Metode de evaluare a gradului de satisfacere a cerințelor ergonomice

Introducere

Ne indreptam cu pasi rapizi spre o dezvoltare si mai inalta si totul se desfasoara sub semnul stiintei si informatiei. Dezvoltarea stiintei si tehnicii au avut un puternic impact asupra omenirii, ducind-o spre progress. Au aparut si s-au dezvoltat stiinte pe cit de necunoscute si nebanuite, la inceput, pea tit de aplicate si folosite astazi. Astfel, prin unirea psohologiei, sociologiei, fiziologiei, antropologiei, stiintelor economice si tehnice si a altor stiinte intr-o stiinta interdisciplinara s-a nascut ERGONOMIA, care are ca obiect orientarea creerii tehnicii contemporane la nivelul posibilitatilor psihofiziologice normale ale omului si utilizarii rationle a acestor posibilitati in conditiile de mediu, sociale si culturale cele mai favorabile care pot fi asihurate de societate, in vederea realizarii reproductiei fortei de munca de la o zi la alta.[1]

Ergonomia ca stiinta a aparut din necesitatea de a dezvolta eficienta activitatii umane, dezvoltare impusa de progresul economic si social al omenirii. Ca metoda, ergonomia este o stiinta interdisciplicara, dar unica in obiective, optimizind relatia om-munca cu scopul de a spori productivitatea muncii cu consum rational de energie. Sporirea capacitatii de munca a celui care o indeplineste evita suprasolicitarea de oricare tip, stresul si bolile profesionale generate de costurile inalte.

Ergonomia este practicata in faza de conceptie dar ulterior este practicata si pentru a dobindi un bun sau serviciu in ordinea de a inlatura deficientele de producere a acestora. Ergonomia produsului sau serviciului sustin ca au proprietati ergonomice doar datorita ca solocita omul si limitele admisibile a posibilitatilor acestuia pentru ca acel bun sau serviciu sa satisfaca consumatorul.

Cunoastem ca bunurile produse si serviciile prestate pina a junge la consumator trec prin mai multe etape si aceste etape nu sunt mereu sigure pentru cel care le indeplineste. Astfel apare problema legata de analiza ergonomica a locului de munca care defineste gradul de siguranta a acestuia, respectiv masura in care acesta poate sau nu preveni accidentele din timpul muncii. Aceasta problema este foarte importanta pentru protectia muncii, si in lume este foarte vizibila o tendinta bine evedentiata de a defini un certificat ergonomic care este “ingrijorat” de siguranta locului de munca din punct de vedere al protectiei de accidente.

Pentru a asigura eficienta sistemului om-mijloace de munca-mediu si a micsora posibilitatile de eroare, in conditiile reducerii solicitarilor, concomitent cu cresterea satisfactiei in munca, este necesar atit pentru proiectant cit si pentru organizatorii si conducatorii proceselor de munca, sa se foloseasca metode cit mai adecvate, care sa se bazeze pe cunoasterea posibilitatilor si a cerintelor omului in procesul muncii. In aceste conditii, analiza, proiectarea si reproiectarea ergonomica a locului de munca este de o mare utilitate.

In literatura specializata sunt prezentate unele metode (insuficient elaborate in opinia unor experti) de obtinere a certificatului ergonomic pentru utilajele folosite sau a locului de munca (Ergomun, Lest, Saviem, Check-List, RNUR, IERCM). Despre aceste metode si voi expune materialul in aceasta lucrare.

Fiecare din aceste metode au ca punct de plecare analiza conditiilor de munca existente sau proiecate pentru a se realiza in diferite variante si pentru fiecare loc de munca, in functie de factorii de evaluare si criteriile de influienta.

Capitolul I

1.1 Ergonomia – stiinta interdisciplinara

Esenţa managementului contemporan o constituie relaţiile cu oamenii, cu grupul uman şi cu fiecare individ.

Oamenii reprezintă cheia funcţionării efective a oricărei structuri economice sau culturale. O firmă poate avea echipamente performante şi o clădire minunată, dar dacă nu dispune de personal bine pregătit, competent, clientii vor fi nemultumiti de produsele sau serviciile oferite.

Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă şi nomos=lege, normă). Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii, dar în limbajul comun de specialitate va fi lansat mult mai târziu, în anul 1949, de psihologul englez K.F.H. Murrell. Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (ştiinţa muncii, psihologia muncii, chiar şi psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea specialiştilor. Deşi sensul etimologic este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult la o sferă care cuprindea numai lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul maşinilor. În acest sens Maurice de Montmollin defineşte ergonomia ca fiind: tehnologia comunicaţiilor în sistemele om-maşină. Ergonomia îşi găseşte, prin însăşi ţelurile şi materia cu care lucrează, un orizont foarte larg şi deschis, interdisciplinar, care se preocupă nu numai de relaţiile dintre om şi maşină ci şi de perfecţionarea acestor relaţii. În acest din urmă înţeles, ergonomia reprezintă studiul muncii în scopul ameliorării sale. Pe acest drum de adaptare reciprocă a omului şi a tehnicii merge în special ergonomia anglo-americană, în timp ce scoala franco-belgiana pune accent pe fiziologie si pe psihotehnica.[2]

Instituţiile specializate, prin definiţiile pe care le dau ergonomiei, scot în evidenţă caracterul interdisciplinar al acesteia. Astfel, în documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii se arată: „Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului”