Mecanisme de Decizie în UE

CAPITOLUL 1. CARACTERIZAREA MECANISMELOR DECIZIONALE

LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE

În cadrul Uniunii europene spre deosebire de instituţiile naţionale unde Parlamentul este forul legislativ, decizia este un proces care implică mai multe organe şi instituţii ale Uniunii, la baza procedurii legislative stând principiul echilibrului instituţional conform căruia toate instituţiile participă la procesul legislativ. Procesul legislativ comunitar reprezintă cu alte cuvinte cooperarea mai multor organe comunitare care interacţionează în cadrul procesului decizional.

Tratatele sunt normele care stau la baza tuturor acţiunilor Uniunii Europene, mai sunt nimite legislaţia primară şi legislaţia secundară care cuprinde regulamentele, directivele şi deciziile care derivă din obiectivele şi principiile din legislaţia primară. Uniunea Europeană se bazează pe norme de drept toate, ţările membre aprobând în mod democratic şi voluntar tratatele ceea ce înseamnă că orice decizie luată este aprobată în mare măsură de cetăţenii Uniunii. Obiectivele stabilite în tratate sunt realizate prin intermediul mai multor tipuri de acte legislative. Aceste acte legislative includ regulamente, directive, recomandări şi avize. Unele au caracter obligatoriu, altele nu. Unele li se aplică tuturor ţărilor, altele doar unora dintre ele.

1.1. PROCEDURA LEGISLATIVĂ ORDINARĂ (CO – DECIZIA)

Elaborarea şi adoptarea legislaţiei europene implica trei instituţii:Parlamentul European (care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de catre aceştia), Consiliul Uniunii Europene (care reprezintă statele membre) şi Comisia Europeană (care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu).

Împreună cele trei instituţii realizează politicile şi legislaţia care sa aplică în Uniunea Europeană prin intermediul procedurii legislative ordinare; Comisia propune actele legislative iar Parlmentul şi Consiliul le adoptă ulteriuor statele membre şi Comisia implementându le , asigurând o aplicare corectă a legislaţiei europene.

Tratatul de la Lisabona a extins numărul domeniilor politice cărora li se aplică procedura de co-decizie aceasta fiind redenumită procedura legislativă ordinară. Parlamentul European poate bloca mai uşor o propunere legislativă dacă nu este de acord cu poziţia adoptată de Consiliu.

Procedura de codecizie a fost introdusã prin Tratatul de la Maastricht, astfel conform articolului 189, Parlamentului European îi creştea gradul de participare la procesul legislativ comunitar. Procedura dă Parlamentului European dreptul de a respinge actul comunitar propus, cu votul majorităţii absolute a membrilor săi, dacă nu ajunge la un acord cu Consiliul UE în cadrul unei proceduri. Aceasta face ca nici un act juridic comunitar să nu poată fi adoptat prin procedura de co-decizie dacã Parlamentul European nu este de acord, ceea ce oferă institutiei parlamentare europene un rol important de co-legislator. Co-decizia a fost limitată iniţial la şapte domenii dar a fost extinsă prin Tratatul de la Amsterdam ea devenind mai rapidă, mai eficientă, mai transparentă fiind un atu important pentru Parlamentul European şi, totodatã, mărind gradul de legitimitate a deciziilor comunitare, pentru că membrii Parlamentului European sunt aleşi în mod direct de cãtre populaţia statelor Uniunii Europene.

Comisia prezintă o propunere de act normativ Parlamentului şi Consiliului propunerea legislativă fiind pusă la dispoziţia parlamentelor statelor membre care în termen de opt săptămâni trebuie să dea un aviz motivat, menţionând dacă proiectul de act legislativ respectă sau nu principiul subsidiarităţii.

Prima lectură

Parlamentul adoptă poziţia sa cu privire la propunerea legislativă pregătind un proiect de raport care este discutat în plen şi modificat de comisiile competente fiind adoptat prin majoritate simplă. În cazul în care poziţia Parlamentului nu conţine amendamente , iar Consiliul acceptă, de asemenea propunerea iniţială a Comisiei actul este adoptat de Consiliu cu majoritate calificată apoi semnat de preşedinţi şi publicat în Jurnalul Oficial.

Atunci când Parlamentul European nu aduce nici o modificare propunerii Comisiei sau dacă Consiliul acceptă toate amendamentele propuse de către Parlament, Consiliul poate hotărî asupra actului încă din acest stadiu al procedurii.

În caz contrar, se pregăteşte cea de-a doua lectură a actului normativ de către Parlamentul European.