Modelul de internaționalizare Uppsala

1. Introducere

Interesul larg răspândit în procesul de internaţionalizare a firmelor a dat naştere la multe abordări şi modele diferite pentru a încerca să explice modul în care firma pătrunde pe pieţele străine. Există o varietate de modele în domeniul internaţionalizării, modele descriptive şi predictive, precum şi statice şi dinamice.

Modelul Uppsala este una dintre teoriile care descriu procesul de internaţionalizare a firmelor. Acesta arată că firmele aleg mai întâi să intre pe pieţele din apropiere, cu un angajament de piaţă redus şi îşi are baza teoretică în teoria comportamentală a firmei. De asemenea, este influenţat de teoria de creştere a firmei. Teoria comportamentală descrie internaţionalizarea firmei ca un proces în care firma îşi creşte treptat implicarea internaţională, implicare care este exprimată în modelul Uppsala prin distanţa psihică şi sistemul de stabilire (the establishment chain). Procesul evoluează într-o interacţiune între dezvoltarea cunoştinţelor despre pieţele externe şi a operaţiunilor, precum şi un angajament tot mai mare de resurse spre acele pieţe. Aspectele centrale ale modelului sunt modul în care organizaţiile învaţă şi modul în care procesul de învăţare afectează comportamentul lor de investiţii. Un alt aspect important al modelului Uppsala este că acesta este un model dinamic, descrie internaţionalizarea unei firme ca un proces.

2. Ipoteze ale modelului Uppsala

Distanţa psihică şi sistemul de stabilire

Modelul Uppsala poate explica două modele în procesul de internaţionalizare a firmei. Primul model este faptul că obligaţia de a se angaja în operaţiuni pe o piaţă străină specifică se dezvoltă în funcţie de asa-numitul lanţ de instituire, care este o succesiune de etape şi care sunt făcute în paşi mici elementari cu angajament extins pentru fiecare nou pas. În 1975 Johanson şi Wiedersheim-Paul au identificat patru etape diferite după cum se menţionează mai jos.

1. Activităţi de export care nu sunt regulate;

2. Export prin intermediul reprezentanţilor independenţi (agenţi);

3. Vânzări filială şi

4. De producţie.

Al doilea model explică faptul că firmele au tendinţa de a intra pe noi pieţe cu o distanţă psihică succesiv mai mare şi, în cele mai multe cazuri, de asemenea, cu o mai mare distanţă geografică. Distanţa psihică este definită ca fiind suma de factori care previne fluxul de informaţii de la şi către piaţă. Acestea includ diferenţe de limbă, educaţie, practici de afaceri, cultură şi dezvoltare industrială. Prin urmare, cu cât o firmă înţelege mai puţin o piaţă cu atât va fi mai mare distanţa psihică şi incertitudinea percepută. Astfel, firmele intră pe pieţele pe care le înţeleg şi unde pot vedea oportunităţi şi în cazul în care incertitudinea percepută este scăzută. Cel mai bun mod de a reduce la minimum incertitudinea percepută şi pentru a vedea oportunităţi este prin cunoştinţele experientale (experiental knowledge). Acestea pot fi dobândite prin experienţă personală în cadrul pieţei specifice.

Alte ipoteze ale modelului Uppsala

Autorii au făcut anumite ipoteze de bază cu scopul de a generaliza şi a compune modelul.

În primul rând, firma se străduieşte să-şi crească profitul pe termen lung. În al doilea rând, firma încearcă să păstreze asumarea de riscuri la un nivel scăzut. În al treilea rând, eforturile de a obţine primele două ipoteze sunt efectuate la toate nivelurile firmei. În al patrulea rând, internaţionalizarea afectează oportunităţile şi riscurile percepute, care, la rândul lor afectează deciziile de angajare şi activităţile curente. Mai mult, firma este centrul de analiză şi este văzut ca un sistem (loosely-coupled system) în care indivizii au cunoştinţe. Ei au de asemenea interese separate şi idei diferite în privinţa modului în care firma trebuie să fie dezvoltată. Prin urmare, cei care lucrează pe o piaţă străină vor vedea oportunităţile şi riscurile pe această piaţă specifică şi vor încerca să găsească şi să promoveze soluţii optime. Astfel, modelul se aşteaptă ca procesul de internaţionalizare, odată ce a început, va avea tendinţa de a continua, indiferent dacă deciziile strategice în această direcţie sunt realizate sau nu. O altă ipoteză implicită este că firmele au avantaje competitive generale când produsul unei firme nu este dependent de condiţiile de pe o anumită piaţă.