Modul de determinare și de impozitare a profitului în România. studiu de caz - consecințe ale relaxării fiscale - reducerea impozitului pe profit

Capitolul I

1.1. Noţiunea de profit şi calculul

impozabil

Modul în care a fost şi este definit impozitul diferă în funcţie de modul cum s-a impus şi a fost perceput într-o etapă sau alta,în cursul istoriei.

Impozitul a fost definit în mai multe moduri, de către diverşi economişti şi anume :

- Gaston Jeze consideră impozitul ca o “prestaţie pecuniară, pretinsă pe cale de autoritate, cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie,în vederea acoperirii cheltuielilor publice.”

- Lucien Mehl şi Pierre Beltrame definesc impozitul ca fiind “o prestaţie pecuniară,pretinsă de autoritatea publică de la persoane fizice şi morale, după capacităţile lor contributive şi fără contraprestaţie, în principal pentru acoperirea cheltuielilor publice şi în mod accesoriu cu scopuri intervenţioniste ale puterii publice”.

- Alain Euzeby înţelege prin impozite “prelevări pecuniare pretinse persoanelor fizice şi morale, pe cale de autoritate, cu titlul definitiv şi fără contraprestaţie directă, în vederea acoperirii cheltuielilor publice şi intervenţiei economice şi sociale a puterilor publice ”.

Elementul esenţial conţinut în plus în ultimele două definiţii faţă de prima îl constituie sublinierea funcţiei intervenţioniste a impozitului.

- În opinia lui Constantin Tulai ” impozitele reprezintă în zilele noastre obligaţii pecuniare în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoane fizice şi juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora, preluate la bugetul statului în mod silit şi fără contraprestaţie imediată şi folosite de către acestea ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice şi ca instrument de armonizare a interesului public cu interesele individuale ale oamenilor.”

- Ioan Talpoş consideră că “ impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil, a unei părţi din veniturile sau averea unei persoane fizice sau juridice, în vederea acoperirii unor necesităţii publice ”

Din definiţia impozitului dată de diverşi autori, se desprind câteva caracteristici fundamentale ale acestuia :

- caracterul pecuniar, adică impozitul este, în general, o prelevare bănească ;

- caracterul fără contraprestaţie directă şi indirectă ;

- caracterul definitiv, adică banii plătiţi ca impozit nu se vor mai întoarce înapoi la contribuabili ;

- caracterul financiar, adică impozitul serveşte la acoperirea cheltuielilor publice ;

O definiţie cuprinzătoare care ţine seama de aceste caracteristici ale impozitului este cea dată de Constantin Tulai.

Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile, după formulele :

= - - -

sau

= -- - +

Veniturile neimpozabile (elementele deductibile fiscale) sunt :

- dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană

română sau străină ;

- diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca

urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau primelor de emisiune.

Cheltuielile nedeductibile sunt :

- cheltuieli cu impozitul pe profit ;

- amenzile,confiscările,majorările de întârziere şi penalităţile datorate către

autorităţile române, altele decât cele prevăzute în contractele economice ;

- cheltuieli de protocol care depăşesc limita de 2% aplicată diferenţei rezultate

dintre totalul veniturilor impozbile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile de protocol ;

- cheltuieli cu deplasarea care depăşesc de două ori şi jumătate limita nivelului legat stabilit pentru instituţiile publice ;

- sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală, cu excepţia celor create de bănci, a rezervelor tehnice ale societăţilor de asigurare şi reasigurare, precum şi a fondului de rezervă, în limita de 5% din profitul contabil anual, până când acesta va atinge 20% din capitalul social subscris şi vărsat ;

- sumele pentru constituirea provizioanelor peste limitele legale ;

- cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor lipsă din gestiune sau

degradate şi neimputabile ;

- cheltuieli de asigurare care nu privesc activele corporale şi necorporale ale contribuabilului, inclusiv asigurările de viaţă ale personalului angajat ;

- cheltuieli înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu

îndeplinesc condiţiile de document justificativ ;

- cheltuieli de sponsorizare şi/sau mecenat efectuate potrivit legii.

Contribuabilii care efectuează aponsorizări şi/sau acte de mecenat scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente,dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii :

1. sunt în limita a 3% din cifra de afaceri ;

2. nu depăşesc mai mult de 20% din impozitul datorat.

- cheltuieli cu serviciile, inclusiv management sau consultanţă, în situaţia în care nu sunt justificate de un contract scris şi pentru care prestatorii nu pot fi verificaţi ;

- alte cheltuieli nedeductibile.

1.2. Determinarea impozitelor

pe profit

Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal,din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

Veniturile totale încasate trebuie să fie evaluate în mod corespunzător, aceasta ca o primă cerinţă a calculării corecte a profitului impozabil, în categoria veniturilor totale încasate din activitatea de bază şi din alte activităţi ale unităţilor debitoare şi plătitoare sunt legal sunt legal specificate realizările băneşti obţinute din activitatea de producţie, prestări de servicii, executări de lucrări, desfacerea mărfurilor, achiziţii, concesionarea şi subconcesionarea de activităţi economice, închirieri de bunuri, locaţii de gestiune, din participarea la capitalul altor societăţi comerciale, din dobânzi şi penalităţi precum şi din venituri realizate din activitatea economică şi din alte surse.