Modele de Fundamentare a Deciziilor de Politică Monetară de Stabilizare Macroeconomică

CAPITOLUL 1. CADRUL GENERAL AL ECONOMIEI ROMNESTI ÎN CONTEXTUL ECONOMIC MONDIAL

1.1. Situaţia economiei pe plan mondial-privire de ansamblu

Începutul anilor ’90 s-a remarcat printr-o creştere economică de 2%, pentru ca în 1996-1997 să se ajungă la 3%, similar cu perioada anilor ’80, ţările în curs de dezvoltare (exceptând fostele state comuniste) atingând rate de creştere a produsului intern brut de 5%. Economiile mici şi mijlocii din Asia de Est (inclusiv China) au atins cele mai mari rate de creştere, peste 10%, pentru ca la mijlocul anilor ’90 să stagneze datorită micşorării drastice a exporturilor şi a crizelor financiare, în Asia de Sud creşterea economică accelerându-se la peste 6%, de la 4,5% în anii anteriori.

În America Latină şi Africa de Nord şi Estică comerţul internaţional a ajutat la o creştere de aproximativ 4% în 1996, în timp ce economiile din estul Europei şi fosta uniune sovietică încep să-şi reducă declinul economic.

Ţările în curs de dezvoltare cu cele mai mari rate de creştere economică sunt caracterizateprintr-o deschidere spre o conducere mai bună a politicii macroeconomice, deschiderea spre comerţul internaţional şi investiţii internaţionale, ce contribuie la o integrare mai bună în economiea mondială, creşterea puternică a sectorului serviciilor şi o micşorare a proporţiei cheltuielilor guvernamentale în produsul intern brut.

1.1.1. Dezvoltarea pieţelor

Dezvoltarea economică a fost generalizată în secolul 20, însă ea s-a făcut în moduri diferite, funcţie de evenimentele importante ale secolului: războaiele mondiale, revoluţia rusească, criza anilor ’30. Diversitatea experienţelor face dificilă trasarea unor concluzii generale asupra a ceea ce a determinat dezvoltarea pieţelor şi a economiilor naţionale şi ce stare sau mărime este optimă pentru circumstanţele economice şi sociale trecute sau actuale.

În 1996, mărimea cheltuielilor guvernamentale din totalul produsului intern brut s-a situat între 10 şi 50%, în funcţie de ţară. Tipuri diferite de guverne caută modalităţi de a reduce aceste cheltuieli fără a pierde voturi. Multe ţări în curs de dezvoltare şi-au modificat priorităţile, din păstrarea locurilor de muncă într-un sector public stagnant într-un sector privat aflat în dezvoltare. Această modificare a opticii implică o schimbare a rolului guvernului, de la proprietar şi operator economic la creator de politică economică ce lucrează cu sectorul privat pentru a crea o economie dezvoltată şi competitivă.

Ţările sărace fac eforturi pentru a crea acest tip de economie, greutăţi mai mari având în special Africa, datorită unui mediu de afaceri şubred, a pieţelor reduse, slabei pregătiri profesionale, infrastructurii nedezvoltate sau a legilor restrictive.

Intenţia ţărilor este de a crea un cadru economic propice dezvoltării, în care Guvernul să nu intervină acolo unde piaţa poate opera mai eficient, dar să asigure reguli ale pieţei şi legi aplicabile corect şi echitabil.