Mediul Tehnologic al Uniunii Europene

Abordarea sistemică a tehnologiei este esenţială pentru înţelegerea acesteia din perspectivă economică. Ansamblul tehnologiilor dintr-o anumită perioadă de timp

formează un sistem în cadrul căruia putem stabili legături pe orizontală între natura

materiilor prime şi utilajele folosite la prelucrarea lor, între cantităţile, dimensiunile

produselor şi randamentele cu care acestea sunt realizate. Ideea unui sistem

tehnologic are rădăcini adânci istorice (provine de la F. Taylor) ; astfel, se va înţelege

prin sistem tehnologic ansamblul structurat de mijloace de producţie legate între ele

prin relaţii bine stabilite, ale cărui funcţiuni sunt sarcinile de muncă avute în vedere, în

care intrările sunt: resurse, materiale, energie şi informaţie, iar ieşirile sunt date de

rezultatul material al muncii.

Mediul tehnologic este alcătuit din elementele care explică modul de obţinere a produselor şi serviciilor de care se foloseşte societatea. Firma este în raport cu mediul tehnologic atât beneficiară cât şi furnizoare prin intermediul pieţei. În perioada actuală acest mediu reprezintă una dintre cele mai dinamice componente ale macromediului întreprinderii. Rapiditatea modificărilor tehnologice în domeniile de activitate chimice, electronice, domeniul telecomunicaţiilor, informatica, etc. influenţează durata ciclului de viaţă a produselor, în sensul scurtării lui. (Rotariu, 2004, pag. 65)

Reţinem definiţia Comisiei Europene a Naţiunilor Unite pentru Europa,

potrivit căreia tehnologia reprezintă un produs, o categorie de produse determinate,

prin întreg ansamblul său o parte din cunoştinţele necesare la elaborarea, fabricarea,

funcţionarea, întreţinerea şi comercializarea acelor produse sau anumitor elemente, ca

şi orice combinaţie a acestor operaţii; dacă este vorba de tehnică sau de procedee

tehnologice poate fi definită prin ansamblul său o parte din cunoştinţele tehnice

necesare la elaborarea sau funcţionarea lor.

Mediul tehnologic al Uniunii europene are in vedere o larga paleta de instrumente valorificate in: cheltuieli guvernamentale pentru cercetare-dezvoltare, focalizarea efectelor tehnologice, îmbunătăţirea productivităţii muncii prin automatizări, disponibilitatea de internet, ciclul de viaţă al produselor şi intervalul de timp de apariţie a noi produse, infrastructura telecomunicaţiilor. In consecinta este generat un model al mediului tehnologic a carei temelie este constituita din investiţiile în domeniul tehnologic, cercetarea-dezvoltarea: stratgeia în domeniul vizat, cheltuielile guvernamentale şi ale firmelor, tipuri de cerectare – dezvoltare: cerecatre fundamentală, cerectare aplicativă, cerectare experimentală, inovare de produs şi inovare de proces, inovări organozatorice şi de marketing, automatizare, informatizare şi acces la internet, cooperare internaţională pentru inovare, finanţare publică şi privată a inovării şi a activităţilor de cerectare şi dezvoltare etc.

Factorii tehnologici sunt cei care stau la originea formării mediului tehnologic.Tehnologia în sensul larg al noţiunii, constituie aceea competentă a macro-mediului reprezentată de un set de procese prin care o combinaţie oarecare de resurse sunt transformate în produse ale acestuia. Am văzut deja că evoluţiile tehnologice au efect asupra creşterii şi maturităţii sectorului, că influenţează frontierele dintre segmentele strategice prin modificarea factorilor lor cheie de succes, că stau uneori la originea unor afaceri noi (nu se produce ceea ce cere piaţa, ci se produce ceea ce rezultă din exercitarea presiunii tehnologice, urmând ca ulterior să se genereze piaţa) sau la dispariţia unora din cele existente (pericolul substituirii poate duce la dispariţia cererii) şi că în dese rânduri fac diferenţierea între competitori (reprezentând o sursă a avantajului competitiv). Aceasta impune ca descoperirea şi valorificarea oportunităţi1or tehnologice existente în mediul tehnologic al întreprinderii să devină o activitate permanentă a managerului superior şi a celor care participă la fundamentarea strategiei organizaţiei.

Cele mai importante semnale tehnologice care trebuie inventariate sunt rata inovaţiei tehnologice şi gradul relativ de risc. Ele sunt determinate în principal de următorii factori tehnologici: cheltuielile guvernamentale pentru cercetare, viteza de transfer a tehnologiilor, atracţia tehnologică a sectorului, rata de înnoire a produselor, ritmul de apariţie a invenţiilor, calitatea sistemului de telecomunicaţii.