Modelare matematică în gestiune financiară și control

CAPITOLUL I. TEORIA STOCURILOR – INTRODUCERE ŞI OBIECTIVE

Teoria stocurilor este de o importanţă aparte în cadrul proceselor economice. Un stoc reprezintă o rezervă de produse economice ce este destinată vânzării către terţi sau utilizării acesteia în cadrul proceselor de prelucrare industrială . Stocurile pot fi de mărfuri, de materii prime, de piese de schimb etc. Stocurile apar întotdeauna atunci când producţia (achiziţionarea) mărfurilor şi materiilor prime depăşeşte livrarea (vânzarea) acestora. În general, constituirea de stocuri poate avea mai multe cauze. Stocurile pot fi constituite pentru asigurarea continuităţii producţiei sau a desfacerii continue de mărfuri într-un magazin, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv al acestora (dacă sunt evident în limite rezonabile) sau se pot constitui din cauza unei proaste politici manageriale a firmei. Stocurile, atât timp cât nu intră în circuit, rămân neproductive.

Pentru elaborarea unui plan optim de creare a stocurilor, trebuie analizaţi mai mulţi factori esenţiali. Primul ar fi cererea de produs într-o anumită perioadă de timp. Al doilea factor este posibilitatea de aprovizionare cu produsul în cauză într-un anumit interval de timp. O produscţie prea mare va genera stocuri mari. Al treilea factor este capacitatea de stocare a firmei respective şi costurile de stocare. Dacă, în general, ultimul factor este cunoscut cu precizie, el depinzând de spaţiile proprii sau închiriate ale firmei, ceilalţi doi factori sunt, de regulă, aleatori. Producţia produsului poate fi influenţată de o serie de factori externi, cum ar fi blocajele în circuitele economice, dificultăţi financiare ale furnizorilor etc. De asemenea, cererea de produs poate fi aleatoare, dar poate fi determinată prin metode statistice. Stocurile prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje. Din punct de vedere al avantajelor, acestea au rolul de a regulariza cererile de produse de piaţă prin internediul unor depozite tampon între cerere şi ofertă. Dezavantajele majore ale stocurilor rezidă în faptul că ele presupun cheltuieli de stocare, adică de depozitare, întreţinere etc. De asemenea, în unele cazuri apar pierderi datorită deprecierii bunurilor stocate.

Problema stocurilor este strâns legată de cea a producţiei în cadrul unei întreprinderi. Astfel, din punct de vedere al producţiei propriu-zise, întreprinderile trebuie să producă un număr cât mai mare de bunuri, dar pe de altă parte din punctul de vedere al desfacerii acestora pe piaţă trebuie să se ţină seama de cererea acesteia. Stocurile unei întreprinderi sunt valabile în timp, depinzând în mod esenţial de intrările şi ieşirile acestora.

Gestiunea ştiinţifică a stocurilor se impune cu pregnanţă, mai ales în întreprinderile mari, ca factor generator de economii prin reducerea costului şi organizarea raţională a activităţii. În domeniul producţiei industriale se disting următoarele categorii de stocuri:

materii prime necesare desfăşurării procesului de producţie;

produse intermediare în vederea asigurării continuităţii procesului de producţie;

piese de schimb pentru evitarea întreruperii funcţionării utilajelor în caz de defecţiuni;

produse finite pentru satisfacerea promptă a comenzilor clienţilor.

Rezolvarea problemelor legate de determinarea stocurilor optime se realizează cu ajutorul unr modele matematice ale teoriei stocurilor. În orice problemă de stocuri, apar următoarele elemente:

cererea diverselor articole este aleatoare şi în funcţie de timp. Aceasta poate fi cunoscută şi determinată. Dacă cererea este cunoscută, atunci procesul de stocare şi, implicit, modelul matematic, sunt deterministe.

durata de livrare, care nu prezintă importanţă în modelele deterministe, întrucât lansarea comenzii se efectuează la date ce pot fi cunoscute precis. Pentru modelele probabilistice de stoc, acest parametru este de mare importanţă, deoarcere nu se cunoaşte cu precizie cererea viitoare.

diferite modele ale stocului: nivel maxim, capacitatea limită de stocaj, nivelul de alarmă a cărui atingere arată posibilitatea de a se produce o „ruptură a stocului”, nivelul de reaprovizionare, care în unele tipuri de gestiuni indică necesitatea de a se completa stocul, stocul de siguranţă, legat direct de o aprovizionare adecvată.

diferite costuri: costul stocării, care este compus din cheltuielile efectuate în timpul stocării şi anume depozitare, întreţinere-reparaţii, contravaloarea procentului de deteriorări şi a uzurii morale, costul aprovizionării sau costul producţiei, costul lansării, costul rupturii de stoc.

Obiectivul lucrării de faţă este de a trata problema optimizării stocurilor unei întreprinderi prin simularea unei metode matematice de cercetare operaţională.