Managementul Riscului Bancar

Introducere

Principala operatiune bancara este creditarea. Felul in care banca aloca fondurile pe care le gestioneaza poate influenta in mod hotarator dezvoltarea economica la nivel local sau national. Pe de alta parte, orice banca isi asuma, intr-o oarecare masura, riscuri atunci cand acorda credite si, in mod cert, toate bancile inregistreaza in mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci cand unii debitori nu isi onoreaza obligatiile. Oricare ar fi insa nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate daca operatiile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism.

Dupa cum bine se cunoaste, cel mai mare dusman al bancii îl constituie riscul.Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o activitate nu se poate obtine profit fara risc. De aceea orice societate comerciala incearca sa-si maximizeze profitul prin gestionarea riscului specific domeniului sau de activitate si prin evitarea sau transferarea riscului pe care aceasta nu doreste sa-l preia. Este evident ca o strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimizarea probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Acest lucru rezulta din obiectivul principal al acestor politici, anume acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activivitatii bancare il costituie obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari.

Rezulta, asadar, ca întreg managementul fiecarei banci, trebuie sa fie orientat spre evitarea si diminuarea riscului sau macar pentru tinerea lui sub control. Nu putem totusi face abstractie si de faptul că exista o relatie directa intre risc si marimea profitului. Deci trebuie ca bancile sa-si asume o doza oarecare de risc, cu conditia ca marimea acestuia sa poata fi mentinuta in limite controlabile.

Zonele de risc se situeaza fie la depozite, credite, instrumente si tehnici bancare, fie în relatiile bancii pe piata de capital. In Romania perioadei de tranzitie, intreg sistemul bancar exceptand, desigur, banca centrala este format din banci comerciale universale, lipsind cu desavarsire bancile specializate.

Daca facem o evaluare a structurii activitatii acestor banci si a surselor principale ale profiturilor, constatam ca ponderea majora provine din plasamente.

Cum persoanelor fizice le revine o infima parte majoritatea covarsitoare situandu-se în sfera societatilor comerciale, rezulta ca sursele de profit provin de la agentii economici.

Necesitatea unei analize lucide a situatiei agentului economic (fie intreprindere productiva, de constructii, prestari servicii) este, in consecinta, mai imperioasa ca oricand bancile sunt confruntate cu probleme de selectie si ele trebuie sa faca eforturi pentru a impaca cat mai bine functionarea economiei, siguranta creditelor, deci si a depunatorilor lor.

Pornind de la aceasta realitate incontestabila, o instrumentare teoretico-metodologica a bancii trebuie orientata pe doua paliere:

1. Instrumente, tehnici si metode strict bancare;

2.Un al doilea palier in care se regaseste intreaga gama metodologica economico-financiara a firmelor: sistemul informational propriu, bilanturile specifice, metodologia specializata de analiza diagnostic, sistemele proprii de arondare a responsabilitatilor, sistemul de management propriu agentilor economici, care trebuie inteleasa si utilizata si in interesul bancilor.

Bancile vor folosi analiza indicatorilor financiari la acordarea imprumuturilor pentru a se asigura ca nu intreprinde actiuni care ar putea cauza cresterea riscului imprumutului acordat de banca. Acesti indicatori se regasesc in „documentele financiare“, intre acestea, principalele sunt bilantul contabil,declaratia de venituri (contul de profit si pierderi), declaratia de cash-flow si raportul contabil.

Documentele financiare vor fi folosite pentru luarea de decizii de investitii, pentru reflectarea capacitatii de a-si onora obligatiile de plata si pentru a se evalua performanta managerial.

O gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii doresc o banca sigura, la fel si actionarii. Soliditatea unei banci ii atrage pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu.

In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata poate stabiliza veniturile in timp, avand rolul unui amortizoar de soc. In acelasi timp, consolidarea valorii actiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare.

Toate bancile si institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game de produse. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si sistemul global da management sunt efective, atunci banca va avea succes.

Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor, daca folosesc paradicma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei, daca adopta masuri precise de adaptare a performantei la risc si, in fine, daca vor crea mecanisme de raportare a performantei in functie de risc, pentru a se asigura ca investitorii inteleg impactul gestiunii riscului asupra valorii firmei bancare.