Mecanisme de declanșare a crizei financiare mondiale

Introducere

Neglijenta din sistemul financiar-bancar ,a autoritatilor si a organismelor de specialitate cu rol de reglementare , control si supraveghere au condus la destabilizarea sistemului avand ca si canal principal de transmisie “creditele neperformante”(sub-prime loans).

Interferenta factorilor perturbatoari (titrizarea, dereglementarea pietei,globalizare,atenuarea interventionismului statal ) au condus la accentuarea frecventei efectelor negative ,neincredere si a spectrului negru al incertitudinii.

„Toti suntem conectati si nimeni nu are comanda” spunea Thomas Friedman.

Epicentrul crizei a fost identificat in prima instanta in Statele Unite ale Americii, ulterior propaganda-se asupra tarilor puternic interconectate economic precum si asupra tarilor emergente.

Aceasta situatie a imbracat o multitudine de forme, de natura: sociala, politica,psihologica avand ca principal factor determinist panica generalizata din sistemul bancar.

Socul acestui fenomen s-a propagat in lant afectand diferite categorii de piete:piata financiara,piata imobiliara, piata asigurarilor, piata fortei de munca.

In plan teoretic dar si practice se observa o anumita ciclicitate a aparitie a acestui fenomen si o sporire a masurilor de contractare a dezechilibrelor macroenomice, efectele nefiind atat de acute ca in “Marea depresiune din ’29 - ’33 ”

Se observa o tendinta de acctentuare a cooperarii interstatale, revenind in discutie antagonia intervetionismului vs. noninterventionismului statului in economie la o scara si o intensitate mult mai ampla.Dezvoltarea “asezamintelor” cu caracter de supraveghere si finantare(Fondul Monetar Internationl,Banca Mondiala) au contribuit la diminuarea efectelor negative a crizei actuale in comparatie cu precedenta.

1. ASPECTE TEORETICE SI CARACTERISTICI ALE CRIZEI FINANCIARE IN LITERATURA DE SPECIALITATE

În evoluţia noastră crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată, sunt deci însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere. În situaţii de criză (orice formă ar îmbrăca ea) ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare şi de conservare ne îndeamnă să ne comportăm uneori iraţional şi să accentuăm şi mai mult această volatilitate deoarece fiecare dintre noi, cu capacitatea cognitivă pe care o avem filtrăm informaţia şi înţelegem fenomenul în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piaţă.

Problema cu definiţia acestor crize constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea sau căderea pieţelor pentru a încadra o evoluţie de acest gen în categoria unei crize. Cât de mare să fie inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într-o criză.

Convenţional, s-a stabilit că recesiune este atunci când după două trimestre succesive avem de a face cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni.

Naţional Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului“.

Există unii specialişti care clasifică aceste crize în crize sociale (inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie), în crize financiare(volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaţionale crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.

Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim întotdeauna de o criză economică generată fie de cauze financiare, politice sau sociale. Criza financiară este o formă de manifestare a crizei economice şi reflectă o neîncredere în sistemul financiar, o scădere semnificativă a volumului tranzacţiilor la bursă, o dereglare a mecanismelor de piaţă.

Bursa este barometrul economiei şi tranzacţionează afaceri de diferite dimensiuni şi din diferite sectoare. În momentul în care piaţa acestor afaceri (piaţa imobiliară, piaţa petrolului, piaţa muncii) suferă dereglări sau corecţii importante ele se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursă şi, implicit, în preţul activelor financiare (acţiuni sau obligaţiuni) care depind direct de aşteptările investitorilor.