Modelul Monetar al FMI și Problemele Aplicării Sale

1. Fondul Monetar International (FMI)

Fondul Monetar International este un organism interstatal autonom specializat, din sistemul ONU, care a fost creat pe baza acordului din 1944 al Conferintei Monetare si Financiare Internationale de la Bretton Woods, când a fost adoptat statutul său (la 22 iulie 1944) si a intrat în vigoare la 27 decembrie 1945. Și-a început activitatea la 1 martie 1947, iar sediul său este la Washington. Prin întemeierea FMI s-a urmărit, în principal, lichidarea asociatiilor valutare de felul Asociatiei zonei lirei sterline, în vederea întăririi pozitiei dolarului SUA, finantarea statelor membre cu balante de plăti deficitare si accelerarea procesului de trecere la convertibilitatea monetară. Elementele sale constitutive s-au desprins din planurile White si Keynes, fiind un rezultat al unui compromis anglo-american, cu predominare americană.

Fondul Monetar International a devenit o institutie internatională care asigură cooperarea interguvernamentală în domeniul monetar si financiar, reglementarea comportamentului monetar al statelor membre, sprijinirea tărilor membre care se confruntă cu deficite ale balantei de plăti, promovarea unor politici si strategii prin care membrii actionează în directia sustinerii cresterii economice si a stabilitătii sistemului monetar international.

1.1. Obiectivele Fondului Monetar International

Obiectivele Fondului Monetar International reflectă directiile principale ale activitătilor sale formulate în articoul I din statut:

a) promovarea cooperării internationale prin intermediul unei institutii care oferă mecanisme de consultare si de influentă asupra relatiilor valutar-financiare internationale;

b) sustinerea cresterii echilibrate a comertului international, dezvoltarea ramurilor productive în tările membre si ocuparea fortei de muncă;

c) promovarea stabilitătii cursului de schimb si evitarea deprecierii monedei în scopuri competitive;

d) facilitarea realizării unui sistem multilateral de plăti privind tranzactiile curente dintre tările membre si eliminarea restrictiilor care stânjeneau dezvoltarea comertului international;

e) asigurarea accesului tărilor membre la resursele Fondului Monetar International în scopul eliminării deficitelor din balantele de plăti ale tărilor membre în schimbul unor garantii corespunzătoare;

f) sprijinirea tărilor membre în reducerea mărimii si a duratei dezechilibrului din balantele de plăti.

Potrivit Statutului FMI, statele membre trebuie să respecte un anumit număr de conditii care au fost, în general, minutios detaliate. Unele dintre acestea, însă, au fost profund modificate, mai ales, după al doilea amendament al Statutului FMI din 1978:

1. Mentinerea unor cursuri de schimb stabile;

2. Convertibilitatea monedelor;

3. Eliminarea progresivă a restrictiilor de schimb;

4. Comunicarea de informatii;

5. Posibilitatea de a face apel la resursele sale financiare;

6. Colaborarea cu FMI.

1.2. Obligatiile tărilor membre

Potrivit articolului VIII din statutul FMI membri îsi asumă următoarele obligatii:

-tările membre se angajează să nu aplice restrictii asupra efectuării plătilor curente din relatiile economice internationale;

-tările membre se angajează să nu permită unei agentii să se implice în aranjamentele discriminatorii sau de multiplicare a practicilor monetare;

-tările membre îsi asumă obligatia să furnizeze informatii privind detinerile oficiale si particulare de aur, mijloace de plată internationale;

-tările membre se angajează să consulte si să colaboreze cu celelalte tări membre, în cazul în care mentin sau aplică restrictii la tranzactiile internationale;

-tările membre se angajează să consulte si să colaboreze cu FMI.

1.3. Resursele Fondului Monetar International

Resursele FMI se pot grupa în trei categorii:

a) cotele subscrise de tările membre – reprezintă partea cea mai consistentă din capitalul FMI. Fiecare tară membră subscrie la aderare un anumit procent din participatia determinată în raport cu dimensiunea produsului său national, volumul importului si exportului si rezervele de devize pentru constituirea unui fond comun;

b) împrumuturile devin sursă a Fondului Monetar, în cazul în care solicitările de credit ale membrilor sunt mai mari decat resursele acestuia;

c) vânzările de aur din perioada 1976-1980 au dus la amplificarea resurselor Fondului Monetar în valute liber utilizabile datorită măsurilor de demonetizare a aurului.