Măsuri eficiente de asigurare a protecției concurenței economice

INTRODUCERE

Marketingul este un instrument al concurenţei, care reprezintă un factor esenţial al mediului înconjurător. La prima vedere, mărfurile concurează între ele, în realitate, însă, concurează întreprinderile care produc şi vând aceste mărfuri. De aceea cunoaşterea subiectului şi obiectului concurenţei permite să se facă o argumentare a nivelului competitivităţii mărfurilor. Procesul de asigurarea a competitivităţii mărfii este prezentat în schema nr.1.

Trăsăturile caracteristice Tipurile de concurenţă

Concurenţă pură Concurenţă monopolistă Concurenţă oligopolistă Monopolul

Numărul de întreprinderi Foarte mare Numeroasă Câteva Una

Tipul produsului Standardizat Diferenţiat Standardizat sau diferenţiat Unical (nu are înlocuitori)

Controlul asupra preţului Lipseşte În limite înguste Dependenţă reciprocă limitată Important

Condiţiile intrării în ramură Foarte uşor, fără obstacole Comparaţie uşoară Există obstacole esenţiale Sunt blocate

Apartenenţa Întreprinderi cu proprietate privată (individuale, gospodăriile ţărăneşti, societăţile cu răspundere limitată) Întreprinderi de producere (a încălţămintei, etc.) Întreprinderi de producere a mărfurilor de uz casnic etc. Întreprinderi locale (energetice, termice, servicii comunale) pentru deservirea societăţii)

Schema nr.1 Trăsăturile caracteristice ale tipurilor de concurenţă pe piaţă.

Astfel, conţinutul concurenţei poate fi studiat: 1) în sens îngust – marfa şi proprietăţile fizice ale ei; 2) în sens larg – satisfacerea cerinţelor consumatorilor. Totodată, trebuie analizată concurenţa orizontală şi verticală, precum şi concurenţa între întreprinderi, concurenţa între mărfuri conform nivelului de satisfacere a cerinţelor consumatorilor.

Antreprenorul deseori activează pe piaţă în condiţii de concurenţă. Pentru a-i atrage pe consumatorii potenţiali, e necesar a crea priorităţi de concurenţă a întreprinderii şi a elabora strategii de atingere a competitivităţii acesteia în raport cu concurenţii.

Sarcina constă în găsirea posibilităţilor de activitate pe baza studierii părţilor slabe ale concurenţilor şi reieşind din reacţia posibilă a acestora. În literatura de specialitate sunt prezentate diferite tipuri de concurenţă: concurenţă pură, concurenţă monopolistă, monopolul, oligopolul.

Concurenţa pură apare în cazul când există multe oferte ce propun mărfuri identice. Nici un vânzător nu poate modifica situaţia pe piaţă, deoarece deosebirile dintre produse sunt nesemnificative (schema nr.1).

Concurenţa monopolistă se caracterizează printr-un număr mare de vânzători, care oferă tipuri de mărfuri cu particularităţi originale. Aici are loc o anumită aliniere a preţurilor cu modificările corespunzătoare, impuse de diferenţele dintre mărfuri, iar preţurile se stabilesc cu orientare spre cerere (schema nr.1).

Monopolul este direct opus concurenţei perfecte, deoarece în acest caz producţia şi distribuţia unui produs se concentrează într-o singură formă sau la un singur vânzător, care controlează pe deplin condiţiile de vânzare, preţurile, calitatea mărfii. Activitatea de marketing e limitată, deoarece alţi concurenţi nu pot ieşi pe piaţă (schema nr.1).

Concurenţa oligopolistă este imperfectă, deoarece predomină un număr nu prea mare de vânzători, care îşi protejează foarte minuţios cota lor pe piaţă de la pătrunderea noilor concurenţi prin patente şi licenţe. Apar situaţii când schimbarea atitudinii unuia din concurenţi atrage reacţia de răspuns din partea celorlalţi (schema nr.1).

