Modelul European de Integrare

1. Modelul european de integrare

Integrarea economică este un fenomen complex şi dinamic care vizează unificarea unor spaţii economice anterior distincte şi se materializează prin proliferarea legăturilor între ele exprimate prin intensificarea schimburilor comerciale, fluxurilor de mărfuri, persoane, capitaluri şi idei, cât şi stabilirea unor interdependenţe crescânde între aceste spaţii economice în vederea formării unui sistem deschis, ce înglobează variate domenii de ordin economic, politic, social etc.

Astazi in lume se confrunta trei modele de economie si societate. Acestea sunt prin excelenţă şi modele de dezvoltare economică şi socială: modelul american (neoamerican), modelul european si modelul asiatic. Este semnificativ faptul ca modelele economice sunt si pivotul in jurul carora se contureaza formule de globalizare.

Dintre toate modelele de integrare ce se coagulează pe Glob, modelul european are trăsăturile cele mai conturate pentru faza sa de maturitate: întemeierea societăţii de tip global. Se poate spune că modelul european de integrare a pornit de la elemente economice, ajungând astăzi la a se funcţionaliza o Uniune Economică şi Monetară, s-a structurat un sistem sui generis, de guvernare transnaţională şi se pregăteşte să se genereze procese identitare pentru o societate europeană de tip postnaţional, prin construcţia uniunii politice. Întemeierea unei analize distincte pe modelul european este pe deplin dovedită din perspectiva interfeţei dintre individ, comunitate şi construcţia europeană.

1.1 Particularităţi ale modelului european de integrare

Modelul european de integrare, ca aproximare avansată a globalizării, are trăsături mai mult decât originale. Aceste trăsături fac diferenţa in ceea ce priveşte aspectele deviante ale modelului american, prin care fenomenologia preglobală simulează algoritmii lumii globale. Deci, europenizarea este o formulă esenţialmente de tip global, în timp ce americanizarea este una de extensie absolută a funcţionării modelului preglobal. Ceea ce pare concurenţă între modele este de fapt un conflict între tendinţe diametral opuse ale evoluţiei lumii.

Astăzi, mecanismele modelului european de economie au evoluat, inclusiv din perspectiva atitudinii teoretice, de la piaţa spontană la reglementările pieţei. Saltul a insemnat subordonarea pieţei funcţiei comunitare pentru a se consolida finalitatea socială a sistemului.

Dar, mai presus de toate, semnificaţia distinctivă a modelului european de economie este susţinută de soluţionarea problemelor dezvoltării prin raportarea in egală măsură la parametrii contrapuşi ai eficienţei şi echităţii. Modelul admite, ca atare, redistribuirea ca regulă a jocului, investiţia publică, eminamente comunitară, adică urmareşte coeziunea socială pe fondul performanţei randamentale. De altfel, tocmai această ţintire a doua funcţii, care se exclud in viziunea neoclasică, eficienţa si justiţia sociala, acordă modelului capacitatea de a modera dinamica implacabilă a ciclurilor economice şi de a atenua şocurile. Nu în alt fel se explică gestionarea efectelor supradimensionării, bunăoară a şomajului, fără ca acestea să fie reperate drept criză economică şi fără să altereze standardele admise ale echilibrelor interne şi externe.

Parametrii definitorii ai modelului sunt sporurile de productivitate, intensificarea proceselor de inovare si cresterea competitivitatii, care recompun de o maniera durabila formulele de combinare a factorilor pentru cresterea economica, pe baza politicilor comune care urmaresc realizarea coeziunii si dezvoltarii.

Modelul european de integrare cunoaşte astfel trăsături distinctive de natură:

1) integrativă, pe dimensiunile supranaţională şi transguvernamentală;

2) normativă, cu scopul armonizării, inclusiv prin standarde;

3) redistributivă, cu funcţia manifestă de a genera coeziune în sistem;

4) coordonativă, care induce tendinţele de convergenţă;

5) programativă, ca semnal al coagulării experienţei postnaţionale.

Modelul european este cotat uneori ca având viteză redusă, ritmurile de creştere sunt considerate mici, transformările se fac prea lent, distanţa de la aplicarea măsurilor de relansare până la sporurile de competitivitate este prea mare. Cert este faptul că modelul, tocmai pentru că ţinteşte deopotrivă eficienţa şi justiţia socială, creşterea şi coeziunea, trebuie judecat după o altă grilă a performanţelor, definite la confluenţa dintre economic şi social.