Măsuri internaționale de susținere a țărilor în curs de dezvoltare

I. Introducere

Țările în curs de dezvoltare ocupă un loc foarte important în economia mondială, datorită resurselor, sau potențialului de forță de muncă.

În contextul interdependenţelor mondo-economice, subdezvoltarea afectează, sub o formă sau alta, toate statele lumii. Ea este, în consecinţă, o problemă de interes general. Ori, la probleme globale se cer soluţii globale, ceea ce înseamnă, înainte de toate, participarea activă a întregii comunităţi internaţionale, inclusiv a ţărilor dezvoltate la rezolvarea acestei probleme.

Tinerele state nu reuşesc să-şi valorifice pe deplin pe piaţa mondială rezultatele muncii productive naţionale. În ceea ce priveşte produsele primare, două sunt obstacolele care influenţează negativ: pe de o parte obstacolele tarifare şi netarifare ridicate de ţările dezvoltate, iar, pe de altă parte, instabilitatea preţurilor internaţionale.

Astfel, apar restricţii cantitative, (de exemplu, în S.U.A., la importul de bumbac brut; în Europa Occidentală, la importul de produse alimentare), susţinerea preţurilor de producţie (pentru producătorii autohtoni), subvenţionarea factorilor de producţie, fiscalitatea (taxe mari).

Aceste țări întâmpină probleme legate de:

- Instabilitate politică

- Corupție

- Lipsa investițiilor

- Datoriei excesive

- Ineficiența sistemului educațional

- Suprapopulația

- Șomajul și inflația

O trăsătură a economiei mondiale contemporane continuă să fie starea de dependenţă a Sudului subdezvoltat faţă de Nordul dezvoltat. Această dependenţă se manifestă îndeosebi pe plan financiar, alimentar şi tehnologic. Dar şi Nordul este dependent de Sud. Sudul reprezintă o bogată şi, mai ales, ieftină sursă de aprovizionare pentru Nord, în special cu materii prime sau produse puţin prelucrate.

Lichidarea rămânerii în urmă, dezvoltarea economico-socială independentă vor fi, în primul rând, rezultatul efortului propriu, maximizării mijloacelor materiale, financiare şi umane proprii.

În lipsa unui capital privat autohton important, tendinţa de a fonda strategia economică pe activitatea crescândă a statului este o caracteristică cvasi-generală a ţărilor în dezvoltare. Caracterul sectorului de stat în aceste ţări este determinat de natura forţelor sociale, care deţin puterea politică, de obiectivele urmărite de acestea, de căile adoptate pentru împlinirea lor.

O strategie de dezvoltare trebuie să se bazeze pe propria experienţă, pe adaptarea experienţei generale la condiţiile concrete, particulare, ale fiecărei ţări. Aceste modele proprii permit înfăptuirea unor obiective prioritare, cum ar fi:

- formarea cadrelor naţionale şi folosirea judicioasă a forţei de muncă;

- crearea unui nucleu industrial propriu, suficient de diversificat, capabil să satisfacă nevoia crescândă de bunuri de echipament;

- promovarea exporturilor de produse prelucrate.

II. Asistența financiară

Asistenţa financiară reprezintă activitatea de sprijinire a dezvoltării ţărilor în dezvoltare, desfăşurată de guverne naţionale şi de organisme financiare internaţionale. De regulă, această asistenţă financiară pentru dezvoltare este legată de proiecte specifice de dezvoltare economico-socială. Asistenţa financiară externă reprezintă un concept larg, care

include, în opinia unor specialişti, mai multe elemente :

- Ajutoare, care sunt donaţii şi împrumuturi acordate ţărilor beneficiare prin organisme oficiale şi care comportă elemente de favoare şi de libertate de minim 25% din suma totală.

- Donaţii (granturi), care sunt transferuri, în bani sau natură, care nu implică rambursare.

- Împrumuturi pentru ajutor, care sunt acordate pe perioade mai mari de un an de organisme publice sau de guverne, care corespund criteriului amintit la ajutoare.

- Operaţiunile de reeşalonare şi împrumuturile acordate pentru refinanţarea unei datorii contractate, publice sau private, sunt incluse în această categorie.

- Alte contribuţii ale sectorului public, ce reprezintă operaţiuni al căror scop principal nu este altul decât finanţarea dezvoltării şi care includ un element de libertate mai mic de 25%. Aici se includ operaţiunile de reamenajare a datoriei externe efectuate de sectorul public în condiţii de piaţă.

- Aportul sectorului privat, ce cuprinde investiţii directe, investiţii de portofoliu şi credite la export.

În practica internaţională, fluxurile financiare pentru dezvoltare se regăsesc sub două forme mai importante: investiţiile străinedirecte private, cel mai adesea sub forma investiţiilor realizate de societăţile multinaţionale şi a fluxurilor de capital provenind de la băncile comerciale internaţionale şi asistenţa publică pentru dezvoltare (numită şi asistenţă oficială pentru dezvoltare sau ajutor extern), provenind atât de la guverne, pe cale bilaterală, cât şi de la agenţii multilaterale. În principiu, toate resursele transferate de la o ţară către altă ţară(în special, de la ţările dezvoltate către ţările în dezvoltare sau, mai recent, de la ţările membre O.P.E.C. către ţările sărace) pot fi considerate ca definind ajutorul extern.

Această definiţie simplă implică, însă, anumite probleme:

- multe transferuri de resurse pot îmbrăca forme specifice; de exemplu, tarifele preferenţiale de care se bucură ţările în dezvoltare din partea ţărilor dezvoltate. Acestea permit ţărilor în dezvoltare să-şi vândă produsele manufacturate pe pieţele ţărilor dezvoltate la preţuri mai mari decât în condiţii normale de impunere. În acest caz, se poate aprecia că există un câştig net pentru ţările în dezvoltare, iar acest lucru poate fi apreciat ca un transfer net de resurse de la ţările dezvoltate către cele în dezvoltare;

- nu sunt incluse toate transferurile de capital către ţările în dezvoltare, deoarece statisticile internaţionale listează separat fluxurile private de cele oficiale.

- altă definiţie întâlnită în literatura de specialitate este cea care prezintă ajutorul extern ca fiind orice flux de capital către ţările în dezvoltare, care întruneşte simultan următoarele condiţii:

- obiectivul său să fie necomercial, din punct de vedere al donatorului;

- să fie caracterizat drept “purtător de concesii”, ceea ce înseamnă că dobânda şi perioada de rambursare vor fi mai “uşoare” decât în termeni comerciali.