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din produsul naţional brut sau din venitul naţional, în vederea satisfacerii unei anumite nevoi de capital.

Avantajul creditului este că el îndeplineşte o funcţie de capital. Din acest punct de vedere, bunurile sunt întrebuinţate de debitor în mod eficient la crearea unui surplus, peste acea parte a produsului, care este necesară pentru plata folosinţei împrumutului. Surplusul poate fi considerat ca fiind echivalentul unei sporiri a capitalului.

Necesitatea creditului este de natură obiectivă, în sensul că produsul reproducţiei sociale şi desfăşurarea acesteia determină în ultimă instanţă, manifestarea relaţiilor de credit. În cadrul acestui proces, iau naştere atât cereri suplimentare de capital, care nu au alte posibilităţi de satisfacere decât prin credit, cât şi resurse disponibile de capital, societăţii în ansamblul său nefiindu-i indiferent modul de folosire a acestor disponibilităţi de capital.

Rolul creditului este concretizat în rezultatele obţinute în economie prin manifestarea relaţiilor de credit sau în contribuţia creditului la realizarea anumitor obiective de politică economică.