Mercosur

ISTORIC

Mercosur, acronimul spaniol pentru Piata Comuna a Sudului, este format din Argentina, Brazilia, Paraguay si Uruguay ca membri cu drepturi depline si Bolivia si Chile ca membri asociati, si este rezultatul unui nou model de dezvoltare adoptat de Argentina si Brazilia în timpul anilor 1980, reprezentând o schimbare de la un model bazat pe substituirea importurilor la o evolutie industriala sustinuta de globalizarea economica.

Mercosur prezinta o populatie totala de aproximativ 200 milioane de oameni, care traiesc pe o suprafata mai mare decât a continentului European, de aproximativ 12 milioane de km patrati

La prima vedere pare o uniune vamala, dar Mercosur este mai mult de atât. A fost creat sub bolta a doua obiective: întarirea legaturilor politice între statele membre si a celor din regiune, si adâncirea integrarii economice în regiune. În acest caz Mercosur pare mai mult un instrument politic, decât unul comercial si economic.

Mercosur poate fi privit ca o manifestare regionala a procesului mondial de globalizare care implica forte economice importante, iar potentialul sau este imens. Asta include o varietate de politici si procese culturale, unele mai dezvoltate, altele în stadii embrionare, dar toate tinzând catre progres.

Mercosur este un ambitios proiect de integrare care are radacinile la mijlocul anilor 80, când Argentina si Brazilia, competitori istorici pâna atunci, au semnat o serie de protocoale comerciale.

Acesta a fost primul pas concret facut de cele doua tari împreuna, startul oficial fiind dat în 1985 prin Declaratia de la Iguacu.

În 1988 Brazilia si Argentina au semnat Tratatul de Integrare, Cooperare si Dezvoltare, acesta fiind un stadiu pentru o piata comuna, cu eliminarea graduala a tuturor barierelor si armonizarea politicilor macroeconomice ale celor doua tari.

Au continuat prin dezvoltarea acordurilor si deschiderea lor catre alte tari din America Latina.

Dupa interesul manifestat de Paraguay si Uruguay pentru adeziunea la aceste acorduri, un nou tratat a fost semnat de cele patru tari la 26 martie 1991, la Asuncion, în Paraguay, pentru crearea unei piete comune între cele patru semnatare si care a fost numit Mercosur (Piata Comuna a Sudului).

Bolivia, Venezuela, Columbia si Peru si-au manifestat intentia de a se alatura Mercosur.

Acest tratat de la Asuncion este documentul legal prin care s-au pus bazele Mercosur, fiind un acord cadru care nu creeaza piata comuna, dar defineste obiectivele procesului de integrare si mecanismele pentru atingerea obiectivelor.

Tratatul înregistreaza decizia celor patru tari de extindere a pietelor si prin procesul de regionalizare si globalizare.

Tratatul de la Asuncion a fost completat de Protocolul Aditional de la Ouro Preto semnat de cele patru tari la 17 decembrie 1994.

Acest protocol a stabilit structura institutionala finala si organismele administrative ale Mercosur, precum si puterea specifica a fiecarui organism în parte si procedurile de luare a deciziilor.

La 19 iunie 1996, Mercosur si Chile au semnat un acord comercial de comert liber care a fost aprobat de presedintii celor cinci tari în San Luis, Argentina. Chile nu a devenit membru Mercosur, dar s-a alaturat zonei de comert liber fara adoptarea sistemului de tarifare comun extern. De asemenea, în acelasi an si Bolivia a semnat un acord cu Mercosur, de aderare la zona de comert liber.

În aceasta perioada Mercosur a creat un mecanism comun pentru consultarile politice, care a fost formalizat în 1998, în care cele 4 state, plus Bolivia si Chile au participat ca membre cu drepturi depline si au numit-o Politica Mercosur.

În termeni statistici, la 1 ianuarie 1995 statele membre au eliminat toate tarifele si barierele non-tarifare în comertul reciproc si au adoptat un tarif extern comun. Acest regim nu este totusi operational în totalitate nici în prezent.

O serie de produse comerciale continua sa fie supuse taxelor între statele membre. Uniunea vamala va functiona la parametrii maximi la 1 ianuarie 2006, cu alte cuvinte Piata Comuna a Sudului nu este operationala în totalitate, fiind nevoie de ceva timp pentru atingerea obiectivelor propuse.

EVOLUTIE

Primul tratat care, practic, a însemnat aparitia Mercosur ca organizatie a fost, asa cum s-a spus si mai sus, Tratatul de la Asuncion, semnat la 26 martie 1991, si care a intrat în vigoare la 29 noiembrie 1991.

Prin semnarea acestui tratat a luat nastere unul dintre cele mai ambitioase proiecte economice de integrare. Prin Tratatul de la Asuncion s-a stabilit calea care trebuie urmata în procesul de tranzitie si integrarea progresiva a economiilor statelor implicate în proiectul Mercosur, al carui scop suprem este o piata comuna a Americii Latine.

Urmând modelul de dezvoltare al Uniunii Europene, integrarea economica în Mercosur a fost un proces progresiv care s-a desfasurat pe etape si care se continua si în prezent, permitând economiilor statelor membre sa se adapteze gradual la interesele comune ale grupului. Procesul economic de integrare asa cum a fost planificat în tratatul de la Asuncion, a prevazut trei faze:

1. Zona libera de comert, lucru care s-a realizat imediat dupa ratificarea tratatului;

2. Uniunea vamala, care a început sa functioneze în 1995, dupa semnarea protocolului aditional de la Ouro Preto;

3. Piata comuna, care este în plina desfasurare, dar care are un ritm mai lent decât cel preconizat, datorita dificultatilor economice întâmpinate de tarile membre.

Aceasta piata comuna care a fost creata, implica libera circulatie a marfurilor, serviciilor si factorilor de productie între tarile membre, de la un capat la altul, eliminarea taxelor vamale si a tarifelor restrictive pentru circulatia marfurilor, precum si alte masuri echivalente.

Stabilirea unui tarif extern comun si adoptarea unei politici de comert comun cu tarile terte statelor parte, coordonarea si pozitionarea în regiune a comertului international si a forurilor comerciale.

Coordonarea politicilor macroeconomice si sectoriale între statele parte în toate domeniile comertului international, agricultura, industria, problemele fiscale si monetare, schimburile internationale si de capital, servicii, transport si comunicatii si orice alte domenii, care pot fi acorduri prin care sa se asigure o competitie corespunzatoare între statele parte.

Angajamentul statelor parte pentru armonizarea propriilor legislatii pentru a întari procesul de integrare.