Antreprenorul trebuie să analizeze părţile slabe şi puternice ale concurenţilor, realizările şi neajunsurile proprii, strategia şi tactica concurenţilor pe piaţă.

Strategiile de atingere a priorităţilor întreprinderii vizavi de concurenţi pot fi clasificate în:

a) Strategii de atac, care presupun: “cucerirea pieţei” în baza lărgirii cererii la producţie din contul folosirii poziţiei de lider pe producţie şi pe preţ: “apărarea pieţei”, în baza influenţei consumatorilor pentru a-i menţine în domeniul de activitate a întreprinderii prin reclamă şi stimularea vânzărilor; “blocarea pieţei”, prin neadmiterea obţinerii de către concurenţi a unor priorităţi pe anumite direcţii de marketing (marfă, deservire, reclamă).

b) Strategia de apărare presupune: “urmarea cursului” prin reacţia de răspuns al liderului la politica de preţ şi de produs; “menţinerea poziţiilor”, adică a stabilităţii în activitatea pe piaţă, fără a atrage atenţia concurenţilor.

Un loc deosebit în activitatea de marketing îl ocupă asigurarea priorităţii mărfii pe piaţă în condiţii de concurenţă sau determinarea capacităţii de concurenţă a mărfii pe piaţă prin diferiţi indicatori. Unul dintre indicatorii principali este calitatea mărfii ce se compune din nivelul tehnic al producţiei şi folosirea mărfii de către consumator. Alt grup de indicatori îl formează cheltuielile sumare ale consumatorului, ce se compun din preţul mărfii şi cheltuielile de exploatare a fiecărui articol în perioada termenului de utilizare. Capacitatea de concurenţă a mărfii se estimează pe baza opunerii parametrilor tehnici, economici şi de desfacere a mărfii de bază, prezentată în calitate de mostră. În selectarea mărfii de bază se pot folosi mărfurile concurente, normativele, regulamentele despre “mostra ideală”, cataloagele. Cu ajutorul parametrilor tehnici, cei de construcţie şi cei normativi, ce corespund standardelor, articolul se raportează la o anumită clasă de mărfuri. În calitate de parametri economici se folosesc cheltuielile de producţie, cheltuielile de exploatare a mărfii, cheltuielile de utilizare a mărfurilor de uz casnic etc. La parametrii de desfacere se referă nivelul de rabaturi, condiţiile de piaţă şi de livrare, unele garanţii etc.

O problemă-cheie a activităţii de marketing pentru asigurarea succesului pe piaţă este elaborarea mărfurilor noi. Antreprenorul trebuie să cunoască următoarele criterii de evaluare a mărfurilor noi.

a) Criteriile de piaţă, ce se compun din determinarea necesităţii la marfa nouă; lărgirea cercurilor de cumpărători potenţiali şi ieşirea pe piaţa externă; estimarea nivelului de concurenţă a mărfii în baza alegerii priorităţilor de calitate în comparaţie cu mărfurile concurente; determinarea nivelului de stabilitate a pieţei în cazul în care cererea la mărfurile noi are un caracter permanent şi asigură obţinerea unui profit.

b) Criteriile de marfă cuprind: caracteristicile tehnice ale articolului ce posedă priorităţi tehnice noi în comparaţie cu mărfurile concurenţilor; amabalajul unical sau original; preţul care trebuie să reflecte calitatea mărfii proprii.

c) Criteriile de desfacere prevăd: legătura cu sortimentul existent şi completarea lui, fapt ce contribuie la distribuirea altor produse; stabilirea formelor noi de realizare a mărfii; organizarea reclamei noului produs, bazată pe priorităţile lui unicale.

d) Criteriile de producţie cuprind utilajul şi personalul întreprinderii privind folosirea unui utilaj mai avansat şi formele noi de perfecţionare a cadrelor; folosirea noilor tehnologii de fabricare etc.